Probleme serioase la podul Calafat-Vidin, inaugurat acum patru luni!

Probleme serioase la podul Calafat-Vidin, inaugurat acum patru luni!
Raw Life and Style

Podul Calafat-Vidin, inaugurat acum patru luni, prezinta probleme serioase, anunta Ministerul bulgar al Transporturilor.

„Nu inteleg de ce presa a relatat doar despre o singura gaura in asfalt, pe podul Calafat-Vidin, cand de fapt sunt numeroase gropi si alte probleme”, a declarat ministrul bulgar al Transporturilor, Danail Papazov, potrivit site-ului Novinite.com.

Podul a fost asfaltat in urma cu patru luni, dar presa a relatat ca exista deja o groapa mare pe sensul dinspre Romania spre Bulgaria.

Verificarile tehnice realizate de specialistii bulgari au evidentiat probleme cu scurgerea apei, care ajunge sa se infiltreze in asfalt.

„Daca acest lucru ne poate oferi vreo satisfactie, partea romana a podului este intr-o stare mai proasta”, a adaugat Papazov.

In plus, pe pod exista si probleme cu iluminatul si chiar cu semafoarele pentru controlul traficului.

Ministrul bulgar al Transporturilor a declarat ca in contract nu exista nicio clauza prin care compania care a construit podul, FCC (Spania), sa fie obligata sa repare eventualele probleme aparute.

Sursa: mediafax.ro



Citeste pe aceeasi tema:  Cati GUNOIERI si cate FEMEI DE SERVICIU are orasul tau? Vezi pe ce loc se afla in Romania!

Share this post