Cum explica Dragnea faptul ca a ramas REPETENT in facultate: A fost o intreaga istorie cu FUGA DE EXAMENE!

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a precizat joi că în facultate a decis împreună cu câţiva colegi să repete un an.

„Este foarte interesant că au început să fie scoşi de la naftalină foarte mulţi oameni. Eu am mai abordat subiectul ăsta acum câţiva ani de vreo câteva ori. În anul 3 sau 4, mai mulţi colegi, cu unii cântam în formaţii, cu alţii aveam alte activităţi, am decis să mai prelungim cu un an. Decizie pe care am luat-o. Şi dacă aş mai fi încă o dată în situaţia aia, aş lua aceeaşi decizie. Ca să mai stăm un an în plus acolo. Şi a fost o întreagă istorie cu fugă de la examene, fugăriţi prin curtea institutului”, a afirmat Dragnea, la Palatul Parlamentului, întrebat dacă a rămas repetent în facultate, aşa cum a spus Mircea Oprean, potrivit Agerpres.

Mircea Oprean, ginerele lui Nicolae Ceauşescu şi profesor universitar la Politehnica, a povestit la Antena 3 că Liviu Dragnea a rămas repetent în facultate.

„La noi atunci erau două direcţii: direcţia asta la care eram eu, cu transmisii automate, şi altă direcţie, cu service-uri, cu întreţinere. N-a venit pe direcţia mea, că era mai greu, a mers pe cealaltă. Dar şi aşa a rămas repetent”, a spus Oprean despre Dragnea.


loading...

RSS BUCURESTIUL.ro

PUBLICITATE

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close