9.9 C
București
joi, aprilie 18, 2024
AcasăACTUALITATEExplozie CATASTROFALA soldata cu CEL PUTIN 102 morti si peste 250 de...

Explozie CATASTROFALA soldata cu CEL PUTIN 102 morti si peste 250 de raniti!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Cel puţin 102 de persoane au murit şi peste 250 au fost rănite după ce un incendiu de proporţii a izbucnit sâmbătă noaptea în faimosul templu Puttingal Devi din Paravur, în statul Kerala (sudul Indiei), din cauza exploziei unor materiale pirotehnice, potrivit AGERPRES.

Premierul indian Narendra Modi a descris accidentul drept ‘un şoc dincolo de cuvinte’ şi a adăugat că gândurile şi rugăciunile sale merg către victimele infernului care s-a produs în timpul unui festival tradiţional care avea loc la templu.

Potrivit presei locale, focul a izbucnit în jurul orei locale 3:30 a.m. (sâmbătă, 22:00 GMT), în timp ce oamenii sărbătoreau cu artificii, din cauza unei scântei care a căzut peste o clădire adiacentă în care erau depozitate materiale pirotehnice, unele dintre ele extrem de puternice. Martori citaţi de agenţia IANS au declarat că flăcările au cuprins templul şi s-a produs o explozie uriaşă. Acoperişul templului a fost afectat de foc. Explozia a fost atât de puternică încât numeroase case pe o rază de o jumătate de kilometru au fost avariate.

În momentul incendiului, un număr estimat între 10.000 şi 15.000 de oameni – în majoritate femei şi copii – asistau la evenimentul religios şi la spectacolul pirotehnic.

Ultimele stiri