Cum se calculeaza noile pensii, dupa modificarile guvernului!

Cum se calculeaza noile pensii, dupa modificarile guvernului!

Guvernul Grindeanu a emis o serie de Ordonanțe de Urgență prin care se mărește punctul de pensie, în două etape succesive. De la 1 ianuarie acesta a devenit 917 lei, iar de la 1 iulie va deveni 1000 de lei.

Expertul contabil Cristian Rapceanu a făcut o analiză pe cifre care le arată pensionarilor cum se vor calcula pensiile începând de aici încolo, informează Hotnews.

Perioada 1 ianuarie 2016 – 31 ianuarie 2017
In ceea ce priveste impozitarea pensiilor, in anul 2016, plafonul neimpozabil pentru veniturile din pensii, la determinarea impozitului pe venit, a fost de 1.050 lei si ar fi trebuit ca acesta sa creasca cu cate 50 de lei in fiecare an fiscal, incepand cu drepturile aferente lunii ianuarie, pana ar fi atins valoarea de 1200 lei (1.100 lei pentru 2017, 1.150 lei pentru 2018 si 1.200 lei pentru 2019).

In perioada 1 ianuarie 2016 – 31 ianuarie 2017, venitul impozabil lunar din pensii a fost stabilit prin deducerea din venitul din pensie, in ordine, a urmatoarelor:
a) CASS individuala datorata potrivit legii;
b) suma neimpozabila lunara.

Contributia la sanatate (5,5%)

Inainte de 1 ianuarie 2016
Pentru persoanele cu venituri din pensii care depasesc 740 lei, baza lunara de calcul al CASS o reprezinta numai partea de venit care depaseste nivelul de 740 lei.

1 ianuarie 2016 – 31 ianuarie 2017

Art 160 CF:
Pentru persoanele fizice cu venituri din pensii, baza lunara de calcul al CASS o reprezinta numai partea de venit care depaseste valoarea, intregita prin rotunjire in plus la un leu, a unui punct de pensie stabilit pentru anul fiscal respectiv (pentru 2016, valoarea punctului de pensie a fost de 871,7 lei, iar incepand cu 1 ianuarie 2017 este de 917,5 lei).

Dupa 1 februarie 2017
In MOf nr 36 din 12 ianuarie 2017 a fost publicata Legea 2/2017 pentru modificarea si completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal si pentru modificarea Legii 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii care se aplica incepand cu veniturile aferente lunii februarie 2017.

Astfel, venitul impozabil lunar din pensii se stabileste prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 de lei.

In ceea ce priveste CASS, pentru persoanele fizice cu venituri din pensii, baza lunara de calcul o reprezinta venitul lunar din pensii, contributia fiind suportata de la bugetul de stat. Practic, persoanele care obtin venituri din pensii NU mai datoreaza CASS pentru acestea.

Exemplu:
Stabiliti impozitul pe venit si CASS datorate de un pensionar care obtine un venit lunar brut din pensii de 2.300 lei si calculati venitul net cuvenit acestuia.

Inainte de 1 februarie 2017 (de exemplu, ianuarie 2017):

CASS = (2.300 lei – 918 lei) x 5,5% = 76 lei
Impozit pe venit = (2.300 lei – 1.100 lei – 76 lei) x 16% = 180 lei
Venit net din pensii = 2.300 lei – 76 lei – 180 lei = 2.044 lei

Dupa 1 februarie 2017:
CASS = 0 lei
Impozit pe venit = (2.300 lei – 2.000 lei) x 16% = 48 lei
Venit net din pensii = 2.300 lei – 48 lei = 2.252 lei

Share this post