12.6 C
București
joi, aprilie 25, 2024
AcasăSocialAngajariSfaturi utile pentru angajati. Parintii au dreptul sa ceara tichete de cresa

Sfaturi utile pentru angajati. Parintii au dreptul sa ceara tichete de cresa

in:

Stiri pe acelasi subiect

Cele mai utilizate bonusuri sunt tichetele de masa, dar incep sa se dezvolte si alte tipuri solutii prin care companiile incearca sa-si multumeasca personalul.

Tichetele de cresa, de exemplu, sunt varianta optima pentru parintii ocupati, angajatorii lor putând să plătească lunar până la 400 de lei pentru a-i păstra la birou. Expertii Accace, unul dintre liderii din Europa Centrală si de Est în management financiar, explică, intr-o analiza, mecanismul acordarii acestor bonusuri: cine primeste tichete de cresa, cine le acordă si cine suportă costurile.

Dacă sunteti proaspăt părinte si ati hotărât să vă întoarceti la serviciu, deci nu urmează să beneficiati de concediul si de indemnizatia acordate pentru cresterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap, atunci puteti primi tichete de cresă. Tichetele se acordă pentru fiecare dintre copiii naturali, inclusiv pentru fiecare copil adoptat, încredintat în vederea adoptiei sau dat în plasament, precum si pentru cei cărora li s-a instituit tutela, cu exceptia celor dati în plasament la asistentul maternal profesionist si a celor pentru care s-a dispus măsura plasamentului de urgenta.Angajatorul, împreună cu organizatiile sindicale, hotărăsc valoarea lunară a tichetelor de cresă în limita a 400 de lei, sumă stabilită prin ordinul 821/2012.

Valoarea nominală înscrisa pe tichete poate fi de 10 lei, un multiplu de 10, dar nu mai mare de 50 lei.Tot angajatorul stabileste criteriile de selectie a salariatilor care primesc tichete de cresă, tinând seama de conditiile concrete de lucru în care îsi desfăsoară activitatea unele categorii de lucratori, precum si criteriile si perioadele pentru care salariatii nu vor primi tichete de cresa.

Cine suportă costurile

Pentru angajatori, tichetele de cresă reprezintă cheltuieli sociale cu deductibilitate limitată.„Angajatorii suportă din cheltuieli proprii pretul imprimatelor contractate cu unitatea emitentă. De asemenea, suma individuală acordată pentru cresterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani sub forma tichetelor de cresă se asigură integral de către angajator. Tichetele de cresă sunt exceptate de la plata tuturor contributiilor sociale, iar din iulie 2010 sunt impozabile, în sensul impozitului pe venit”, explică reprezentantii Accace.

Documente necesare 

Pentru a primi tichete de cresă, salariatii trebuie să întocmească o cerere, să aducă actul doveditor eliberat de cresa la care este înscris copilul, o declaratie pe propria răspundere că celălalt părinte nu beneficiază deja de tichete de cresă si nici de concediul si de indemnizatia de crestere a copilului, livretul de familie, precum si alte documente solicitate de angajator, în functie de regulamentul intern.În cazul în care angajatul căruia i s-au distribuit tichete de cresă nu a prezentat companiei informatiile privind prezenta copilului la cresă, în scris cu confirmarea cresei, potrivit prevederilor legale, angajatorul va recupera din drepturile salariale cuvenite lucratorului respectiv contravaloarea tichetelor de cresă acordate suplimentar, inclusiv pretul imprimatelor acestora, corespunzător cu numărul de zile absente din luna în care copilul nu a mers la cresa.

Parintele trebuie să solicite în scris cresei actul doveditor care atestă înscrierea copilului. În cerere salariatul va preciza datele de identificare ale angajatorului, precum si datele de identificare ale unitătii emitente de tichete de cresă de la care angajatorul le achizitionează. După caz, se poate stabili ca cererile adresate cresei să fie întocmite si transmise de către angajatori si nu de salariati.

Tichetele de cresă sunt acordate în baza Legii 193/2006 de către regiile autonome, societătile si companiile nationale, societătile comerciale, institutiile din sectorul bugetar (indiferent de sistemul de finantare si subordonare, inclusiv cele care se finantează integral din venituri proprii), institutiile financiare si cele de credit, organizatiile cooperatiste, societătile agricole si alte forme de asociere agricolă cu personalitate juridică, organizatiile nonprofit, precum si persoanele fizice care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă.Valoarea sumei lunare acordate sub formă de tichete de cresă se indexează semestrial cu indicele inflatiei comunicat de Institutul National de Statistică.Legea prevede faptul că acordarea altor tipuri de tichete, de pildă tichete cadou, nu exclude acordarea concomitentă si a tichetelor de cresă pentru acelasi angajat.

Ce optiuni au părintii

„În prezent, din punct de vedere financiar, legislatia favorizează persoanele care optează pentru concediu de îngrijire a copilului în vârstă de până la 1 an (cele care au inclusiv dreptul la tichete de cresă)”, spune Angelica Ene, Payroll Accountant la Accace România.

Concediul de îngrijire a copilului în vârstă de până la 1 an presupune o indemnizatie de 75% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni, ce nu poate fi mai mică de 600 de lei sau mai mare de 3400 lei. Părintele are posibilitatea de a beneficia de concediu fără plată pentru restul perioadei până la împlinirea vârstei de 2 ani a copilului, precum si posibilitatea de a reveni la serviciu înainte de încheierea perioadei de 1 an, caz în care primeste un stimulent de insertie de 500 de lei până la împlinirea vârstei de 2 ani a copilului.

În schimb, concediul pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani presupune o indemnizatie de 75% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni, de minimum 600 de lei si maximum 1.200 de lei, fără posibilitatea de a reveni înainte de expirarea celor 2 ani, implicit fără posibilitatea de a obtine stimulentul de insertie.

„Practic, mama scuteste banii pe care i-ar fi cheltuit cu angajarea unei bone, de exemplu, si are o motivatie în plus să se întoarcă la muncă (pe lângă motivatiile oferite de lege). Este o alternativă bună pentru persoanele care nu au în grija cui să lase copilul, dar si pentru persoanele care se confruntă cu dificultăti financiare si sunt nevoite să se întoarcă la serviciu mai devreme”, a daugat specialistul Accace.

 

Ultimele stiri