23.9 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăEconomieImobiliareChiriile sunt in scadere. Inceperea anului universitar nu a dezghetat piata

Chiriile sunt in scadere. Inceperea anului universitar nu a dezghetat piata

in:

Stiri pe acelasi subiect

Chiar daca se astepta ca in luna septembrie nivelul chiriilor sa creasca, raportul lunar de monitorizare Anunturiparticulari.ro arata ca debutul anului universitar nu a mai avut acest efect pe piata imobiliara.

Proprietarii bucureşteni au solicitat în septembrie o chirie medie de 312 euro pentru un apartament cu două camere, cu 1% mai puţin decât în urmă cu un an, în scădere cu aproximativ 3% pe un interval de doar 30 de zile.

“Într-o perioadă în care cererea pe segmentul închirierilor este oricum mai accentuată decât în celelalte luni datorită începerii anului universitar, apartamentele de două camere au reuşit performanţa negativă de a atinge minimul ultimilor cinci ani” se precizeaza in raport.

Statisticile arata ca garsonierele nu reuşesc să treacă de pragul de 230 euro în ceea ce priveşte chiria medie lunară solicitată. În luna septembrie, chiria medie pentru acest tip de unităţi a ajuns la 228 euro, în creştere cu doar un euro faţă de luna august 2012 şi cu 2% mai mică pe un interval de 12 luni, echivalentul a patru euro.

Inceperea anului universitar a produs totusi schimbari pe piata inchirierilor prin aparitia mai multor oferte noi.

În luna septembrie, proprietarii au scos la închiriere cu 30% mai multe apartamente faţă de luna august 2012, apropiindu-se astfel de 3.400 unităţi noi. Persoanele interesate de închirierea unui apartament de două camere au la dispoziţie cea mai vastă ofertă. Doar în luna septembrie a acestui an au fost scoase la închiriere 1.423 de unităţi, mai mult 300 comparativ cu luna august. Faţă de intervalul similar al anului 2011, numarul locuintelor disponibile pentru inchiriere este mult mai mare, în urmă cu un an înregistrându-se 1.393 de oferte.

Apartamentele de trei camere au un parcurs relativ similar cu cel al garsonierelor, noii chiriaşi fiind nevoiţi să plătească o chirie medie lunară de 419 euro. Nivelul este cu doar 1,5% mai ridicat comparativ cu luna august 2012 când chiria se învârtea în jurul valorii de 413 euro. Pe acest segment se observă, însă, şi o depreciere de 4% dacă ne raportăm la aceeaşi perioadă a anului 2011. La momentul respectiv, proprietarii solicitau o chirie medie de 436 euro/ lună pentru un apartament cu 3 camere.

 

Apartamentele cu 4 camere sunt singurele care au înregistrat în septembrie o modificare accentuată a chiriei de la o lună la alta. Numărul mic de oferte consemnat pe acest segment a făcut ca nivelul chiriei medii solicitate de proprietari să ajungă în luna septembrie la 645 euro, cu 14% mai mult decât în luna august 2012. Totuşi, raportat la aceeaşi perioadă a anului 2011, observăm că pretenţiile proprietarilor au ,,îngheţat” în jurul aceluiaşi prag.

 

Ultimele stiri