Bilantul REAL al presedintelui Klaus Iohannis dupa exact sase luni la sefia Romaniei!

Bilantul REAL al presedintelui Klaus Iohannis dupa exact sase luni la sefia Romaniei!

Astazi se implinesc exact sase luni de cand Klaus Iohannis a devenit oficial noul presedinte al Romaniei.

Fără susţinerea majorităţii parlamentare, Iohannis nu a reuşit în prima jumătate de an la Cotroceni să ducă la îndeplinire prea multe dintre promisiunile din campanie. În schimb, fostul primar al Sibiului a avut numeroase acţiuni în domeniul politicii externe. Şase luni a durat şi buna înţelegere între palatele Cotroceni şi Victoria, urmărirea penală a premierului generând un conflict deschis între preşedinte şi premier.„Primul lucru la care vreau să renunț este imunitatea președintelui României”, declara Klaus Iohannis pe 6 noiembrie 2014. O decizie a Curţii Constituţionale din decembrie l-a lămurit, însă, că acest lucru este imposibil.

„Rog Parlamentul să ia în discuţie toate solicitările venite din partea justiţiei şi să le încuviinţeze pe toate”, spunea preşedintele României câteva zile mai târziu. Partidele l-au susţinut, iar aleşii au lăsat impresia că nu vor ieşi din cuvântul liderilor. Chiar şi Victor Ponta anunţa că PSD va vota toate solicitările justiţiei. Minunea a ţinut însă doar două luni, iar în martie Iohannis se declara deja dezamăgit.

Preşedintele a propus crearea unui Cod al Incompatibilităţilor, pentru că, spunea el, legea este ambiguă. Nu doar că nu şi-a găsit susţinători, ba chiar parlamentarii au venit cu propuneri legislative care dezincriminează conflictul de interese.


Citeste si:

Cum s-a schimbat averea presedintelui Klaus Iohannis in ultimul an?!

Iohannis isi face casa lui in Bucuresti. Doar 1,2 milioane de euro costa AMENAJAREA!

Spionaj de mare clasa la Cotroceni! Iohannis a schimbat URGENT doi directori!


Şeful statului a mai promis că va reforma legile electorale, dar ideea votului prin corespondenţă s-a pierdut în dispute politice. Proiectul liberalilor este blocat acum în Comisia de Cod Electoral, notează Digi24. PSD susţine că vrea legea, dar PNL îi acuză pe social-democraţi că blochează activitatea în comisie.

Legile electorale au fost adoptate, însă cele ale alegerilor parlamentare încă îşi aşteaptă rândul pe agenda deputaţilor. Un alt proiect prezidenţial, revizuirea Constituţiei, a fost şi el dat uitării.

Iohannis şi-a mai propus înfiinţarea unui Consiliu Consultativ, care să ierarhizeze priorităţile în ceea ce priveşte românii de pretutindeni. Nici această promisiune n-a făcut paşi spre transpunerea în practică, dar a fost amintită din nou cu ocazia consultărilor de la Cotroceni cu parlamentarii de Diaspora.

Şeful statului a intrat şi în zona economică. A promis scăderea TVA la 19%. Guvernul l-a ajutat doar parţial: a redus cota la 9 la sută pentru alimente şi a promis că şi cea standard va ajunge la 20 la sută de anul viitor.

La capitolul împliniri, Klaus Iohannis își poate trece în cont acordul politic prin care bugetul Apărării ajunge la 2 la sută din PIB din 2017.

Sursa: stiripesurse.ro



Citeste pe aceeasi tema:  VIDEO - O VEDETA a sportului mondial a MURIT la doar 23 de ani, rapus de CANCER!

Share this post