16.4 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăEconomieRetailCriza economica a dat peste cap afacerile METRO

Criza economica a dat peste cap afacerile METRO

in:

Stiri pe acelasi subiect

Lantul comercial METRO s-a vazut obligat sa-si revizuiasca in scadere estimarile privind rezultatele din acest an. Principalele cauze care afecteaza afacerile grupului sunt vanzarile scazute din partea de sud-est a Europei, somajul crescut si criza datoriilor din zona euro.

Potrivit agentiilor de presa internationale, pentru 2012, METRO, cel mai mare retailer din Germania si numarul patru la nivel global, se asteapta la un profit înainte de dobânzi şi taxe (EBIT) şi înainte de elementele excepţionale de aproximativ 2 miliarde de euro (2,6 miliarde de dolari) faţă de estimarea precedentă, de 2,37 miliarde de euro.Oficialii companiei au anuntat ca, pentru acest an, obiectivul grupului privind o creştere sustenabilă a vânzărilor, îmbunătăţirea fluxului de numerar şi reducerea datoriei nete, ramane neschimbat.

METRO AG a raportat pierderi peste aşteptări în primul trimestru din acest an, din cauza reducerii preţurilor la divizia de electronice şi a a cheltuielilor legate de reorganizare. Pierderea netă a fost de 82 milioane de euro (108 milioane de dolari) în perioada ianuarie-martie 2012, faţă de o pierdere de 3 milioane de euro în perioada similară din 2011, în timp ce analiştii estimau pierderi de 55,6 milioane de euro.Metro Group este una dintre cele mai mari şi mai extinse companii de retail din lume. METRO Cash & Carry este prezentă în 31 ţări cu aproximativ 670 de magazine cash & carry, unde lucrează peste 100.000 de angajaţi.

A pierdut suprematia in Romania

Compania germana este prezenta si in tara noastra din octombrie 1996, cand s-a lansat oficial prin deschiderea primului magazin din Capitala. METRO Cash & Carry are astazi o retea formata 25 de centre de distribuţie amplasate în Bucureşti, în Braşov, Constanţa, Timişoara, Cluj, Bacău, Iaşi, Craiova, Baia Mare, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Sibiu, Suceava, Piteşti, Tg. Mureş, Arad şi Deva.

Inca de la deschiderea primei unitati de vanzare din Romania, lantul comercial german a fost numarul unu, inregistrand an de an cele mai mari cifre de afaceri pe acest segment. In 2011 s-a produs insa o schimbare spectaculoasa in topul retailerilor de la noi, firma METRO Cash & Carry fiind “ batuta” de Kaufland. Potrivit datelor de la Ministerul Finantelor, anul trecut METRO a facut o cifra de afaceri neta de 4,963 miliarde lei, in scadere fata de 2010 cand a avut afaceri de 5,277 miliarde lei. In schimb, Kaufland a ajuns la o cifra de afaceri neta de 5,585 miliarde lei( in 2010 cifra de afaceri a fost de doar 4,670 miliarde lei).

.

 

Ultimele stiri