Parlamentarii isi dau LEGE ca sa-si angajeze rudele pe bani publici!

Patru deputaţi au depus la Senat o propunere legislativă pentru completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor care prevede că „nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care aleşii s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii cinci ani”. Zeci de parlamentari au fost acuzaţi în ultimii ani de Agenţia de Integritate de conflict de interese pentru că şi-au angajat rudele la cabinetele parlamentare.

La articolul 32, după alineatul 12, se introduce un nou alineat care va avea următorul cuprins: „Prin derogare de la art. 301 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care senatorii sau deputaţii s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii cinci ani”, scrie news.ro.

Deputaţii susţin, în expunerea de motive, că propunerea legislativă, pentru care s-a cerut procedură de urgenţă, a fost iniţiată „ţinând cont de semnalarea unor neclarităţi cu privire la posibilitatea interpretării reangajării personalului la cabinetele parlamentare ale deputaţilor, în sensul existenţei unui potenţial conflict de interese din perspectiva art. 301 din Cod penal”.

Iniţiatorii mai precizează că propunerea legislativă este în acord cu prevederile Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă care impune instituirea de reguli „necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă”.

Cei patru deputaţi care au depus propunerea legislativă sunt: Constantin Avram (ALDE), Marcel Ciolacu (PSD), Attila Korodi (UDMR) şi Eugen Tomac (PMP).

Potrivit articolului 301 din Codul penal, ”fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”. Dispoziţiile nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative. CCR a decis însă că sintagma ”raporturi comerciale” este neconstituţională.

Nu este prima încercare a parlamentarilor de a scăpa de conflictul de interese pentru angajarea rudelor la cabinetul parlamentar. În iunie 2016 parlamentarii au adoptat o lege prin care au dezincriminat angajarea membrilor familiei la cabinetele de circumscripție până în 2013, astfel că Agenția Națională de Integritate nu ar fi trebuit să transmită parchetelor suspiciuni de conflict de interese în cazul parlamentarilor până la acea dată.

Legea a fost declarată neconstituţională în integralitate în octombrie 2016.

În 2015, Agenţia Naţională de Integritate a anunţat într-un comunicat că a identificat 32 de parlamentari care  şi-au angajat rudele la cabinetele parlamentare, intrând în conflict de interese.

„Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă în cazul a 32 foști sau actuali parlamentari (14 actuali deputați, 17 foști deputați și un senator). Dintre aceștia, în cazul a trei foști deputați și a unui senator, Agenția a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. (1) din noul Cod Penal al României, ca urmare a angajării de către aceștia a propriilor rude în cadrul birourilor parlamentare”, potrivit comunicatului ANI.


loading...

RSS BUCURESTIUL.ro

PUBLICITATE

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close