Descinderi masive la ”Fabricile de diplome”. Universitati celebre acuzate ca eliberau diplome pe bani!

Descinderi masive la ”Fabricile de diplome”. Universitati celebre acuzate ca eliberau diplome pe bani!

Anchetatorii au desfasurat astazi peste 100 de percheziţii domiciliare la cadre didactice şi studenţi din cadrul a două universităţi, cercetaţi sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie într-o cauză denumită generic „Diplome de licenţă fără studii”. Este vorba despre universitatile Vasile Goldis si Aurel Vlaicu din Arad.

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), un procuror al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, împreună cu ofiţeri ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate, Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul structurilor teritoriale corespondente din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene din Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, efectuează în cursul zilei de miercuri 106 percheziţii domiciliare la mai multe persoane (cadre didactice şi studenţi din cadrul a două universităţi) cercetate sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie.

„Evenimentul de astăzi aruncă o problemă asupra întregului sistemului universitar din România. Noi, la nivelul ministerului, respecând autonomia universitară, nu putem interveni decât cu o monitorizare mult mai strânsă pe subiectele acestea. Însă, legea nu ne permite să facem altceva.”, a declarat Liviu Pop, ministrul Educatiei.

 Conform sursei citate, mai multe cadre didactice din cadrul unor instituţii de învăţământ superior desfăşoară activităţi ilegale constând în pretinderea şi primirea unor foloase necuvenite (bani şi bunuri materiale) cu ocazia organizării şi susţinerii de către studenţi a examenelor la diferite discipline (susţinute chiar în afara perioadei de examinare) şi/sau cu ocazia susţinerii examenelor de licenţă.

Probatoriul a relevat că unii studenţi străini, înscrişi la grupe ce urmează cursurile în limba română, nu cunosc/nu înţeleg limba română şi totuşi sunt promovaţi, în schimbul unor sume de bani, la toate examenele anuale.

Din cercetările efectuate au rezultat următoarele modalităţi de comitere a infracţiunilor: primirea de către studenţi în timpul examenelor susţinute on-line, în schimbul unor sume de bani, a răspunsurilor corecte la testele grile, acestea fiindu-le trimise pe telefoanele mobile de către informaticienii instituţiei de învăţământ, prin mesaje text (SMS); modificarea notei de examen în sensul măririi acesteia, prin accesarea ilegală de către informaticienii din respectivele instituţii, a softului creat pentru evidenţa situaţiilor şcolare, având drept consecinţă promovarea; intervenţia informaticienilor în contul electronic al studentului şi modificarea răspunsurilor de la examen în testul on-line astfel încât studentul să fie declarat promovat de catedră şi achiziţionarea de către studenţi, direct de la profesori, a unor lucrări de licenţă gata elaborate, în format electronic, inclusiv a prezentărilor în format power point necesare pentru susţinerea lucrării în faţa comisiei de examinare.

Din probatoriul administrat a reieşit că în respectivele instituţii de învăţământ superior s-au constituit reţele infracţionale din care făceau parte cadre didactice, secretare şi alte categorii de personal nedidactic, precum şi foşti absolvenţi, cu rolul de a intermedia traseul banilor de la student la profesor/informaticieni contra unor comisioane, în vederea promovării frauduloase a studenţilor. Totodată, în acest mecanism, studenţi care au dat bani profesorilor pentru promovarea unor examene, în special cei care cunosc limba română, devin la rândul lor intermediari pentru alţi colegi.

O modalitate de a intra în posesia banilor ce sunt oferiţi în schimbul promovării examenelor este aceea de a-i lăsa la unele puncte de schimb valutar ai căror administratori sunt în relaţii de prietenie cu cadrele didactice.

În cauză a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru un număr de 36 de persoane ce au calitatea de suspect, anunță Agerpres.

Conducerea Universităţii ”Aurel Vlaicu” Arad, una dintre cele două la care au avut loc percheziţii miercuri dimineaţă, îşi exprimă regretul privind suspiciunile care planează asupra unor profesori şi arată că va colabora cu anchetatorii pentru ca cei vinovaţi să fie traşi la răspundere, informează Digi24.

Share this post