Cunoscut om de afaceri: In campanie PSD ne-a promis esenta de parfum, acum ne livreaza apa contrafacuta!

Cunoscut om de afaceri: In campanie PSD ne-a promis esenta de parfum, acum ne livreaza apa contrafacuta!

„De la cea mai așteptată lege de către mediul de afaceri, am ajuns să remarcăm doar o semnificativă inconsecvență privind respectarea propriului program de guvernare, care prevedea clar prevenția greșelilor de orice fel și imposibilitatea sancționării anterior prevenirii”, spune Octavian Bădescu, fondator și acționar majoritar al Sameday Courier, citat de Capital.ro. Mai precis, explică el, cel puțin în această situație, „observăm că programul de guvernare a promis mediului de afaceri esență de parfum și în schimb i s-a livrat apă de colonie contrafăcută”. O inconsistență cam dezamăgitoare, mărturisește antreprenorul, subliniind că Guvernul nici măcar nu a propus ceea ce s-a angajat în programul de guvernare.

Pe scurt, despre Legea Prevenţiei:

Legea care oferă companiilor posibilitatea de a-şi îndrepta greşelile înainte să fie amendaţi de Fisc, are 12 articole şi reglementează circa 333 contravenţii cuprinse în peste 140 acte normative.

Firmele, vor avea la dispoziţie circa 90 de zile calendaristice, termen stabilit de comun acord de către agentul constatator împreună cu contravenientul, pentru remedierea unei probleme, în care contravenientul are posibilitatea remedierii neregulilor constatate şi îndeplinirii obligaţiilor legale. Termenul de remediere nu poate fi modificat.

Firma, poaste beneficia de această facilitate o singură data, în termen de trei ani de la data avertismentului. Totodată, în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data expirării termenului de remediere,  inspectorul este obligat să reia controlul.  În cazul în care, atunci când se reia controlul, se constată că contravenientul nu a îndeplinit măsurile de remediere stabilite în termenul acordat, agentul constator încheie alt proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prin care agentul constatator aplică sancţiunile contravenţionale, diferite decât cea cu avertisment. Asta pentru că sancţiunea cu avertisment se aplică doar o dată.



Citeste pe aceeasi tema:  VIDEO - Iadul pe pamant! Asa arata singurul loc din Romania unde se produce carbune pentru gratar

Share this post