11 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăEconomieBNR anunta sfarsitul programului Prima Casa! ”Continuarea lui ridica probleme”

BNR anunta sfarsitul programului Prima Casa! ”Continuarea lui ridica probleme”

in:

Stiri pe acelasi subiect

Scumpiri pe banda rulantă în 2024

Managerii de întreprinderi din economia românească nu văd cu...

Studentii ieseni au dat lovitura in SUA cu o inima artificiala pentru copii

O echipa de tineri studenti la Universitatea de Medicina...

BNR nu doar că nu mai susţine acest program, dar afirmă că rolul său în economie a fost modest.

După ce în perioada de criză a susţinut programul Prima casă, BNR a atacat în premieră programul guvernamental susţinând că în prezent acesta nu este altceva decât o formă de transfer al unor sume de bani de la buget către sectorul privat şi nu o formă de creştere a accesabilităţii românilor la obţinerea unui credit pentru locuinţă. Mai mult, BNR afirmă că şi în trecut rolul programului Prima casă în economie a fost „modest“, în condiţiile în care a fost utilizat în mod limitat de persoanele cu venituri reduse, scrie Ziarul Financiar.

Aceste afirmaţii apar într-o analiză publicată pe site-ul BNR coordonată este Valentin Lazea, economistul-şef al Băncii Naţionale. Oportunitatea continuării pro­gramului Prima casă a fost adusă în discuţie în repetate rânduri în spaţiul public, în condiţiile în care factorii care au dus la demararea programului în 2009, când semnele crizei financiare au apărut şi pe piaţa locală, nu se mai întâlnesc azi în economie.

Prima casă a fost introdus în iulie 2009 de guvernul Boc pentru susţinerea cererii de locuinţe. Specialiştii BNR apreciază că menţinerea programului Prima casă nu mai este oportună, în condiţiile în care activitatea creditării s-a reluat şi chiar „se apropie de o evoluţie care ar putea pune probleme din punctul de vedere al stabilităţii financiare“.

Mai mult, în analiza BNR se precizează că menţinerea acestui program poate produce distorsiuni în piaţă.

„Continuarea acestui program, în condiţiile în care activitatea pieţei creditului s-a reluat (şi chiar se apropie de o evoluţie care ar putea pune probleme din punct de vedere al stabilităţii financiare) ridică probleme privind eficienţa efortului bugetar. Mai mult, poate produce distorsiuni în mecanismul de piaţă, băncile nefiind impulsionate să dezvolte produse de creditare ipotecară cu risc redus”, se precizează în analiza publicată pe site-ul BNR.

În ultimii opt ani statul a acordat garanţii totale pentru Prima casă în valoare de peste 18 mld. lei (4 mld. euro). Numărul garanţiilor şi implicit al creditelor Prima casă ajungea în octombrie 2016 la 180.000, în timp ce valoarea stocului de credite trecea de 33 mld. lei.

Unii analişti au atras atenţia unui risc sistemic având în vedere concentrarea portofoliului de credite ipotecare ale băncilor pe produsul Prima casă, în cazul unei creşterii masive a creditelor neperformante şi a incapacităţii statului de a asigura garanţia lor.

Băncile au argumentat în repetate rânduri că rata de neperformanţa este foarte redusă, sub 0,5%, însă BNR le avertizează că evaluarea riscurilor trebuie să aibă în vedere că aceste credite nu au parcurs un ciclu complet de credit. Deocamdată finanţările Prima casă au un istoric de cel mult 8 ani din durata de rambursare a primelor credite acordate, în contextul în care acestea merg şi până la 30 ani.

Ultimele stiri