Care sunt cele mai vandute produse romanesti in supermarketurile din Europa?

Care sunt cele mai vandute produse romanesti in supermarketurile din Europa?

Produsele ”Made in Romania” incep sa fie tot mai cautate pe pietele europene, motiv pentru care apar tot mai multe pe rafturile supermarketurilor.

Spre exemplu Lidl, al treilea cel mai mare ju­cător din comerţul local, cu afaceri de 1,25 mld. euro anul trecut, a exportat către Bătrânul Continent produse „made in Romania“ în valoare de circa 25-30 mil. euro în 2016.

„În total anul trecut am exportat produse locale de circa 25-30 mil. euro, o valoare relativ constantă compa­ra­tiv cu 2015. Mai mult, săptămâna trecută am lansat primul ex­port de produse româneşti pentru săptămâna tematică bal­canică“, spune Frank Wagner, executivul care conduce ope­raţiunile Lidl pe plan local, citat de zf.ro.

Pentru acest eveniment, săptămâna tematică bal­ca­nică, patru produse locale au fost alese de executivii din alte ţări care lucrează în departamentul de achiziţii al Lidl. Cele patru produse sunt berea Timişoreana, mălaiul local, zacusca şi salamul de Sibiu.

„Am exportat peste jumătate de milion de sticle de bere, respectiv 16 camioane. Produsele au ajuns în Olan­da, Belgia, Bulgaria, Marea Britanie, Spania, Serbia Austria şi Irlanda.“

În afară de aceste produse Lidl mai exportă şi alte produse, de regulă produse alimentare precum lactate, ulei sau sucuri şi snacksuri. Destinaţia principală sunt tot pieţele europene.

Totodată, retailerul german Lidl este unul dintre cei mai mari importatori din România an de an, aducând de pe alte pieţe produse cu o valoare de sute de milioane de euro.

Share this post