11.1 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăACTUALITATEMeritocratia in PSD: Dupa ce a PREJUDICIAT Posta Romana cu peste 50.000...

Meritocratia in PSD: Dupa ce a PREJUDICIAT Posta Romana cu peste 50.000 de euro, Dragnea l-a pus ministru peste ECONOMIA Romaniei!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Curtea de Conturi il acuza pe Alexandru Petrescu, actualul ministru al Economiei, ca ar fi încasat în mod nelegal bonusuri în valoare de 236.864 de lei (peste 53.000 de euro) pe cînd era director general al Poștei Române, arată HotNews.ro.

Potrivit unui raport al Curţii de Conturi, acordarea de bonusuri trimestriale şi anuale nu s-a efectuat pe baza unor indicatori de performanţă, încălcându-se prevederile Ordonanţei de Urgenţă 109/2011 privind guvernanţă corporativă a întreprinderilor publice, susţin inspectorii Curţii de Conturi, care recomandă operatorului poştal să recupereze acest prejudiciu, notează sursa citată.

 Potrivit documentului, prejudiciul s-ar fi petrecut în perioada 2014 – 2016.

„Cu referire la bonusurile încasate de Alexandru Petrescu Poşta precizează că unul din principalele motive pentru care domnia să a încasat bonusuri de performanţă a fost faptul că, în 2014, Poştă Română a înregistrat, pentru prima dată, profit după 5 ani de pierderi, în 2015 a înregistrat profit operaţional, iar pe parcursul anului 2016 a continuat menţinerea în parametrii de profit, conform estimărilor bugetare de la începutul anului. (..) Mai mult, în 2016, Corpul de Control al ministrului Delia Popescu (MCSI) a întocmit un raport care validează faptul că bonusurile au fost acordate doar Directorului General al Companiei, în condiţii de legalitate, în conformitate cu Contractul de Mandat al Directorului General, subliniindu-se că au fost îndepliniţi toţi indicatorii de performanţă solicitaţi în momentul acordării acestor bonusuri”, a reacţionat Poşta Română.

Ce susţin inspectorii Curţii de Conturi: „Din verificările efectuate în baza documentelor puse la dispoziţia echipei de audit s-a constatat că au fost aprobate şi plătite unele bonusuri directorului general al companiei în anul 2014 şi în anul 2015, astfel:

– suma netă de 49.428 lei

– bonusuri trimestriale aferente anului 2014;

– suma netă de 63.448 lei

– bonusuri trimestriale aferente anului 2015;

– suma netă de 55.532 lei

– bonus anual 2014;

– suma netă de 68.456 lei

– bonus anual 2015”.

Ultimele stiri