20.6 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăDivertismentComentariul zileiParintele Iustin de la Oașa: Vesticii se straduie sa ne demonstreze ca...

Parintele Iustin de la Oașa: Vesticii se straduie sa ne demonstreze ca se poate si fara Biserica! E sfarsitul Europei!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Cunoscutul si indragitul parinte staret Iustin de la Oașa marturiseste viziunea trista asupra Europei de astazi. Parintele este de parere omul modern incerca sa-l inlocuiasca pe Dumnezeu in existenta de zi cu zi si tocmai asta o sa aduca prabusirea Europei, prin fiecare popor in parte.

Iata mai jos cateva din gandurile parintelui Iustin:

”Apusul se străduieşte să demonstreze că poate exista şi fără Biserică. Însă, fără ea şi Dumnezeu, totul se năruie. Popoarele europene (cum este cel german, ori nordicii) – au valori morale şi sociale (cum e disciplina, de exemplu), dar acestea nu pot să‑L înlocuiască pe Dumnezeu. Şi fără Dumnezeu nimic nu e! Însă morala lor laică, construită pe orizontală, nu va putea să înlocuiască niciodată verticala către Dumnezeu. Despărţirea de Dumnezeu este iad şi el începe de aici, de pe pământ, atunci când morala nu mai e creştină.

Iubiţi credincioşi, nici nu visaţi cât se demonizează astăzi Europa! Aceasta se întâmplă (şi se va întâmpla) din cauza trufiei ei că poate exista fără Dumnezeu. Iar dacă va persista în această stare şi nu‑şi va schimba atitudinea faţă de Dumnezeu, Europa va fi pierdută! Vor veni alte populaţii peste ea şi o vor cuceri.

Credința

Este un adevărat dezastru să «reuşeşti» în viaţă fără Dumnezeu. De aceea, iubiţi credincioşi, prima virtute pe care trebuie să o sădim în sufletele copiilor noştri este credinţa. Cel mai mare rău este necredinţa. Ea este şi cel mai mare păcat şi, de aceea, păcat mare vom avea şi dacă nu ne grijim de credinţa pruncilor noştri. Şi copiii noştri sunt mici – la fel ca Zaheu –, aşa că înălţaţi‑i şi pe ei ca să‑L vadă pe Dumnezeu! Credinţa trebuie să lumineze fiecare pas al nostru şi al copiilor noştri.

Dumnezeu şi / sau nimicul

Să ştiţi că bunul cel mai de preţ care trebuie câştigat în lumea asta este Dumnezeu – prin credinţa în El. Unde lipseşte Dumnezeu nu este nimic! Nu putem pune nimic în loc. Am ajuns oare, umblând ca apusenii, după cele materiale şi vremelnice, să dorim şi noi nimicul? Nu. Să nu fie aceasta, ci mai degrabă să ne înălţăm şi noi de la pământ (şi cele ale lui) precum odinioară Zaheu vameşul, ca să ne putem îndumnezei”.

Mai multe pe lumeacredintei.ro

Ultimele stiri