10 C
București
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăSocialSanatateDaca bei apa calda cu lamaie salbesti multe kilograme. Oare? Nutritionistii spun...

Daca bei apa calda cu lamaie salbesti multe kilograme. Oare? Nutritionistii spun ca e un MIT daunator!

in:

Stiri pe acelasi subiect

O tara blocata de proteste! Medicii nu vor mai elibera niciun document de la 1 februarie

După protestele transportatorilor, ale fermierilor și amenințările altor categorii...

Alimente sanatoase care nu te lasa sa slabesti

O serie de alimente promovate ca fiind sanatoase sunt...

Investitii de 11 miliarde in spitalele din Romania! Rafila anunta o schimbare de amploare

Alexandru Rafila, ministrul sanatatii a anuntat din prima zi...

În prezent, pe toate site-urile şi reţelele de socializare se găsesc scrise beneficiile consumului unui pahar cu apă caldă şi lămâie dimineaţa, pe stomacul gol. Printre acestea regăseşti slăbitul, energie pe tot parcursul zilei şi lupta împotriva stresului. Cât adevăr este în aceste informaţii afli de la specialişti.

Nu puţine sunt articolele pe care le poţi găsi la un click distanţă şi care te încurajează să consumi, în fiecare dimineaţă, un pahar de apă caldă cu lămâie. Toate declară că apa caldă cu lămâie serveşte ca băutura perfectă de bună dimineaţa, întrucât ajută sistmeul digestiv şi face mai uşor procesul de eliminare a rezidurilor din corp. Specialiştii nu contrazic în totalitate acest lucru, dar atrag atenţia că acest obicei poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii.

Slăbitul este principalul beneficiu la care doamnele şi domnişoarele aspiră atunci când încep să consume apă caldă cu lămâie pe stomacul gol. Lămâile nu conţin un elixir care topeşte grăsimile şi te ajută să slăbeşti peste noapte, însă în toată această poveste există şi un sâmbure de adevăr. Potrivit medicului Valentin Boldea, „lămâia este un tonic digestiv. Îţi ajută stomacul la digestie şi stimuleaza întreg tractul gastrointestinal. Aşa, vei scăpa de constipaţie şi de toateneplăcerile care vin la pachet cu problemele digestive. Dar nu te ajută să slăbeşti neapărat. Toţi ştim că stomacul are un anumit volum, iar saţietatea vine când e plin, din acest motiv un astfel de pahar doar îţi poate da această senzaţie, că eşti plin. De aici şi o poftă de mâncare mai redusă”.

Medicii nutriţionişti spun că obiceiul nu este unul sănătos. „Eu una nu recomand aşa ceva, nu are niciun temei ştiiţific”, ne-a declarat Magdalena Moroşanu, medic nutriţionist.

Mai mult, medicii atrag atenţia că, după mai multe zile în care consumi apa caldă cu lămâie, te-ai putea confrunta şi cu o gastrită. „Singurul amandament pe care îl dau pacienţilor este că nu recomand acest obicei pe stomacul gol. Lămâia este o substanţă acidă, iritantă. La mic dejun este foarte bună această limonadă, să-i spunem, dar doar dacă este alături de fructe confiate şi seminţe, care ne-ar aduce şi aportul nutriţional recomandat pentru o zi. Aşa ar putea fi un mic dejun sănătos, care să ne dea energie. Altfel, plimbăm apa prin tubul digestiv, iar după două săptămâni ne trezim şi cu o gastrită”, ne-a declarat medicul Valentin Boldea.

Tot el recunoaşte că un consum constant de lămâie şi implicit de vitamina C oferă nenumărate beneficii. Îţi curăţă sistemul digestiv de orice toxime care au stat peste noapte în corpul tău, lămâia fiind un diuretic natural. Conţinutul mare în vitamina C ajută şi el la eliminarea impurităţilor din sânge şi contribuie la o piele mai curată şi mai sănătoasă. „Datorită conţinutul mare de vitamina C, consumul de apă cu lămâie întăreşte sistemul imunitar şi ajută în lupta cu răceala şi gripa. Însă nu doar vitamina C este importantă pentru un sistem imunitar puternic, fierul este şi el un nutrient semnificativ, iar lămâia are capacitatea de a absorbi mai mult fier din alimentele pe care le mănânci”, încheie medicul.

Sursa: adevarul.ro

Ultimele stiri