16.4 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăEconomieDe ce platim mai mult la curent? Uite cum marii jucatorii manipuleaza...

De ce platim mai mult la curent? Uite cum marii jucatorii manipuleaza piata si cresc pretul artificial!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Scumpiri pe banda rulantă în 2024

Managerii de întreprinderi din economia românească nu văd cu...

Studentii ieseni au dat lovitura in SUA cu o inima artificiala pentru copii

O echipa de tineri studenti la Universitatea de Medicina...

Un producător de energie și-a închis o parte din capacitatea de generare pentru a crea o criză de electricitate în piață și pentru a crește prețul, a declarat, joi, deputatul PSD Iulian Iancu, președintele comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), citat de Agerpres.

În cadrul audierilor de joi, la care au fost prezenți reprezentanții Comitetului de reglementare al ANRE, Iancu a declarat că, din informațiile sale, un producător de electricitate nu a pus la dispoziție întreaga capacitate de producție, apoi a depus oferte de cumpărare pe bursă la prețuri foarte mari, pentru a manipula prețul. El a refuzat să nominalizeze compania, însă, din discuțiile între membrii comisiei și reprezentanții ANRE, a reieșit că este vorba despre OMV Petrom.

„Din datele pe care le-am putut analizat la nivelul lunii ianuarie, am constatat că un producător și-a redus capacitatea de producție la 25-30% — știm că a nu pune la dispoziție 100% din capacitatea de producție este infracțiune, deci automat se constituie într-un dosar penal de anchetă și analiză asupra acestei situații. În consecință, a redus capacitatea de producție și a creat o criză de energie electrică în piață. A făcut oferte, în același timp, de cumpărare de energie electrică pentru toată luna ianuarie cu 2.000 de lei pe MWh, în mod direct influențând creșterea din piață. (…) Analizând, am observat că au mai existat alți producători care și-au redus capacitatea de producție. Surpriza este că acest fenomen s-a înregistrat începând din ianuarie până prin august. Pe fondul consumului mare de electricitate, această criză pe zona de producție a menținut prețurile la nivel ridicat”, a spus Iancu, întrebându-l pe președintele ANRE ce măsuri a luat.

Niculae Havrileț, președintele ANRE, i-a răspuns că fiecare producător este liber să decidă ce cantitate de energie generează și pe ce piață bursieră vinde această producție.

„Noi am trimis echipe de control la toți producătorii pentru a urmări comportamentul din acea perioadă în ceea ce privește punerea la dispoziția consumatorilor a capacității de producție proprie. (…) Un producător nu poate fi forțat, din punctul de vedere al legii, să producă sau să nu producă, nu există această obligație. Orice producător este liber să aleagă platforma bursieră pe care vrea să meargă și cantitatea pe care vrea să o vândă”, a precizat Havrileț.

El a adăugat că doar acei producători care au obligații de echilibrare sunt sancționați de operatorul pieței, Transelectrica, în cazul în care nu răspund cerințelor de echilibrare a sistemului.

Întrebat de Iancu dacă a fost penalizat vreun producător pentru acest lucru, Havrileț a răspuns că nu știe dacă Transelectrica a aplicat astfel de sancțiuni pe piața de echilibrare.

Deputatul PNL Virgil Popescu i-a cerut lui Iancu să nominalizeze compania pe care o acuză de manipularea prețului, însă acesta i-a răspuns că vrea să audă acest lucru de la reprezentanții ANRE.

Popescu l-a întrebat apoi pe Havrileț dacă este vorba de OMV Petrom și de centrala de la Brazi, „ca să știm exact, pentru că nu putem, într-o comisie de anchetă, să ne învârtim că nu știm despre cine este vorba, că a avut cantitate, că n-a mai făcut producție, că nu înțeleg despre ce este vorba și vreau să știu concret despre ce producător vorbim”.

„Cred că este vorba de producătorul OMV Petrom, centrala de la Brazi, care are o capacitate instalată de 800 de MW, dar, din cauza unor probleme în funcționarea unor transformatoare, i-a fost redusă capacitatea de producție pe parcursul întregului an. A funcționat la capacitate de 50%. Această centrală nu avea sarcini de echilibrare a sistemului energetic național”, a arătat oficialul ANRE.

„Datele care ne-au fost prezentate până în prezent demonstrează un comportament incorect și o viciere a prețului. Problema este cine s-a comportat incorect, de ce, dacă acele motivații sunt reale, sunt obiective și măsurile care se impun. Domnul președinte al ANRE a spus că este în faza de finalizare a raportului privind acest tip de comportament, au și dispus controale, iar când vedem raportul cu nominalizări o să vi-l aducem la cunoștință”, le-a declarat Iulian Iancu jurnaliștilor, la finalul audierilor.

El a adăugat că prețurile la energie și gaze, în opinia sa, sunt foarte mari.

„Prețurile mi se par foarte mari. O creștere în ofertă cu 30% este pentru mine de neimaginat. Intrăm în analiză să înțelegem cauzele. Din analiza de astăzi, s-au putut constata fenomene ciudate, dar ele pot avea altă conotație, respectiv diminuarea asumată a unui producător a producției proprii pe vârf de cerere care nu a făcut altceva decât să determine o creștere a prețului. Preț care nu a crescut cu 20-30%, ci s-a dublat, s-a triplat, ceea ce e de neimaginat. Nu a fost doar această speculație. Au mai fost și oferte false în piață pentru prețuri în loc de 300 de lei, de 2.000 de lei, care s-au menținut și în ianuarie și în lunile de vară, când am avut temperaturi ridicate”, a arătat deputatul.

Potrivit lui Iancu, la acestea se adaugă comportamentul speculativ al unor furnizori pe piața spot.

„Noi, acum, pas cu pas, luăm toate condițiile și cauzele care au determinat această situație și, implicit, creștere. Este de neacceptat și va trebui să intervenim cu modificări, atât în legislația primară, cât și în legislația secundară, care să nu le mai permită furnizorilor să facă speculații pe PZU”, a precizat președintele comisiei de anchetă.

El a insistat că și pe piața gazelor un producător a refuzat să ofere pe piață cantitățile necesare. Pe piața gazelor există doar doi producători interni mari, OMV Petrom și Romgaz.

„Noi insistăm pentru transparentizarea tranzacționării la gaze naturale. Nu este în regulă ca producătorul, pe timpul verii, să își permită să nu ofere cantitatea de gaze solicitată de furnizori, iar noi să intrăm în iarnă cu trimestrul I neacoperit de furnizor, ci doar în procent de 70%. Ce se va întâmpla cu acest furnizor, pentru că el este obligat să asigure continuitate consumatorului și în special celui casnic. Va cumpăra în ianuarie, la temperaturi scăzute, gaze la prețuri foarte mari pe care le va transfera consumatorului, pentru că metodologia spune că facem analize la final de an și creșterile de peste 5% trebuie să le recunoaștem”, a continuat Iancu.

Aceste creșteri de 30% la prețuri pot însemna o lovitură dată economiei țării, a avertizat Iulian Iancu.

Sursa: Agerpres.ro

Ultimele stiri