19.4 C
București
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăStirea zileiAutostrada Arad - Nadlac provoaca nemultumirea agricultorilor din zona

Autostrada Arad – Nadlac provoaca nemultumirea agricultorilor din zona

in:

Stiri pe acelasi subiect

Doar in Romania: AUTOSTRADA Nadlac-Arad, de 22 km va fi construita in cinci ani! Vezi DOCUMENTUL!

Compania Nationala de Autostrazi (CNADNR) a reluat licitatia pentru...

CNADNR a reziliat un contract cu Romstrade. Nelu Iordache pierde 30 de milioane de euro

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a anunţat...

Cum era sa piarda CNADNR 1 milion de euro

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) a...

Aproximativ 300 de agricultori au protestat, vineri, și au organizat un marș cu tractoare și utilaje agricole pe străzile orașului arădean Nădlac, fiind nemuțumiți că, din cauza tronsonului de autostradă Nădlac-Arad, nu pot ajunge la o mare parte a terenurilor agricole.

trackAgricultorii din Nădlac spun că tronsonul de autostradă constituie o „graniță“, care împarte hotarul Nădlacului în două, iar accesul la partea cea mai fertilă se face cu mare dificultate, având în vedere distanța de 20 de kilometri care trebuie parcursă, ceea ce duce la costuri suplimentare.

„Accesul la jumătatea cea mai fertilă se face cu mare dificultate, având în vedere distanța care trebuie parcursă și care implică costuri suplimentare în bani și timp. Și toate acestea din cauza faptului că lipsesc căile de acces, care să traverseze autostrada, obligatorii în asemenea situații. Menționăm că principala resursă economică a majorității populației, de peste 8.000 de locuitori ai Nădlacului, o constituie exploatarea pământului, în suprafață totală de 12.600 hectare“, a spus unul dintre reprezentanții Asociației producătorilor agricoli „Țăranul nădlăcan“.

La protestul organizat de Asociația producătorilor agricoli „Țăranul nădlăcan“ au fost aduse peste 150 de tractoare, combine și utilaje argricole, iar protestatarii au organizat și o „înmormântare“ a agriculturii locale. În acest sens, pe o platformă a fost așezat un sicriu cu inscripția „Agricultura locală“ și o coroană pe care scria „Un ultim omagiu adus țăranului nădlăcan“. Unul dintre protestatari, așezat lângă sicriu, a citit un „necrolog al agriculturii nădlăcane“: „Azi ne despărţim de tânăra noastră agricultură nădlăcană, plecată prematur dintre noi, după o copilărie chinuită şi o adolescenţă nefericită. Defuncta noastră agricultură a oferit sacrificiul suprem datorită lipsei de transparenţă şi a erorilor de proiectare a infrastructurii mult râvnitei autostrăzi, A1”.

Apoi, participanții la protest au organizat un marș funebru pe străzile orașului Nădlac, iar o fanfară a interpretat marșuri funebre. Protestul a continuat cu un marș al tractoarelor și utilajelor agricole pe străzile din Nădlac, care a durat aproximativ o oră.

Protestarii au cerut ca autoritățile locale, în colaborare cu cele centrale să găsească soluții viabile pentru a înlesni accesul tractoarelor și utilajelor agricole spre terenurile agricole situate dincolo de tronsonul de autostradă. Conform protestarilor, prin realizarea autostrăzii s-a blocat accesul la aproximativ 60 la sută dintre terenurile agricole ale Nădlacului, acestea fiind considerate cele mai fertile.

„În calitate de mediator între aceşti agricultori şi instituţiile abilitate ale statului fac toate demersurile ca să putem obţine ceea ce doresc nădlăcanii pentru a ajunge la terenurile lor pe care le au în proprietate. De nenumărate ori am făcut demersuri atât la CNADNR, cât şi la Ministerul Transporturilor şi, totodată, şi la Consiliul Judeţean Arad, pentru că şi drumul judeţean 709 J este este implicat în acest proiect. Cea mai mare problemă este de partea Ministerului Transporturilor şi a CNADNR. Sunt afectaţi peste 150 de agricultori. De asemenea, peste 150 de utilaje nu vor putea ajunge în zona de nord a autostrăzii. În proiect este prevăzută o singură trecere, DJ 708 J care leagă Nădlacul de Peregul Mare, dar acel pasaj este în formă de S, iar nădlăcanii cu utilajele nu-l vor putea folosi. Noi am trimis câteva memorii cu noile soluţii atât la Minister, cât şi la CNADNR. Dacă vor studia bine ceea ce dorim noi, cred că nu este imposibil de rezolvat“, a declarat Vasile Ciceac, primarul orașului Nădlac.

O altă nemulțumire a agricultorilor din Nădlac este faptul că din luna ianuarie, conform unei noi prevederi introduse în Codul Rutier, va fi obligatorie categoria TR pentru conducătorii tractoarelor. „Categoria TR nu are nimeni în carnet. Va trebui din nou să facem școală, să facem cursuri, să dăm examene ca să obținem categoria TR. Este o inepție, o prostie, să facem din nou ceea ce știm. Dacă umblăm cu tractorul cu categoria C, de ce mai avem nevoie de categoria TR?“, a spus un reprezentant al  Asociației producătorilor agricoli „Țăranul nădlăcan“.

Protestul agricultorilor a fost supravegheat de jandarmi și polițiști și s-a încheiat fără incidente.

Ultimele stiri