Nicolae Iorga (nascut Nicu N. Iorga,[1] n. 6 iunie 1871 (S.N. 18 iunie), Botosani, d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, judetul Prahova) a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar si academician roman. Este cunoscut in lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor si filozof al istoriei. Dupa cum a afirmat George Calinescu, Iorga a jucat in cultura romaneasca, in primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.

Dupa studii elementare si gimnaziale in Botosani, a urmat Liceul National din Iasi in 1888. A absolvit Universitatea din Iasi intr-un singur an cu diploma „magna cum laude”, apoi a continuat studiile universitare la Paris, Berlin si Leipzig, obtinand doctoratul (1893) la numai 23 de ani.

A fost cofondator al partidului Partidul Nationalist-Democrat in 1910, membru al Parlamentului, presedinte al Camerei Deputatilor si al Senatului, ministru, si, pentru o scurta perioada, prim-ministru. Copil minune, polimat si poliglot, cu o activitate stiintifica prolifica, Iorga a scris 1003 volume, 12755 articole si studii si 4963 recenzii, aceasta culminand cu Istoria Romaniei, in zece volume. A predat la Universitatea din Bucuresti, la cea din Paris si la alte institutii de invatamant academice si a fondat Congresul International de Studii Bizantine si Institutul de Studii Sud-Est Europene (ISSEE). A transformat orasul Valenii de Munte intr-un centru academic si cultural.