10.4 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăEconomieFinantePentru a nu risca dezangajarea, Romania trebuie sa consume un miliard euro....

Pentru a nu risca dezangajarea, Romania trebuie sa consume un miliard euro. Are termen pana la 31 decembrie 2012

in:

Stiri pe acelasi subiect

Record in Romania! Ministrul Boloș: Sunt optimist că vom depăși pragul de 95% rată de absorbție a fondurilor europene

În ultima săptămână, Autoritățile de Management ale programelor operaționale...

Vicepremierul Turcan: Guvernul Orban a reuşit cea mai mare rată de absorbţie a fondurilor UE de după aderare

Viceprim-ministrul Raluca Turcan, prim-vicepreşedinte al PNL, a declarat vineri, la...

Romania are de suferit din cauza faptului ca nu reuseste sa atraga fonduri europene suficiente, iar acolo unde o face se confrunta cu sanctiuni din partea autoritatilor comunitare pe motiv ca derularea proiectelor nu este facuta corect.

Daca in lunile care au mai ramas din acest an, tara noastra nu reuseste sa consume un miliard de euro risca dezangajarea, iar acest lucru ne va costa foarte mult in raport cu Uniunea Europeana.

Mirela Şerban, Managing Partner R&M Audit Contabilitate, sustine ca „multe nereguli apărute în ceea ce priveşte finanţările europene sunt cauzate de faptul că adesea implementarea şi monitorizarea proiectului sunt privite de beneficiari drept <<activităţi adiacente>> celei de bază, astfel încât li se acordă atenţie <<printre picături>>. Succesul unei finanţări europene presupune implicarea hotărâtă a tuturor celor angrenaţi în proiect şi o colaborare permanentă între echipa de implementare, managerul de proiect, partenerii din cadrul proiectului, responsabilul financiar, expertul contabil etc; din păcate adesea nu regăsim această disponibilitate”.

Pentru ca programele cu finantare europeana sa se bucure de succes este nevoie ca toţi factorii implicaţi într-un proiect să cunoască şi să înţeleagă foarte bine din start contractul de finanţare, cu condiţiile generale şi cele specifice, precum şi anexele aferente, acestea formând un tot unitar care reprezintă baza şi cadrul legal sub care se desfăşoară proiectul respectiv. De asemenea, beneficiarul (echipa de implementare), expertul contabil şi auditorul independent trebuie să îşi aloce timp încă din etapa de planificare a misiunii, pentru a înţelege funcţionalitatea proiectului, obiectul pentru care se acordă finanţarea nerambursabilă, perioada de implementare în interiorul căreia cheltuielile sunt eligibile etc.; de exemplu, necunoaşterea sau neînţelegerea perioadei de implementare şi necorelarea sa cu calendarul de activităţi poate face ca anumite cheltuieli să devină neeligibile. În plus, toţi cei implicaţi în proiect trebuie să înţeleagă foarte bine modul de alocare a sumelor şi valoarea eligibilă a finanţării nerambursabile acordate pe tipuri de alocări, contribuţia proprie, considerentele de TVA etc.

Pentru o serie de beneficiari ai finanţărilor europene, R&M Audit Contabilitate acoperă diferite functiuni- asigură contabilitatea proiectelor sau îndeplineşte statutul de expert contabil sau de auditor independent etc. Dacă ne referim la aceasta din urmă, printre neregulile cu frecvenţă destul de mare pe care le-am constatat în cadrul misiunilor de audit s-a aflat necorelarea balanţei analitice a proiectului cu cererea de rambursare, adică sumele plătite în perioada de referinţă nu corespundeau cu suma solicitată la rambursare pentru aceeaşi perioadă”, a precizat Mirela Şerban.

 

La auditurile efectuate de R&M Audit Contabilitate s-au descoperit si neconcordanţele dintre contracte şi, respectiv, facturile aprobate la plată: cel mai frecvent s-a întâmplat că valoarea facturilor să depăşească valoarea angajată prin contract. În plus, apar la plată activităţi care nu sunt în perioada corectă din graficul de activităţi – de exemplu achiziţii anticipate sau avansuri plătite pentru diverse achiziţii ce urmează să fie efectuate sau sunt realizate după perioada din graficul de activităţi etc.

“<<De partea cealaltă a baricadei>>, asigurând contabilitatea altor proiecte europene, am observat că cel mai important este să obişnuim echipa de implementare să se coordoneze cu experţii contabili şi să le ceară consultanţă: trebuie să înţeleagă că e mult mai eficient întâi să întrebi contabilul şi apoi să întreprinzi anumite acţiuni sau cheltuieli, intrucat- adesea- în caz contrar rambursarea poate fi compromisă. Contabilul trebuie să poată realiza cereri de rambursare astfel încât sumele să fie exacte, reale, eligibile şi legal solicitate”, a arătat specialistul.

Asigurarea unei implementări corecte şi transparente a proiectelor cu finanţare europeană necesită, de asemenea, pregătirea şi aprobarea unui set de politici şi proceduri contabile care vor fi utilizate în implementare, care cuprinde reguli, tratamente contabile prevăzute de reglementările contabile şi documente justificative care stau la baza înregistrării operaţiunilor economico-financiare aferente proiectului. Contabilitatea are sarcina de a elabora acest set de politici şi proceduri contabile, beneficiarul îl aprobă, iar echipa de implementare trebuie să respecte şi să se încadreze în liniile directoare ale acestuia. “Din păcate, am constatat că, deşi extrem de importante, şi acestea sunt adesea privite cu uşurinţă de către beneficiari şi li se acordă atenţie când este prea târziu”, a explicat Mirela Şerban.

Pentru a evita dezangajarea Romania trebuie să absoarbă 1 miliard de euro din fondurile europene în 2012. Din ceea ce se intampla in acest moment va rezulta mai mult ca sigur un deznodamant nefavorabil tarii noastre, pericolul dezangajarii neputand fi evitat.” Cred însă ca, indiferent de rezultat, momentul actual trebuie privit ca unul <<de cotitură>> în ceea ce priveşte finanţările europene: avem nevoie de o nouă abordare a acestora”, a concluzionat specialistul R&M Audit Contabilitate.

 

 

Ultimele stiri