Culmea plagiatului: Jurnalista specializata in denuntarea plagiatorilor si-a copiat lucrarea de licenta!

Culmea plagiatului: Jurnalista specializata in denuntarea plagiatorilor si-a copiat lucrarea de licenta!

Emilia Șercan, absolventa în 2003 a Facultății de Ştiinţe ale Comunicării şi Jurnalism din Sibiu, a plagiat bucăți întregi din lucrarea sa de licență intitulată „Reglementări naţionale şi internaţionale cu privire la libertatea de exprimare”, se arată într-un document transmis Turnul Sfatului.

„La 13 ani după ce și-a copiat propria lucrare de licență care atesta că este jurnalist, Emilia Șercan, declara: «Libertatea de conștiință este sfântă pentru un jurnalist». La 14 ani de la scrierea lucrării, Șercan părăsea în lacrimi platoul emisiunii Profesioniştii având pe buze un autodenunț: «În momentul ăsta mă simt o mare impostoare. Când în urmă cu o lună și jumătate, Emilia Șercan declara în emisiunea Profesioniștii a Eugeniei Vodă difuzată la TVR, că se simte o mare impostoare nimeni nu a bănuit că se referă și la altceva decât la «compromisul vieții» ei – acela că în 2008, pleca de la Evenimentul Zilei pentru a lucra (pentru 8.500 de euro lunar) la Realitatea-Cațavencu, controlată de mogulul Sorin Ovidiu Vântu“, se arată în documentul care o vizează pe jurnalista care a obținut licența la Sibiu.

Cărțile sursă

„În trecutul jurnalistei de investigație, care și-a făcut în ultimul an un titlu de glorie din expunerea plagiatelor unor puternici ai zilei – Oprea, Tobă, Negoiță, Onțanu, Licu, Stănișoară, inclusiv Laura Codruța Kovesi, se ascunde, culmea ironiei, propriul plagiat, pe care, spre deosebire de compromisul cu Vântu devoalat de Eugenia Vodă, nu l-a expus nimeni până acum. Emilia Șercan, absolventă, în 2003, a Facultății de Ştiinţe ale Comunicării şi Jurnalism din Sibiu, a plagiat bucăți întregi în lucrarea sa de licență intitulată «Reglementări naţionale şi internaţionale cu privire la libertatea de exprimare». Cele două cărți din care a copiat sunt «Jurisprudența europeană privind libertatea de exprimare», cu subtitlul «Aspecte privind hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului», care îi are ca autori pe Monica Macovei, Mircea Toma, Ana Coculescu (coordonator) și Adrian Tudorică și «Ghid juridic pentru jurnaliști» (ediția a III-a), scrisă de Monica Macovei, Adriana Drăgăliță și Dan Mihai. Ambele cărți au fost publicate în 2002. Forma de plagiat îmbrățișată cu predilecție de jurnalistă este cea a reformulărilor și a amestecului deliberat între fragmente și texte preluate și munca proprie“, se mai arată în documentul care însoțește copii ale lucrării de licență.

După o analiză atentă a celor două lucrări în paralel cu lucrarea de licență a Emiliei Șercan, documentul prezintă paginile „pe care Emilia Șercan le-a preluat fără respectarea regulilor de bună practică în scrierea și citarea academică. Preluările au fost făcute fără nicio metodă de citare consacrată – fără ghilimele, fără note de subsol“.

„În cursul verificării documentelor menționate, Emilia Șercan a preluat integral sau parțial următoarele pagini: în Capitolul 3, a copiat de la pagina 38 până la pagina 54 (vezi scan) din «Ghidul juridic pentru ziariști». Pentru documentare, a fost accesată ediția din 2009 a Ghidului care față de cea din 2002 are în plus o prefață și o ordine schimbată a subcapitolelor, în rest cele două ediții sunt identice. Detaliat, Șercan a copiat după cum urmează: pe pagina 38, găsim pasaje copy-paste din pagina 15-16 din Ghidul juridic, pagina 40 și jumătate din pagina 41 sunt integral copiate din pagina 5 a Ghidului, pagina 43 copiază în proporție de 80% din paginile 14-15 ale Ghidului, pagina 44 este integral copiată din paginile 14-15 ale aceluiași Ghid (la fel si jumătate din pagina 45). În același Capitol 3, în subcapitolul «Comunicarea de Informații false», jumătate din pagina 52 este copiată din pagina 54 a Ghidului, iar 80% din pagina 54 este copiată din paginile 59 și 60 ale cărții menționate.

Citeste continuarea pe turnulsfatului.ro.

Share this post