Cetatenii din Republica Moldova care detin pasapoarte biometrice pot intra in Romania FARA VIZA!

Cetatenii din Republica Moldova care detin pasapoarte biometrice pot intra in Romania FARA VIZA!

Cetatenii din Republica Moldova care detin deja pasapoarte biometrice pot intra in Romania fara viza, incepand de luni, pentru sederi nu mai mari 90 de zile.

Aceasta masura intra in vigoare ca urmare a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 259/2014 al Parlamentului European si al Consiliului din 3.04.2014 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 539/2001 al Consiliului de stabilire a listelor tarilor terte ai caror resortisanti trebuie sa detina viza pentru trecerea frontierelor externe si a listei tarilor terte ai caror resortisanti sunt exonerati de aceasta obligatie, Republica Moldova fiind introdusa in partea 1 din Anexa II a Regulamentului 539/2001, precizeaza Inspectoratul General al Politiei de Frontiera (IGPF), intr-un comunicat remis duminica.

Astfel, conform Ordonantei Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania, cu modificarile si completarile ulterioare, (precum si a Regulamentului (CE) 562/2006), cetatenilor moldoveni posesori de pasapoarte biometrice li se permite intrarea in Romania fara viza, cu respectarea celorlalte conditii prevazute de art. 6 alin. 1 lit. c-f din acest act normativ.

Una dintre conditii este aceea de a prezenta documente care justifica scopul si conditiile sederii lor si care fac dovada existentei unor mijloace corespunzatoare atat pentru intretinere pe perioada sederii, cat si pentru intoarcerea in tara de origine sau pentru tranzitul catre alt stat in care exista siguranta ca li se va permite intrarea.

De asemenea, cetatenii moldoveni trebuie sa prezinte garantii ca li se va permite intrarea pe teritoriul statului de destinatie sau ca vor parasi teritoriul Romaniei, in cazul celor aflati in tranzit.

Alte doua conditii sunt acelea ca ei sa nu fie inclusi in categoria strainilor impotriva carora s-a instituit masura interzicerii intrarii in Romania sau care au fost declarati indezirabili si sa nu fi incalcat anterior, in mod nejustificat, scopul declarat la obtinerea vizei sau, dupa caz, la intrarea pe teritoriul Romaniei ori nu au incercat sa treaca frontiera cu documente false.

IGPF mai precizeaza ca, tot potrivit legislatiei in vigoare, cetatenii moldoveni trebuie sa nu aiba introduse, pe numele lor, alerte in Sistemul Informatic Schengen in scopul refuzarii intrarii si sa nu prezinte un pericol pentru apararea si siguranta nationala, ordinea, sanatatea ori morala publica.

Potrivit sursei citate, raman totodata in vigoare prevederile Acordul privind micul trafic de frontiera incheiat intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova, in sensul ca, cetatenii Republicii Moldova, titulari ai unor permise de mic trafic eliberate de catre autoritatile competente, pot calatori si sta pe teritoriul Romaniei, avand obligatia de a nu depasi limita de 50 de kilometri de la linia de frontiera si de a respecta conditiile si scopul pentru care a fost eliberat un astfel de document.

In vederea fluidizarii traficului de pasageri la frontiera cu Republica Moldova, conducerea IGPF a dispus masurile necesare pentru suplimentarea personalului care sa realizeze un nivel ridicat al verificarilor pentru intrarea, respectiv iesirea in/din Romania dinspre/inspre Republica Moldova, precum si pentru solutionarea cu operativitate a oricarui posibil litigiu de trafic.

IGPF reaminteste tuturor participantilor la traficul transfrontalier ca, pentru informatii suplimentare privind formalitatile de trecere a frontierei pot suna la numarul de telefon 021.9590, unde aspectele semnalate vor fi preluate de catre politistii de frontiera care vor actiona in consecinta, legal, de la caz la caz.

Informatii privind regimul calatoriilor cetatenilor Republicii Moldova in tara noastra sunt disponibile si pe pagina de internet a Politiei de Frontiera Romane (www.politiadefrontiera.ro).

Sursa: mediafax.ro

Share this post