Noua lege a RCA: Soferii civilizati in trafic vor plati la jumatate fata de pana acum, iar cei teribilisti cu pana la 180% mai mult!

Noua lege a RCA: Soferii civilizati in trafic vor plati la jumatate fata de pana acum, iar cei teribilisti cu pana la 180% mai mult!

Soferii care se comporta civilizat în trafic vor primi un bonus la RCA de 50%, iar persoanele care au un comportament inadecvat vor plăti până la 180%, a declarat vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Cornel Coca Constantinescu. 

Nu sunt modificări semnificative faţă de proiectul publicat pe site. Numai în ceea ce priveşte bonus malus am discutat cu toţi cei implicaţi şi am convenit ca cel care este asigurat şi are un comportament adecvat în trafic trebuie să fie bonusat, trebuie să primească un discount semnificativ. Am crescut acest bonus de la 32% la 50%. Astăzi, cei care au un comportament adecvat în trafic primesc un discount de 50% la clasa de bonus 8. În ceea ce priveşte categoria persoanelor care sunt malusate, care au un comportament inadecvat în trafic, care fac accidente, care ne împing către zona de creştere a tarifelor şi de rezolvare a acestor probleme pe care le constatăm că există, vor fi malusaţi până la 180%. Era 200%, dar 180% a rezultat în urma dezbaterilor cu asociaţii de protecţia a consumatorului, transportatori, service-uri’, a spus Constantinescu, într-una din pauzele dezbaterii din Parlament pe proiectul de normă RCA.

Potrivit acestuia, clienţii cu risc ridicat vor fi orientaţi către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din Români (BAAR) în momentul în care primesc 3 oferte peste tariful de referinţă plus factorul n.

‘Atunci BAAR, într-un termen prestabilit de normă, va oferta aceşti clienţi şi îi va repartiza către asigurători în funcţie de cota de piaţă pe care o au aceştia la o dată de referinţă. Se protejează inclusiv clienţii cu risc ridicat. Nu putem lăsa preţurile să crească în mod necontrolat. Clienţii cu risc ridicat vor fi cei care au făcut cele mai multe accidente, frecvenţa daunei este foarte ridicată, care în mod evident nu respectă regulile în trafic. Un proiect al nostru pe termen mediu şi lung este de a interconecta bazele de date ale pieţei asigurărilor cu cea a poliţiei şi a merge pe individualizarea riscului’, a mai arătat oficialul ASF.

El a mai arătat cu ASF va face tot ce se poate pentru ca asiguratul să aibă un plus de respect.

‘Decontarea directă, tariful de referinţă, factorul n, clientul cu risc ridicat, toate aceste chestiuni înseamnă un plus de perfecţie şi de stabilitate a acestei pieţe în care singurul obligat să încheie această asigurare este asiguratul. Pe această piaţă nu este obligat să lucreze nimeni’, a precizat Constantinescu.

Share this post