Cuplu de turisti irlandezi dupa o luna in Romania: Ne-am simtit mai bine decat saptamana trecuta in Paris! Exceptional!

Cuplu de turisti irlandezi dupa o luna in Romania: Ne-am simtit mai bine decat saptamana trecuta in Paris! Exceptional!

Un cuplu de irlandezi, John Mullins și partenera lui Margaret Linehan, a petrecut  o lună în România unde a fost impresionat de peisaje, de mâncarea şi vinul foarte bune şi ieftine, dar mai ales de ospitalitatea oamenilor.

Impresionați de ceea ce au trăit la noi în țară, cei doi au trimis o scrisoare celor de la adevarul.ro, în care au descris experiențele plăcute petrecute pe meleagurile noastre.

John Mullins a spus că s-a simţit mai bine la noi în ţară decât la Paris. „De când am ajuns în Transilvania acum patru săptămâni, eu şi soţia mea au fost foarte impresionaţi de ospitalitatea românilor. Am petrecut o săptămână în Sinaia, apoi am mers la Sibiu, am văzut cosmopolitul oraş Braşov, iar în final Şighişoara.

În oricare dintre aceste săptămâni pe care le-am petrecut în România ne-am simţit mai bine decât în săptămâna trecută la Paris anul acesta: fără infracţiuni, poşete lăsate în siguranţă pe scaune şi oameni ospitalieri. Restaurantul italian în care am luat masa în Braşov a fost cel mai bun în care am mâncat vreodată. Şi mai există o contradicţie faţă de Paris: meniurile sunt foarte ieftine, chelnerii profesionişti şi politicoşi, vinul bun este şi el foarte ieftin şi în plus nu este nevoie de militari pe străzi deoarece România nu este o ţintă a extremiştilor“, scrie John Mullins.

John Mullins s-a simţit atât de bine în ţara noastră încât a decis să o recomande tuturor prietenilor săi.

„Pentru că am avut o experienţă excepţională şi atât de plăcută în România, am trimis email-uri la toţi prietenii şi i-am invitat să vină aici. Oamenii din alte părţi ale Europei au trebui să vină aici pentru a vedea satele româneşti, dar şi oamenii săi. Noi cu siguranţă o să îi încurajăm să vă viziteze ţara asta minunata când ne vom întoarce în Irlanda“, a mai scris John Mullins.



Citeste pe aceeasi tema:  Cel mai inteligent om de pe Pamant ne arata cum poate fi DISTRUS Statul Islamic: E singura lor arma!

Share this post