Pana recent, era de neconceput ca femeia sa nu ia numele barbatului dupa casatorie, insa mai nou tot mai multe decis sa-si pastreze numele de fata.
De unde a pornit acest fenomen si cum isi justifica decizia femeile care aleg sa-si pastreze numele de familie dupa casatorie?
Motivele pentru pastrarea numelui si dupa casatorie sunt multiple, insa mai toate se invartesc in jurul identitatii de sine. Femeile care au pana in 30 de ani, majoritatea, au muncit mult pentru a-si cladi un nume, sa fie recunoscute pe plan profesional, pentru a-si cladi in mare o identitate de sine statatoare. Schimbarea numelui este, dupa noile conceptii, vazuta ca o renuntare la acea identitate.
Mai mult, adoptarea numelui sotului este vazuta ca o „trecere in proprietatea acestuia”. Daca in secolul al XIV-lea era absolut firesc ca pe actul de identitate al femeii cu prenumele X sa scrie, asadar sa fie identificata ca este sotia lui YY, in zilele noastre tot mai multe femei vor sa-si pastreze identitatea de sine statatoare, cu atat mai mult cu cat muncesc pentru a se intretine si nu au trecut prin viata crescute fiind din „donatiile” vreunui barbat.
Totodata, si autoritatile s-au adaptat la acest curent. Nu este absolut nicio problema ca copilul sa ia numele tatalui, iar mama sa aiba numele ei de fata, caci certificatul de casatorie si cel de nastere al copilului te feresc de orice fel de probleme, cum ar fi cel de inscriere la scoala sau de a iesi din tara.