19.1 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăACTUALITATESUA este ademenita in Siria pentru a declansa AL TREILEA RAZBOI mondial!

SUA este ademenita in Siria pentru a declansa AL TREILEA RAZBOI mondial!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Extremiştii islamişti consideră că este obligaţia fiecărui musulman să-i ucidă pe americani şi pe aliaţii lor. Ideologia Statului Islamic se bazează pe ură şi pe distrugere, iar acţiunile lor arată că şi-ar dori să pornească cel de-Al Treilea Război Mondial între „necredincioşi” şi islamişti.

În strategia de până acum, se pare că ISIS încercă să „ademenească” SUA să atace terestru şi să îşi aducă trupele militare în Siria şi Irak ca sa omoare cât mai mulţi americani, conform publicaţiei CNBC.

SUA nu pot ignora ameninţarea pe care o reprezintă ISIS. Washingtonul are nevoie de o strategie de combatere a terorismului, care să fie bazată pe o mai bună înţelegera a ideologiei, a scopurilor şi a istoriei Statului Islamic, potrivit zf.ro.

ISIS este formată din fanatici religioşi care au interpretat într-un mod deformat şi greşit Coranul, ca să îşi poată justifica crimele împotriva umanităţii, potrivit CNBC. Pe membrii ISIS îi leagă ura faţă de Occident şi faptul că ei se consideră nişte martiri.

Printre membrii Statului Islamic se mai numără şi foşti membri ai partidului lui Saddam Hussein, precum şi foşti militari irakieni care au mai participat la o luptă împotriva ocupaţiei armatei americane. Ei au văzut invazia şi ocupaţie trupelor americane ca pe strategie de a avea control asupra petrolului lor, principala lor sursă de bogaţie, şi ca pe o încercare de a ocupa teritoriile musulmane. Ei au repins sprijinul SUA pentru democraţie, pe care l-au văzut ca pe un cal troian prin care SUA îşi urmăreşte interesele.


Citeste si:

Cat de abil este Putin pe masa de sah din Siria si cum va rezista Occidentul jocului subtil al Kremlinului?!

Dupa Ucraina si Siria, Rusia intra intr-un NOU RAZBOI! Vezi unde este noul FRONT!


Administraţia Bush a crezut că războiul din Irak ar acţiona ca un catalizator pentru democraţia şi drepturile omului din Orientul Mijlociu. În schimb, nu au reuşit decât să încurajeze formare grupării extremiste şi să atragă mai mulţi duşmani împotriva Americii. Au inspirat o generaţie tânără să devină războinci în numele religiei, multe persoane alăturându-se ISIS.

Abu Bakr Al-Baghdadi, cel care s-a autoproclamat calif (monarh într-un stat musulman, locţiitor al profetului Mahomed pe Pământ) al Statului Islamic, a fost închis la o închisoare din Bagdad. Când a fost eliberat în 2009, califul şi-a avertizat colegii de închisoare americani că o să se revadă la New York.

Liderii extremişti urăsc SUA pentru că au distrus Irakul şi s-au implicat în regimurile din Golful Persic, Ei numesc SUA „duşmanul îndepărtat”, iar pe liderii arabi care colaborează cu occidental îi numesc „duşmanul din apropiere”, în special pe cei care exploatează resursele natura ale ţării lor.

Membrii Statului Islamic îi urăsc şi pe şiiţi, pe care îi consider nişte eretici josnici. ISIS mai dispreţuieşte şi Iranul, un conflict care s-a amplicat odată ce Iranul a stabilit un acord cu SUA privind armele nucleare.

Ideologia teroriştilor are deja un efect devastator care destabilizat întreaga regiune. Statul Islamic a ajuns o bază de unde se planifică atacurile teroriste care au loc în Europa şi SUA.

 

Ultimele stiri