Mein Kampf de Adolf Hitler devine MANUAL cu predare in scolile din Germania!

Mein Kampf de Adolf Hitler devine MANUAL cu predare in scolile din Germania!

Parlamentul landului german Bavaria a dezbătut, joi, dacă o ediţie comentată a lucrării lui Adolf Hitler „Mein Kampf” ar trebui să fie autorizată pentru a fi folosită în scopuri educaţionale în şcoli şi în alte instituţii, relatează DPA.

Această versiune de 2.000 pagini a textului, care a urcat în fruntea clasamentului Der Spiegel de bestseller-uri de non-ficţiune din această lună, include 3.700 de adnotări care încearcă să contureze contextul retoricii anti-semite a lui Hitler şi să expună propaganda nazistă a acestuia.

Cartea a fost lansată pentru prima dată în luna ianuarie, când drepturile de autor predate unui minister bavarez de către Aliaţi după Al Doilea Război Mondial au expirat. Ministerul respectiv a evitat însă publicarea lucrării timp de şapte decenii, de teamă că apariţia acesteia ar alimenta antisemitismul.

Partidele de opoziţie din Bavaria, inclusiv social-democraţii, verzii şi alegătorii liberi, fac presiuni pentru utilizarea cărţii în şcoli, pentru ca tinerii să poată cunoaşte istoria ţării. Un departament al Ministerului Educaţiei din Bavaria elaborează în prezent un manual despre modul în care cartea ar putea fi integrată în curriculum.

 

Pe de altă parte, liderii comunităţii evreieşti, printre care Charlotte Knobloch, fosta preşedintă a Consiliului Central al Evreilor din Germania, şi-au manifestat opoziţia faţă de utilizarea textului în şcoli, argumentând că acesta incită la ură, scrie agerpres.ro.

Ediţia comentată şi-a făcut debutul pe listele de bestseller-uri germane în luna ianuarie şi a urcat pe primul loc în urmă cu două săptămâni în clasamentul amintit realizat de Der Spiegel. Lucrarea s-a vândut până în prezent în circa 55.000 de exemplare.

Share this post