Dimitrie Bolintineanu (n. 14 ianuarie 1819 (sau 1825 dupa alte surse), Bolintin-Vale — d. 20 august 1872,Bucuresti) a fost un poet roman, om politic, diplomat, participant la Revolutia de la 1848.
Dimitrie Bolintineanu era macedonean aroman de origine, parintele lui, Ienache Cosmad, a venit in tara din Ohrida. In putini ani ai tatalui sau, Ienache, acesta isi facu in Valahia o situatie acceptabila. Arendas, mic proprietar, apoi subprefect, cu resedinta la Bolintin, sat aproape de Bucuresti; el nu apuca sa-i lase celui de al doilea nascut, Dimitrie, o avere care sa-l scuteasca de griji.
Orfan de ambii parinti inca din 1831, tanarul a fost crescut de rude mai avute. Se sustine de timpuriu, precum Grigore Alexandrescu, I. L. Caragiale, Mihai Eminescu, prin slujbe functionaresti. In 1841 era copist la Secretariatul de Stat, in 1843 – secretar la departamentul „pricinilor suditesti”. Printr-un misterios concurs de imprejurari, e ridicat, in 1844, la rangul de pitar. Faptul ca publicase in 1842 admirabila poema „O fata tanara pe patul mortii”, prezentata elogios de Ion Heliade Radulescu (si invocata mai tarziu de Mihai Eminescu in Epigonii), a jucat, probabil, un rol decisiv. Poemul „O fata tanara pe patul mortii” era o imitatie dupa „La jeune captive” („Tanara prizoniera”), de André Chénier, si a fost publicat in „Curierul de ambe sexe”.
La fel ca alti pasoptisti, tanarul nu se trudi prea mult sa intre in gratiile principelui. Inima il tragea mai curand spre lumea care „va sa vina”. Cooptat in Fratia si in Asociatia literara, a adoptat rapid mentalitatea de carbonar.
In acel timp se formase in Bucuresti Asociatia literara, sprijinita de fratii Alexandru si Stefan Golescu care il trimisera pe la sfarsitul anului 1845 pe Bolintineanu la Paris. Plecat la Paris in 1845, cu o bursa din partea Asociatiei literare, audiaza si el cursurile lui Jules Michelet, Edgar Quinet si Adam Mickiewicz. Nu traieste decat pentru Revolutia pe care o presimte. Cand aceasta izbucni la Paris, in februarie 1848, tinerii studiosi hotarara sa se intoarca in tara. Conjuratii ii dadura un rol de prim-ordin, acela de a stabili contacte cu revolutionarii din Bucovina, ceea ce poetul nu putu sa faca. Aga politiei, Ion Manu, il „mirosise” si, refuzandu-i pasaportul pentru Moldova, il amenintase cu un arest la „manastire”. Ar fi avut, poate, parte de el, daca nu izbucnea revolutia…