Rezultat soc in China: Simona Halep a fost umilita la turneul din Wuhan!

Rezultat soc in China: Simona Halep a fost umilita la turneul din Wuhan!

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-2, 6-1, de rusoaica Daria Kasatkina, locul 31 WTA, în manşa a doua a turneului de categorie Premier 5 de la Wuhan. Halep a fost acceptată direct în această fază a competiţiei, informează news.ro.

La prima sa apriţie după US Open, unde a pierdut în manşa I, jucătoarea română a încercat să conducă jocul, să fie agresivă şi să deschidă terenul cu unghiuri largi. Însă fără susţinerea serviciului – nu şi l-a fructificat nicoiodată în primul set – fără precizie şi cu soluţii nepotrivite din poziţii favorabile, Halep a fost o pradă uşoară pentru adversara ei de 20 de ani. Kasatkina a arătat o defensivă aproape impenetrabilă, o mobilitate ridicată şi a contraatacat cu lovituri plasate bine către liniile terenului. Halep a devenit tot mai nervoasă pe măsură ce nu îi ieşea jocul şi a abandonat repede lupta.

„Las-o să termine meciul, dar nu-i da tu (n.r. – punctele)”, i-a spus Andrei Pavel Simonei Halep, la 6-2 şi 4-1, dar eleva lui nu l-a ascultat şi a părăsit pentru a treia oară un turneu în acest an după primul meci jucat.

Halep a început cu un break meciul, apoi a pierdut cinci ghemuri la rând, înainte de a mai câştiga o dată pe serviciul adversarei. Kasatkina a trecut primul set pe tabelă, cu 6-2, după 41 de minute de joc.

După ce strigat „proasta naibii” în setul secund, la 0-1 şi 15-30, Halep a reuşit trei puncte consecutive şi şi-a fructificat singura dată serviciul, în acest meci. Cu încă şase ghemuri luate la rând, rusoaica a pus capăt meciului după o oră şi 12 minute de joc.

Pentru prezenţa în turul doi, Halep va primi 14.265 de dolari şi 60 de puncte WTA.

Simona Halep va evolua în continuarea sezonului la turneul Premier Mandatory de la Beijing (30 septembrie – 8 octombrie).

Share this post