Politicienii se lupta cu DNA-ul si copiii ne mor pe capete! Campioni la mortalitatea infantila in 2016!

Politicienii se lupta cu DNA-ul si copiii ne mor pe capete! Campioni la mortalitatea infantila in 2016!
Cele mai noi studii arata ca Romania este tara membra a Uniunii Europene care are, de departe, cea mai mare mortalitate infantila. In acelasi timp cuntem tara care cheltuie cel mai putin pentru sanatatea si educatia populatiei, arata raportul „Romania in Uniunea Europeana”, realizat de Institutul National de Statistica (INS) si citat de News.ro. Din pacate, la televizor niciun politician nu vorbeste despre asta, ci mai mult despre cum trebuie schimbat DNA-ul sau ce nu merge in Justitie.

In anul 2016, Romania a depasit cu putin Croatia dupa produsul intern brut (PIB) pe locuitor la paritatea puterii de cumparare, indicatorul-cheie dupa care se masoara nivelul real de dezvoltare al natiunilor, ajungand la 59% din media UE.

Datele INS arata ca, in 2016, Romania a ajuns la un nivel al PIB/locuitor la paritatea puterii de cumparare de 17.200 euro, fata de 17.100 euro in cazul Croatiei si 13.900 euro in cazul Bulgariei, tarile pe care depaseste.

Cu toate acestea, Romania ramane pe ultimul loc la unii indicatori-cheie care arata calitatea vietii populatiei.

Astfel, Romania era anul trecut tara membra a UE cu cea mai mare mortalitate infantila, de 7,6 decese la 1.000 nascuti-vii, de peste doua ori mai mare fata de media UE, de 3,6 / 1.000 nascuti-vii.

Urmatoarele tari dupa Romania in acest clasament sunt Bulgaria (6,6) si Malta (5,8).

De asemenea, Romania este si tara cu cele mai mici cheltuieli pentru sanatate, cu 5,14% din PIB, si pentru educatie (2,99% din PIB), datele fiind valabile pentru 2014, ultimul an pentru care exista date disponibile, arata raportul mentionat.

In privinta cheltuielilor pentru sanatate, tara aflata imediat peste Romania in coada clasamentului, Letonia, a alocat 5,49% din PIB pentru acest sector, in timp ce urmatoarea clasata, Estonia, are o alocare de 6,13% din PIB.

La cheltuielile pentru educatie, penultima pozitie – imediat peste Romania – este ocupata de Cehia, cu 3,84% din PIB, iar urmatoarea este Ungaria (3,98% din PIB), toate celelalte state membre alocand peste 4% din PIB.

La cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare, Romania se situa in 2015 pe penultimul loc in UE, cu 0,49% din PIB, depasind doar Cipru (0,46% din PIB). Media UE este de 2,03% din PIB reprezentand cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare.

Raportul INS mai arata ca Romania este al noualea poluator din UE, cu emisii de 117,81 milioane tone echivalent CO2 de gaze cu efect de sera in 2015.

Cei mai mari poluatori europeni au fost in 2015, in ordine: Germania, Marea Britanie, Franta, Italia, Polonia, Spania, Olanda si Cehia.



Citeste pe aceeasi tema:  Anchetata de DNA, Tel Drum a dat lovitura: Contract de aproape 100 de milioane, bani publici, cu CJ Teleorman!

Share this post