Jurnalistul Vlad Andriescu, redactor-sef al start-up.ro, publica un text foarte interesant pentru toti romanii, mai ales in aceasta perioada premergatoare alegerilor parlamentare. Ideile lui Vlad Andriescu ar putea fi edificatoare pentru multi care vor sa inteleaga demagogia si lejeritatea cu care politicienii arunca promisiuni.

Redam mai jos textul publicat pe portalul playtech.ro:

”Acesta nu va fi un text politic, deși poate părea așa pe alocuri. Ci e un text despre oameni și tehnologie. E despre motivele pentru care detest transportul de suprafață din București și de ce orașul ăsta nu se va putea transforma fără  ajutorul tehnologiei.

Acum șase luni (se împlinesc pe 8 decembrie) actualul primar al Bucureștiului, Gabriela Firea, promitea o revoluție în transportul din București. Spunea că traficul va fi îmbunătățit, că Bucureștiul va arăta ca o capitală din afară.

Să vă spun o poveste de pe 29 noiembrie, anul curent. Am avut de făcut mai multe drumuri. Deși am mașină, nu o iau cu mine la muncă decât foarte rar și atunci când știu că nu trebuie să străbat orașul. În ziua aceea eram, așadar, pe jos. Aveam de parcurs un drum din Piața Dorobanți până la IDM Basarab, iar de acolo spre AFI Palace Cotroceni. Și am descoperit ce revoluție s-a produs în traficul din București.

De obicei nu folosesc transportul de suprafață de la București, dar de data asta a trebuit să o fac. Am ajuns la Basarab cu metroul, mi-am făcut treburile, apoi m-am aciuat în stația de tramvai de sub pod. Așteptam numărul 35 ca să urce dealul până la AFI Palace. Și stau. Și stau. În spatele meu, pe strada cu două benzi o coloană de mașini care duce până  spre Grozăvești. Câteva sute de metri, pentru cei care nu cunosc zona. Claxonează, fac manevre, trec de pe o bandă pe alta, ca să mai câștige un metru, doi. Eu încă stau în stație, e deja frig. Urăsc frigul. 20 de minute și nu mai vine 35. O iau pe jos pe sub pod. Ajung la Grozăvești. Pe lângă mine, trec pe lângă o coloană de claxone. Nervi în aer. Se simte cu fiecare manevră, cu fiecare uzură a ambreiajului mașinilor. Mașinile pe care le-am lăsat în urmă la Basarab sunt tot acolo. Merg mai rapid ca ele. În intersecție, cineva se încadrează greșit, blochează două mașini, totul durează cinci secunde și, vai, semaforul se face roșu. Semnal universal pentru o paradă de claxoane și înjurături la adresa șoferului încadrat prost.

Ajung la Grozăvești, dar mai aveam practic o stație de tramvai până la AFI Palace Cotroceni. Să o iau pe jos? Deja mi-era frig. Prea frig. Mă pun sub pod, aștept tramvaiul. De data asta, aici vine și tramvaiul 1, care circulă des. Sunt eu și alți 40 de obosiți și degerați în stație. Habar n-avem când vine tramvaiul, cine pana mea să se gândească  să pună un modul de GPS pe tramvaie ca să spună  proștilor când sosește? Măcar ăia de la Metrorex au făcut asta, deși acum cinci ani erau dotați cu cel mai tembel panou din lume: cel care-ți arăta de cât timp a plecat metroul. Ceva mai trist și demotivațional nu exista. Așa că iată, suntem niște proști care așteaptă o revoluție în trafic, în vântul de sub pasaj, înconjurați de claxoane și înjurături. Vine un 1, dar pleacă la fel de rapid, că nu aveai unde să te urci. Abia la al doilea, după vreo 15 minute, ajung să fiu la căldură și transportabil către AFI Palace Cotroceni.

Deși traseul ar trebui să ia 3 minute, îl facem în 10. Normal că e plin de țărani în conservele lor care au decis că linia de tramvai e loc pe unde să mergi cu mașina. Și măcar de o faci, fă-o până la capăt, du-te până sus, tată! Dar de unde. Stăm cu tramvaiul în deal, spre Cotroceni, degeaba, că proștii cu mașinile stau la semafor pe linia de tramvai. I will spare you the details. Ajung în stație, cobor. Mă așez la trecerea de pietoni cu alți 50 de zgribuliți, mă uit pe bulevardul Iuliu Maniu unde e o coloană de vreun kilometru, iar în depărtare se aude o salvare cu luminile și sonorul pornit, dar abia poate să treacă. Nimeni nu o aude. Probabil cineva moare în trafic azi, la propriu. Mă aciuez în AFI, cântă colinde, e plin, lumea deja caută cadouri. Trăim o revoluție…

Sau nu…

Hai să privim realitatea orașului în față. Orașul ăsta al nostru, București, este mort fără tehnologie. Traficul nu va putea fi rezolvat de câteva comisii de habarniști adunați de un primar și mai habarnist în organizarea unei urbi. Semafoarele nu vor putea fi sincronizate după ureche și la comandă.

Dacă mâine se trezește Firea să zică  „vreau să se circule excelent în zona Ștefan Cel Mare“, nu se va putea face nimic. Poți să organizezi niște sensuri unice, poți să pui niște bariere, poți să ridici niște mașini. Zilele trecute a scris Hotnews despre faptul că mașinile parcate încurcă traficul. Firea a dat ordin să fie amendați șoferii. Dar șoferii vor parca în alte locuri și tot așa.

România are 235 de mașini la 1.000 de locuitori. Dar asta e statistica națioanlă. București e în topul celor mai aglomerate orașe, iar numărul mașinilor crește pe zi ce trece.

Care e soluția?

·     Faci un concurs cu fonduri publice în care să aduni startup-uri din toată lumea care să rezolve problema transportului din București. Alegi cele mai bune proiecte și îi lași pe tinerii ăia să coordoneze lucruri. Știți voi, cum faci „postacii“ numiți de Dragnea de la GovIT Hub.

·     Conectezi toate autobuzele, troleilbuzele și metrourile la un sistem unic de GPS pentru monitorizare în timp real. Creezi o aplicație care să știe la ce ore vine transportul. Tot din ea iei date despre cât timp fac autobuzele acelea în trafic și identifici zonele cu problemele.

·     Creezi parcări pentru mașini ca să nu mai blocheze bulevarde mari.

·     Ieftinești parcările din Centru pentru a obișnui oamenii să parcheze cu plată, dar fără să-i șochezi.

·     Oferi beneficii celor care-și lasă mașina acasă  și aleg transportul în comun.

·     Creezi un program de ridesharing real între șoferi cu ajutorul companiilor mari, surse de trafic.

·     Nu te bazezi pe comisii de habarniști!

Așadar, problema traficului din București nu va fi rezolvată de comisii. Nici de băieți care știu ei să  sincronizeze traficul. Ci de tehnologie folosită cu cap și lăsată  să ajute. Transportul public trebuie să fie predictibil. Cea mai mare problemă pe care o am, de exemplu, cu RATB e că  nu știi când vin autobuzele și tramvaiele și nici cât timp vor face până la destinație. Dacă aș ști că trebuie să aștept 20 de minute în stație și apoi 20 de minute în autobuz, îmi voi organiza altfel timpul.

Lăsați tehnologia să vă ajute, dragi habarniști”.