Maestrul Victor Rebengiuc: Am vrut sa-l omor pe Iliescu!

Maestrul Victor Rebengiuc: Am vrut sa-l omor pe Iliescu!

Maestrul Victor Rebengiuc a marturisit intr-un interviu acordat Digi24 ca „i-a venit să-l omoare” pe Ion Iliescu, referindu-se la momentul când regelui Mihai i s-a interzis accesul în țară, după 1990. 

Întrebat dacă a iubit vreun președinte, Rebengiuc a răspuns râzând: „Eu?!…Pe Eisenhower!”.

În ceea ce-i privește pe președinții români de după 1989, actorul a spus: „Îmi pare foarte rău, dar n-am iubit niciun președinte și niciodată nu mi-a ieșit…ba o singură dată mi-a ieșit, dar fără voia mea…n-a ieșit președinte ăla pe care îl voiam eu. Numai o singură dată a ieșit, Iliescu, când a fost în tandem cu Vadim,  atunci am fost nevoit să votez așa”, a declarat Victor Rebengiuc.

Ce-ați simțit față de Ion Iliescu în momentul în care  regelui Mihai i s-a interzis să inte în țară? a fost întrebat actorul. „Îmi venea să-l omor”, a răspuns acesta cu sinceritate. „A fost insuportabil pentru mine momentul ăla”, a mărturisit Victor Rebengiuc, încercând să refacă isteria acelui moment:  „Marea bucurie că l-am priiiins, l-am priiiins, acolo, pe șosea,… am găsit…niște poze a găsit cu regele în mașină… și era Marea Adunare Națională de atunci.. .CPUN-ul… ministrul de interne: L-am găsit, l-am prins….”

„Păi ăla e regele nostru, băi, deștepților! Ce-ați prins?! A venit în ţară! Iubiți-l, aplaudați-l, luați-l în brațe!”, a comentat actorul, dezamăgit. „Dar cum a fost în 92, când a venit regele, mulțimea aia…atunci era un moment, domnule…”, a completat Victor Rebengiuc, în opinia căruia România a ratat un moment și l-a ratat pentru că n-avea niciun interes clasa politică să-l aducă pe rege. „Absolut niciun interes. Ce să caute regele peste ei? Să aibă ei un superior?”

Victor Rebengiuc consideră că monarhia este în continuare o soluție pentru România, dar îi e greu să spună dacă se va aplica. „Odată cu bătrânețea regelui, a cam îmbătrânit și monarhia la noi”, a spus actorul.

Share this post