Cu cine voteza Andrei Plesu la alegerile parlamentare?! Raspunsul e uimitor!

Cu cine voteza Andrei Plesu la alegerile parlamentare?! Raspunsul e uimitor!

„De la o vreme, primesc tot felul de ecouri din care rezultă că Partidul Naţional Liberal se simte neiubit. El vrea sa se împrospăteze cu oameni noi, vrea sa cîştige alegerile, vrea sprijin şi înţelegere, vrea competenţe proaspete, membri curaţi, solidaritate. Iar lumea nu pricepe”, scrie Andrei Pleșu în Adevărul.

În opinia sa, Partidul Național Liberal a avut la dispoziţie ani întregi în care „să se reformeze, să-şi dea seama că e în criză de portrete credibile, de „cadre” eficiente, de program coerent. Abia acum, în ceasul al doisprezecelea, a intrat în alertă”.

„În principiu, PNL ar fi trebuit să fie, din punctul meu de vedere, opţiunea politică salvatoare, în condiţiile în care PSD continuă să domine scena cu un aplomb descurajant. Echipa pesedistă, o echipă de penali aroganţi, şmecheri de gaşcă, cumetri de „aranjamente” lucrative, activişti obraznici stă cocoţată în vîrful sondajelor (e drept, cu sprijinul unui electorat cu criterii abisale şi pe fondul unui masiv absenteism la urne). Dar ideea că singura formă de a scăpa de lup este să votezi o ogradă de oi agitate nu mi se pare rentabilă… Mă aşteptam să am (să mi se livreze) o puzderie de argumente în favoarea partidului liberal. Nu fumigene triumfaliste”, continuă omul de cultură.

El a mai vorbit și de prestația liderilor liberali: „Cu cine să votez? Cu partidul domnilor Buşoi, Buda şi Nicolăescu? Cu cei care au votat, alături de PSD, alegerile locale într-un singur tur? Cu marii constructori ai USL-ului, pe care, prin 2012, îi vedeam seară de seară înregimentaţi, la posturi de televiziune tristuţe, în tabăra Ponta, pentru ca acum să apeleze la solicitudinea mea electorală pentru a-i căsăpi partidul? Cu cei care îl dau afară din „rînduri” pe Toader Paleologu, dar îl cultivă pe Teodor Atanasiu, cel care susţine enormităţile de mătuşică grijulie ale domnei Andronescu? Cu strategii marii bîlbîieli Marian Munteanu? Da-ţi-mi măcar un nume care să mă atragă, pe care să pot paria fără să risc prea mult! Dacă nu există, renunţaţi la politică! Dacă există şi nu iese în faţă din vina lui, nu merită încredere. Dacă există şi nu iese în faţă din vina „organizaţiei”, puneţi-vă cenuşă-n cap şi luaţi-o de la zero! Dar nu veniţi cu două luni înainte de scrutin să cîntaţi partitura fecioarei nemîngîiate şi să faceţi manevre jenante de racolare terapeutică. În orice caz, nu cu madam Gorghiu în frunte! Şi, mai ales, nu ieşiţi la rampă cu argumentul că şi „ăilalţi” sunt la fel, sau mai răi”.

Nu în ultimul rând, Andrei Pleșu a mărturisit cu cine va vota la alegerile parlamentare de la sfârșitul acestui an. „Pînă una alta, n-am altă soluţie decît să votez USR”, conchide Pleșu editorialul publicat în Adevărul.

Share this post