Scandal in ALDE: Nu o să plec capul niciodată în fața prostiei, ipocriziei și a minciunii unor parveniți politici!

Daniel Rusu, primarul comunei Șpring și membru ALDE, nu a rămas dator cu replica pentru președintele organizației ALDE Alba, Ioan Lazăr, care a anunțat că este luată în considerare excluderea sa din partid după ce a contestat delegația permanentă, deși a participat la respectiva ședință, anunta ziarulunirea.ro.

El îl acuză pe Lazăr că minte, reamintește că există o hotărâre a instanței privind faptul că ședințele ALDE sunt nestatutare și spune că nu-l va trăda pe Daniel Constantin în care are încredere deoarece este ”aproape singurul politician onest”.

”Ion Lazăr minte cu nerușinare când afirma ca eu am luat parte la acea ședință. Indiferent de decizia sa Ion Lazăr trebuie sa știe că rămân fidel intereselor oamenilor simpli, a celor mulți și că nu o să plec capul niciodată în fața prostiei, ipocriziei și a minciunii unor parveniți politici. Acesta a fost motivul pentru care m-am perindat pe la atâtea partide. E simplu. Am candidat de la PUR iar ulterior partidul și-a înșelat electoratul și a intrat în coaliție cu PSD…am plecat, am candidat de la PD și ulterior aceștia s-au aflat în coaliție cu PNL și apoi cu PSD… am plecat, am candidat de la PNL iar aceștia au asimilat PDL… au trădat electoratul deci am plecat și de aici. Am candidat de la ALDE susținut doar de aripa PC, Daniel Constantin. Nu îl pot trăda, e aproape singurul politician onest în care am încredere. Sper sa nu ma dezamăgească. Toate partidele pe care le-am părăsit au trădat electoratul și evident și pe cei care m-au ales. Am fost și voi rămâne de partea celor mulți indiferent de consecințe. Faptul ca ședințele ALDE Alba nu mai sunt demult statutare a arătat-o instanta și o va arata în continuare. Păcat de majoritatea membrilor ALDE că sunt șantajați sa rămână alături de acest grup de interese care a acaparat puterea”, a spus Daniel Rusu.


RSS BUCURESTIUL.ro

  • Topul celor mai ieftine zone ale Bucurestiului! Aici, un apartament de doua camere costa mai putin de 50.000 de euro!
    Tot mai mulţi români se înghesuie să-şi cumpere locuinţe prin Prima Casă. Dacă anul trecut programul a întâmpinat sincope din cauza apariţiei Legii dării în plată şi a încertitudinii privind continuitatea programului, autorităţile au stabilit anul trecut o strategie de continuare a acestui program pentru o perioadă de cinci ani.  Pentru acest an, plafonul de […]
  • FOTO – Mega-clopotele Catedralei Mantuirii Neamului au ajuns la Bucuresti!
    Cele şase clopote ale Catedralei Mântuirii Neamului au fost aduse azi la Bucureşti. Au costat 550.000 de euro şi s-au plătit integral din bugetul Patriarhiei. Clopotele sunt inscripţionate cu simbolurile Bisericii Ortodoxe Române: chipul Patriarhului României, stema şi crucea patriarhală. Cel mai mare dintre cele şase clopote măsoară 3,3 metri înălţime şi 3,3 metri lăţime. […]
  • Se lucreaza intens: Autostrada A3 ajunge vara aceasta in Bucuresti!
    Ministrul transporturilor a facut astazi o vizita inopinata pe santierul intrarii in Capitala a autostrazii A 3 Bucuresti- Ploiesti. Ministrul Razvan Cuc spune ca a constatat unele progrese fata de stadiul in care se aflau lucrarile, la ultima vizita de acum 3 saptamani, anunta bucurestifm.ro. Razvan Cuc afirma ca a gasit mai multi muncitori si […]

PUBLICITATE

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close