11.4 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăStirea zileiRomanii au UIMIT lumea cu inteligenta: Peste 50 de medalii si premii...

Romanii au UIMIT lumea cu inteligenta: Peste 50 de medalii si premii speciale la Salonul Mondial de Inventica de la Geneva!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Invențiile românești prezentate la Salonul de la Geneva – Elveția au fost premiate de către membrii Juriului Internațional cu 34 de medalii de aur și 8 medalii de argint, cărora li s-au adăugat și 10 distincții speciale, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Cercetării și Inovării (MCI).

Potrivit sursei citate, în perioada 29 martie-2 aprilie 2017 a avut loc cel de al 45-lea Salon Internațional de Invenții de la Geneva — Elveția, cel mai prestigios eveniment la nivel mondial în domeniul inventicii.

Salonul a fost organizat sub înaltul patronaj conferit de Guvernul Federal Elvețian, statul și orașul Geneva, precum și de Organizația Mondială pentru Proprietate Intelectuală-OMPI.

În standul României realizat sub egida Ministerului Cercetării și Inovării, care a asigurat selecția invențiilor și plata participării acestora la Salon, au fost prezentate 40 de invenții. Alte 8 invenții românești au fost prezentate pe costuri proprii.

„În urma jurizării a celor peste 2.000 de lucrări prezentate la Salon, Juriul Internațional a decis acordarea a 34 de medalii de aur și a 8 medalii de argint pentru invențiile românești, cărora li s-au adăugat și 10 premii speciale. Palmaresul inventatorilor români a fost completat cu încă 17 premii oferite de delegațiile străine prezente la ziua României. Ca urmare, palmaresul final se prezintă astfel: 34 de medalii de aur, 8 medalii de argint și 27 de premii speciale (10 acordate la Festivitatea de Premiere din seara zilei de 31 Martie și 17 acordate cu ocazia organizării Zilei României în stand)”, mai precizează comunicatul de presă citat de Agerpres.

Aceeași sursă afirmă că românii participanți cu stand propriu au prezentat 5 invenții, obținând 3 medalii de aur și 2 de argint, și un premiu special acordat la Festivitatea de Premiere din seara zilei de 31 martie.

Ediția Geneva — 2017 poate fi prezentată în cifre astfel: suprafața de expunere de 8.500 m.p. a găzduit 725 expozanți din 40 țări, din 5 continente, din care 80% companii, universități, organizații de stat și 20% investitori și cercetători privați.

Organizațiile elvețiene au reprezentat 7% dintre expozanți, restul de 93% fiind expozanți străini.

Ultimele stiri