METEO – Cum va fi vremea in Romania in urmatoarele doua saptamani!

METEO – Cum va fi vremea in Romania in urmatoarele doua saptamani!
Raw Life and Style

Valorile termice vor fi, în general, oscilante pe parcursul următoarelor două săptămâni, în timp ce precipitaţiile mai însemnate cantitativ îşi vor face apariţia în majoritatea regiunilor atât către sfârşitul lunii noiembrie (28-29), cât şi în primele zile din decembrie (2-4), reiese din prognoza de specialitate valabilă pentru perioada 21 noiembrie – 4 decembrie, publicată luni.

În zona Banatului, pe parcursul primei săptămâni, valorile termice diurne vor scădea în primele şi ultimele două zile, iar în restul intervalului vor creşte; valorile nocturne vor scădea în cea mai mare parte a timpului, cu excepţia ultimelor două dimineţi, când vor marca o creştere. Variaţiile, însă, nu vor fi semnificative şi regimul termic se va menţine peste cel ce ar fi normal în această perioadă a anului. În medie regională, temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 14 grade, iar cele minime între două şi 5 grade Celsius. În cea de-a doua săptămână, regimul termic va fi în scădere la început, apoi relativ staţionar. Temperatura aerului va avea, în medie, maxime cuprinse între 7 şi 11 grade, respectiv minime între 0 şi 5 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere pe parcursul celei de-a doua săptămâni, dar mai ales în primele zile ale lunii decembrie.

Pentru regiunea Crişanei, în prima săptămână, valorile termice diurne vor marca o scădere în primele trei zile, vor creşte în următoarele două, după care vor scădea din nou. Valorile nocturne vor scădea în prima parte a intervalului, apoi vor creşte, dar nici în această regiune variaţiile nu vor fi semnificative şi regimul termic se va menţine peste cel specific perioadei. În medie, temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 14 grade, iar cele minime între două şi 4 grade. În cea de-a doua săptămână, regimul termic va fi în scădere până la finele lunii noiembrie, iar ulterior relativ staţionar şi se va apropia de cel ce ar fi normal în aceasta perioadă din an. Temperatura aerului va avea, în medie, maxime cuprinse între 5 şi 11 grade, şi minime între -1 şi 3 grade. Precipitaţiile vor fi mai prezente pe parcursul celei de-a doua săptămâni, îndeosebi în primele zile ale lunii decembrie, fiind posibil să fie mai însemnate cantitativ la sfârşitul intervalului.

Citeste pe aceeasi tema:  Intamplarile supranaturale din inima Romaniei! VIDEO DOCUMENTAR

Potrivit meteorologilor, pe parcursul primei săptămâni de prognoză, valorile termice diurne vor scădea în primele două zile, apoi vor fi relativ staţionare, iar cele nocturne vor scădea în cea mai mare parte a timpului, mai puţin în ultimele două dimineţi, când vor marca o creştere. Variaţiile nu vor fi semnificative, iar regimul termic se va menţine peste cel specific perioadei. În medie, pe întreaga regiune, vor fi maxime cuprinse între 8 şi 11 grade, respectiv minime între -2 şi un grad. În cea de-a doua săptămână, temperatura aerului va fi în scădere la început, apoi nu se va modifica semnificativ. Vor fi valori medii încă peste cele normale, cu maxime cuprinse între 4 şi 8 grade, iar minime între -5 şi 0 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi în creştere pe parcursul celei de-a doua săptămâni, îndeosebi în perioadele 28 – 29 noiembrie şi 2 – 4 decembrie.

În Maramureş, tendinţa regimului termic va fi, în general, de scădere, cu excepţia perioadei 26 – 28 noiembrie când, în cursul nopţilor şi al dimineţilor, temperatura aerului va creşte. Majoritatea valorilor ce urmează să se înregistreze, pe întreg intervalul, se vor menţine peste cele normale în această perioadă din an. În medie, în prima săptămână, vor fi maxime cuprinse între 9 şi 13 grade, respectiv minime între -1 şi 3 grade, iar în săptămâna a doua, maxime între 5 şi 8 grade, dar şi minime între -2 şi două grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, sunt de aşteptat precipitaţii, cu precădere începând din 30 noiembrie.

Prognoza de specialitate relevă că, în Moldova, valorile termice nu vor avea variaţii importante de la o zi la alta, în prima săptămână, şi vor fi apropiate de cele normale în această perioadă. În medie, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 7 grade, iar minimele între -1 şi 3 grade. Şi în cea de-a doua săptămână regimul termic va fi apropiat de cel specific perioadei şi va fi în scădere în perioada 28 – 30 noiembrie, apoi în creştere uşoară. În medie, maximele se vor încadra între 1 şi 7 grade, iar minimele între -3 şi 1 grad, valorile mai mari înregistrându-se la începutul săptămânii. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată pe parcursul săptămânii a doua, dar acestea vor fi slabe cantitativ şi se vor semnala pe spaţii mici, în special la sfârşitul perioadei de prognoză.

Citeste pe aceeasi tema:  Primaria Caracal isi verifica saptamanal angajatii cu aparatul etilotest!

În Dobrogea, în prima săptămână, va fi o vreme normală din punct de vedere termic pentru această perioadă. Maximele, fără variaţii importante de la o zi la alta, vor fi cuprinse, în medie, între 7 şi 9 grade, iar minimele vor fi în scădere în prima parte a intervalului, apoi în uşoară creştere şi se vor încadra între 3 şi 6 grade, ca medie regională. În primele zile din cea de-a doua săptămână, valorile termice vor fi în scădere, iar ulterior vor creşte. Astfel, pe întreaga regiune, se vor înregistra medii, între 5 şi 9 grade pentru temperaturile maxime, şi de la un grad la 3 grade pentru cele minime. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte începând din 28 noiembrie, acestea semnalându-se local, în fiecare zi.

În zona Munteniei, până în data de 28 noiembrie, regimul termic, fără variaţii importante de la o zi la alta şi de la o noapte la alta, se va menţine peste cel specific perioadei, iar după aceea, atât valorile diurne, cât şi cele nocturne, în uşoară scădere la început, apoi în creştere, se vor situa în jurul celor normale. În medie, în prima săptămână, vor fi maxime de 8 – 9 grade, în timp ce minimele vor oscila între 0 şi 5 grade. În săptămâna a doua, mediile regionale vor fi de 4 – 7 grade pentru temperaturile maxime, şi între -2 şi 0 grade pentru cele minime, uşor mai mari, până în jurul a două grade, în prima dimineaţă. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, slabe cantitativ şi pe spaţii restrânse, va fi relativ ridicată.

În Oltenia, temperatura aerului va fi în scădere până în data de 25 noiembrie, dar mai ales în perioada 28 – 29 noiembrie. Pe parcursul primei săptămâni, vor fi valori maxime de 8 – 9 grade şi minime de la un grad până la 4 grade. Ulterior, mediile regionale maxime vor ajunge la 5 – 6 grade, iar cele minime între -2 şi zero grade Celsius. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere în cea de-a doua săptămână, când acestea se vor semnala pe arii relativ restrânse şi vor fi, în general, slabe cantitativ.

Citeste pe aceeasi tema:  Pregateste-ti pelerina de ploaie! VREMEA se raceste semnificativ in toata tara!

La munte, în prima săptămână a intervalului de prognoză, vremea va fi predominant frumoasă şi caldă pentru această perioadă, cu temperaturi maxime ce se vor situa în jurul valorii de 8 grade şi minime de la zero până la un grad Celsius, în medie. Începând din 27 – 28 noiembrie, valorile termice vor scădea, astfel încât maximele se vor apropia de pragul de îngheţ, iar nopţile vor deveni reci, cu temperaturi minime predominant negative, cuprinse, în medie, între -7 şi -5 grade. Precipitaţii vor fi de aşteptat pe parcursul celei de-a doua săptămâni, iar probabilitatea de semnalare a acestora va fi mai ridicată în perioadele 28 – 29 noiembrie şi 2 – 4 decembrie.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%.

www.agerpres.ro



Share this post