Hotii nu mai au nicio teama de Politia Romana. Sparg case ziua in amiaza mare

Oamenii din Arad au ajuns să tremure de frica hoţilor, care acţionează fie zi ori noapte. Mai mulţi localnici spun că au rămas fără bani şi bijuterii după ce indivizi, aflaţi încă în libertate, le-au intrat în case.

Proprietarii unei case din Arad povestesc că și-au găsit locuința răvăşită când s-au întors de la biserică.

De la 10 la 12, cât am fost noi la Biserică. Când m-am întors și dau să deschid, ușa deschisă, eu am închis-o. Am intrat să văd… era răvășit, sertarele rostogolite, dulapuri. Au luat niște bijuterii și din genți ceva mărunțiș.”

Hoţii au acționat și pe o altă stradă, aflată în apropiere, spun disperați oamenii.

Din casă au luat 5.000 de lei dispăruți. Salariul lui fiul meu erau acolo pus într-un sertar, restul, bijuterii, telefon, nu s-au atins de ele.”

“Mi-a furat bijuterii, zece milione care erau într-o cutie banii de la cor de la biserica și bijuteriile dintr-un sertar.”

Nici localnicii care au câini în curte nu au scăpat. Suspecții au grijă să adoarmă animalele înainte de a intra în case, susțin cei păgubiți.

Cainii mâncau din pâine neagră, care ei nu prea mănâncă că au boabe. După aia au adormit vreo trei ore.”

“Suntem speriați, că nu suntem pregătiți nici psihic nici dotați cu ziduri cu metereze cu camere de supraveghere.”

Inspector principal Lorena Radu IJP Arad: “Pentru prevenirea furtului de locuințe, poliția Arad vă recomandă să vă asigurați ușa de acces cel puțin două încuietori. Nu lăsați în locuri accesibile bijuterii și bunuri de valoare.”

Polițiștii au început cercetările și îi caută pe hoți.

Sursa: Pro TV

Scuterul inventat de niste romani si produs la Arad este foarte apreciat in SUA!

Scooterson, un scuter inteligent produs de un startup din Arad, este printre finaliștii competiției LACoMotion, care are loc în Los Angeles. Prin această competiție se caută soluții de transport inovatoare, care să fie inteligente și să nu polueze.

Proiectul Scooterson a fost lansat de o echipă formată din patru antreprenori, Mihnea de Vries, Flavius Balaj, George Poenaru și Pavel Kiss.

Scooterson este un vehicul inteligent, destinat orașelor. Nu are cheie și pornește cu ajutorul smartphone-ului, printr-o aplicație. Tot pe telefon ai date cu privire la viteză, trafic sau procentajul de încărcare al bateriei.

Prin intermediul aplicației, cu ajutorul unor date colectate din trafic, sunt transmise setări optimizate pentru accelerație. De asemenea, când este oprit, roțile se blochează automat, iar dacă este mutat, se trimite imediat o alertă către smartphone-ul proprietarului.

Ajunge la o viteză maximă de 25 de kilometri pe oră și are o atunomie de cel puțin 50 de kilometri. Bateria se încarcă complet în aproximativ 3 ore.

Antreprenorii și-au propus ca șasiul și aripile și carenele să se producă în România, într-o fabrică proprie. Motorizarea este produsă de o companie germană, iar asamblarea se face în România și Anglia și apoi, mai târziu, și în Statele Unite și Germania.

Pentru că vor să-și încadreze produsul în clasa premium, au evitat să asambleze în China, deși ar fi fost mai ieftin. Însă, spun că nu vor exclude total această piață pentru producerea scuterului.

Fiecare scuter va fi construit pe bază de comandă, iar cumpărătorul va putea să-și aleagă materialele folosite și culorile pe care le dorește.

Potrivit site-ului de prezentare, un scuter ar costa, precomandă, 1.990 de dolari. În această perioadă există o reducere de 500 de dolari din preț. De asemenea, transportul este gratuit în Statele Unite și Uniunea Europeană. Detalii găsiți aici.

Un primar PSD a distrus viitorul localitatii pe urmatorii trei ani! A dat toti banii pe cosuri de gunoi, fara licitatie, unei firme de partid!

Primarul comunei Archiş a cumpărat, fără organizarea unei licitaţii, 760 de coşuri de gunoi stradale, pentru care are de achitat peste 670.000 de lei, adică de trei ori veniturile comunei în 2017, în condiţiile în care toate satele aparţinătoare au la un loc mai puţin de 20 de kilometri de străzi, cu 640 de case şi 1500 de locuitori. Primăria a folosit doar jumătate din coşuri, pentru că nu mai are loc să le instaleze, iar celelalte sunt depozitate, iar comuna e executată silit de furnizor pentru că nu a achitat integral facturile.

Conform unor documente obţinute de News.ro, primarul comunei arădene Archiş, Nicolae Valea (PSD), a comandat la o firmă nu mai puţin de 760 coşuri de gunoi stradale din plastic, cu accesoriile necesare, precum stâlpi şi sistemele de prindere, pentru care trebuie achitate facturi de 678.000 de lei, deşi nu s-a organizat nicio licitaţie publică. Conform calculelor, fiecare coş de gunoi a costat peste 800 de lei, în condiţiile în care pe internet firmele vând produse similare cu 130 – 200 de lei.

Surse locale au declarat pentru News.ro că achiziţia a fost ilegală, pentru că investiţia nu a fost supusă nici aprobării Consiliului Local, deşi valoarea acesteia este de trei ori cât veniturile comunei în 2017, care sunt în sumă de 220.000 de lei.

Furnizorul este firma CCFRSA Marfă SRL, din Bucureşti, care ar fi primit comanda doar verbal de la primar. Coşurile de gunoi au fost livrate în perioada 2013-2015 şi au fost emise trei facturi, dar Primăria a achitat parţial doar prima factură. A plătit în total 206.000 lei şi a rămas datoare cu peste 470.000 de lei, astfel că firma a deschis un proces, pe care l-a câştigat în 2016 la Tribunalul Arad.

Recent, Primăria Archiş a fost somată de un executor judecătoresc să pună în aplicare sentinţa şi pentru că nu s-au plătit datoriile, au început procedurile de executare silită. Astfel, în luna septembrie, executorul judecătoresc a cerut să i se comunice “lista de inventar a tuturor bunurilor mobile şi imobile care aparţin debitorului Primăria Archiş”, arătând că suma datorată se ridică acum la 630.000 lei, cu dobânzi, penalităţi, cheltuieli de judecată şi executare silită.

“Situaţia este foarte gravă. Datoriile comunei noastre sunt acum de peste 900.000 de lei. Nu mai sunt nici bani de salarii, se înregistrează restanţe deja. Ziele trecute, în 11 – 12 octombrie, au fost încasate salariile pe august. Avem circa 50 de salariaţi afectaţi, 18 din primărie, plus asistenţii personali ai persoanelor cu handicap”, a declarat o sursă locală pentru News.ro.

Localnicii au auzit recent despre datoriile comunei şi spun că aşteaptă ca primarul să ofere explicaţii pentru cheltuielile făcute, considerând că achiziţia coşurilor de gunoi nu era o prioritate.

“Pe fiecare uliţă sunt coşuri de gunoi la tot pasul, dar nu le foloseşte nimeni. Mai dau pruncii cu picioarele în ele şi se distrug. Nu ştim de ce le-au cumpărat că sunt alte priorităţi. Nu e normal cum a procedat domnul primar”, a declarat o localnică.

Comuna Archiş are patru sate, respectiv reşedinţa Archiş, Bârzeşti, Groşeni şi Nermiş, iar populaţia totală e de 1500 de locuitori. Primăria a cumpărat mai multe coşuri decât case existente, cele patru sate având la un loc 640 de gospodării.

Există doar câteva străzi în aceste sate, cu o lungime totală mai mică de 20 de kilometri, iar pe toate au fost instalate coşuri la 100 de metri distanţă unul de celălalt. În unele locuri, distanţa dintre acestea este de câţiva metri.

Pentru că şi edilul-şef recunoaşte acum că sunt prea multe coşuri şi nu este loc unde să fie instalate toate, peste 400 de bucăţi stau depozitate de câţiva ani.

Contactat de News.ro, primarul Nicolae Valea nu a ştiut cum să-şi justifice achiziţia, spunând că a dorit să returneze jumătate din pubele firmei furnizoare, dar că aceasta a refuzat să le mai primească.

“Ne-am gândit că e o investiţie bună, pentru că ştiţi cum e aici la ţară, e distanţă mai mare între case, sunt mai împrăştiate, şi am zis să punem coşuri peste tot, ca să aibă copiii unde să arunce când merg la şcoală. E drept, sunt cam multe, dar acum e târziu, nu mai avem ce face. Firma a câştigat procesul, în cadrul căruia noi am arătat că am făcut o comandă verbală de 350 de bucăţi, dar ei ne-au adus mai mult decât dublu. Instanţa le-a dat dreptate… Tot ce putem face acum este ca pe cele depozitate să le folosim când se strică acestea montate”, a spus edilul.

Referitor la modul de achiziţie, fără licitaţie, primarul admite că “nu este chiar legal”.

“A fost cum a fost (achiziţia – n.r..), poate nu este chiar legal, nu ştiu ce să zic…”.

Primarul nu a comentat preţul de achiziţie, mult mai mare decât al produselor similare existente pe piaţă.

Primăria Archiş a mai fost în procedură de executare silită pentru neplata facturilor aferente unor lucrări de asfaltare, în sumă de aproximativ 570.000 de lei. Procedura a fost suspendată recent, după ce conturile au fost poprite, iar firma şi-a recuperat banii.

Numire controversata a PSD la Inspectoratul Scolar Arad: Nu sunt trucata! Mie nu mi se pare exagerat!

Noul inspector de la ISJ Arad, Violeta Varga, a cărei numire în funcție a dat naștere unei adevărate controverse, a vorbit cu jurnaliștii de la Press One și a declarat că se simte hărțuită de media, după ce în presă au apărut imagini provocatoare cu ea.

Violeta Varga a confirmat că are o relație de 14 ani cu fratele Florentinei Horgea, actualul prefect de Arad, însă a respins orice acuzație că nu ar fi avansat pe postul de inspector pe merit.

„CV-ul l-am trimis la minister. Deci, cariera mea didactică este următoarea: sunt învățător la bază, din 1997. Din 2006 sunt titular la Centrul pentru Educație incluzivă, iar în urmă cu doi ani am fost numită director adjunct la Educație incluzivă Arad. Da, o să pun CV-ul meu, o să pun CV-ul meu. Nu l-am făcut public pentru că eu nu sunt o persoană publică. Eu sunt un biet om care trăiesc din munca de profesor (izbucnește în plâns). Și pur și simplu sunt hărțuită”, a declarat Violeta Varga pentru Press One.

Întrebată de fotografiile pe care le posta pe contul său de Facebook, pe care l-a închis ulterior, Violeta Varga afirmă că, la fel „ca orice femeie”, a vrut să „pună puțină culoare”:

„Nu sunt trucată, poate să vină oricine să vadă cum arăt. Oricând invit pe oricine, în afara ISJ-ului, să vină să mă vadă. Probabil am pus culoare sau, mă rog, ca fiecare femeie… Acuma faci mai multe poze și pui una care, totuși… Nu le pui oricum.[…] Pur și simplu le-am scos, ați observat că le-am scos. Pozele erau anterior de a fi numită ca inspector. Pur și simplu e viața mea privată. Pozele nu mi se par exagerate. Vi se par exagerate?”, a declarat noul inspector.

Citește aici întreg interviul cu Violeta Varga

Jandarmii din Arad s-au dus sa imparta amenzi unor oameni amarati si au sfarsit prin a oferi ajutoare si bani!

Jandarmii arădeni chemaţi la o intervenţie au descoperit o familie cu probleme, distrusă de sărăcie. Impresionaţi, au strâns bani şi le-au plătit oamenilor datoriile, le-au cumpărat butelie, aragaz şi alimente.

Potrivit Adevarul.ro, acestia au fost chemaţi într-un parc din municipiu de nişte cetăţeni care reclamau că un copil este răpit. Când au ajuns acolo, jandarmii au aflat că nu era vorba despre o răpire, ci o ceartă în familie.

Astfel, jandarmii au aflat povestea unui bărbat care îşi creşte singur copiii, o fată de 13 ani şi un băiat de 11 ani, în sărăcie.

”La dispeceratul unităţii, pe apelul unic de urgenţă 112, a fost sesizat faptul că, într-un parc din municipiu, un bărbat de aproximativ 45 ani încearcă să răpească un copil. Ajunşi de urgenţă la faţa locului, jandarmii au identificat copilul în cauză, dar bărbatul dispăruse. În urma verificărilor, au constatat că situaţia este alta. De fapt bărbatul reclamat este părintele copilului, iar acesta a venit după el în parc să-l ducă acasă, fiind o oră destul de înaintată, copilul refuzând, manifestându-se prin strigăte. Un grup de adolescenţi care se aflau în apropiere au văzut activitatea şi au sunat la 112“, a declarat inspector-şef al  Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Arad, colonel Sorin Nicolae Axenti.

Jandarmii l-au luat pe băiat, au găsit-o şi pe sora acestuia, care se afla în parc, şi i-au dus pe amândoi la domiciliul lor. Acolo l-au întâlnit şi pe părintele copiilor şi erau hotărâţi să-l sancţioneze pentru lăsarea minorilor nesupravegheaţi. Însă ascultând povestea, jandarmii aflaţi acolo, printre care şi Cristian Năstase, au luat decizia să ajute familia cum vor putea.

Așadar, situaţia financiară a familiei respective s-a ameliorat puţin, tatăl şi-a găsit un loc de muncă, acest lucru fiind o condiţie strictă impusă de jandarmi pentru a beneficia de ajutor în continuare. Cei care vor să-i ajute pe cei trei pot luat legătura cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad.

FOTO – Cum arata cel mai nou tramvai produs in Romania!

Timișorenii au parte de apariții neașteptate zilele acestea pe liniile de tramvai din oraș. Mai multe tramvaie violet vor circula pe șine. Dacă Brașovul a decis să-și distrugă un transport ecologic, Timișoara își dezvoltă acest sistem de transport.

Garniturile au o forma puțin diferită și pe ele este trecut numele de Autentic, scrie banatulazi.ro.

Astra Arad anunță că produce Tramvaiul Imperio: 

„Tramvaiul Imperio este cel mai recent produs al firmei noastre. Este primul tramvai modern, cu podea 100% joasă produs în România. Este destinat să înlocuiască vehiculele actuale uzate fizic şi moral din depourile din România.

Este produs în cooperare cu firma Siemens şi are un design modern la standardele tehnice actuale. Cu operare uni sau bidirecţională are un interior spaţios în culori deschise, modificabil conform cerinţelor clientului. Conceptul garantează cel mai bun raport pentru preţ, operare şi mentenanţă”

Autoritățile din Timișoara nu au anunțat nimic despre apariția sau cumpărarea de noi tramvaie.

(foto:Adrian Vaidean HD )

Potrivit sursei citate ar fi vorba despre tramvaie de la Arad. Compania Astra a scos noi modele la teste, iar probele au ajuns și la Timișoara.

VIDEO – Un politist si-a riscat viata si a sarit in apele puternice ale Muresului pentru a salva o fetita!

Pe Facebook, Politia Romana a postat un video cu mesajul: „Polițistul zilei este colegul nostru, agent principal Țîrle Marius din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

În jurul orei 12,30, două fetițe, de 11 și 7 ani, se scăldau în râul Mureș, fără permisiunea părinților.
La un moment dat, fetița de 11 ani a fost luată de curenți și dusă de apă la aproximativ 25 de metri de mal, reușind să se agațe de un fier de pe cursul apei.

Fără ezitare, colegul nostru, agent principal Țîrle Marius, ajuns primul la fața locului, a intrat în râu, luând fetița în brațe.

La fața locului a ajuns și un echipaj ISU, un pompier a intrat în apă cu o frânghie, de care s-a agățat colegul nostru, reușind astfel sa iasă cu fetița la mal.

Vezi aici Video:

RESPECT!

Ce chimicale am ajuns sa mancam! O femeie din Arad a ramas SOCATA cand a taiat o rosie luata din supermarket!

O femeie din Arad a vrut sa faca o salata si s-a trezit intr-un film de groaza. Ea a ramas socata cand a vazut ce a descoperit aradeanca in rosia pe care o cumparase din supermarket!

Rosia din imagine pare desprinsa dintr-un film SF. Are o culoare albicioasa, este lemnoasa, iar semintele au incoltit pe interior destul de mult incat sa ajunga la stadiul de vlastari, anunta kanald.ro.

Bizara patlagica s-a aflat pe masa unei aradence, care a cumparat-o dintr-un supermarket. De teama ca ar putea fi contaminata, femeia nu a mai mancat-o.

Florin Gornic, coordonator Oficiul Fitosanitar Arad: „S-a facut o legare fortata. Daca se face legarea cu produse chimice este un lucru care se intalneste destul de des, daca se folosesc doze normale nu sunt toxice, daca sunt venite din alte parti, nu stim ce si cat s-a folosit”.

Asadar, daca punem pofta inaintea sanatatii, tot noi ajungem sa tragem ponoasele. Nu e normal sa mancam rosii in mijlocul lui martie, oricat de mult ne-ar face cu ochiul la raft. De import, lemnoase, fara gust, si-adesea de calitate indoielnica, tomatele pline de beneficii, daca-s coapte la vremea lor, ne pot imbolnavi, spun specialistii.

Viorel Agud, director executiv DSVSA Arad: „Este primul lucru si pirmul fenomen cu care ne confruntam in acest domeniu, nu am mai vazut asa ceva la noi. Aceasta super incoltore se datoreaza faptului ca legumele au fost tratate cu niste dusbtante pentru mentinerea mai indelungata pentru starea de orisoetime”

Inspectorii DSV spun ca vor verifica toate produsele existente in depozitul supermarketului din care a fost cumparata rosia.

FOTO-VIDEO Cum arata cel mai modern tren construit in Romania, la Arad!

Astra Vagoane Călători a prezentat zilele trecute noul tren fabricat la Arad, Transcarpatic. Trenul are vagoane de lux și de clasă, cușetă, și a preluat de la modelele de vagoane pentru export tipul de grup sanitar.

Trenul va fi introdus în circulaţie pe ruta Arad – Bucureşti, potrivit greatnews.ro.

Compania arădeană se laudă cu cele mai moderne vagoane din Europa. Vagoanele de dormit au dușuri, iar o cușetă nu are mai mult de patru locuri.

Noul tren va fi operat de companie, prin intermediul firmei Astra Trans Carpatic, cu sediul în Bucureşti.

Astra Vagoane Călători Arad este deținută de omul de afaceri Valer Blidar.

(Foto Facebook MixStudio)

Astra Vagoane Călători a fost înființată în anul 1998 prin desprinderea din fabrica de vagoane Astra Arad.

Vezi video aici:

În anul 2000, Astra Vagoane Călători a fost privatizată.

Gest SUPERB! Mii de aradeni au iesit in strada pentru a salva vietile unor necunoscuti!
Cu prilejul Zilei Bolilor Rare, Asociația Cetatea Voluntarilor din Arad a reunit astăzi peste 5.000 de persoane din toată țara. Oamenii s-au strâns pe Stadionul Chișineu-Criș pentru a sprijini persoanele care suferă de boli rare. La eveniment au participat și părinți care și-au pierdut copiii în urma acestor maladii nedepistate la timp.

,, Am avut o fetiță cu sindrom Prader-Willi care a decedat la vârsta de 28 de ani, nu am știut diagnosticul, l-am aflat cu 3 luni înaintea decesului. Ar fi existat tratament și ar fi trăit dacă am fi aflat la timp de ce boală suferă. Am venit astăzi să fiu alături de Alianța Națională a Bolilor Rare și de Asociația Cetatea Voluntarilor din Arad, sunt impresionată de câtă lume a venit aici să susțină bolnavii. Am răgușit de cât am cântat și strigat’’

Președintele Asociației Cetatea Voluntarilor Arad, Ana Maria Nyeki a precizat pentru Radio Reșița că a rămas impresionată de câtă lume a venit la stadion în ciuda ploii torențiale.

,,Am format o mână umană din peste 5.000 de oameni și așteptăm să vedem dacă am doborât recordul și anul acesta. Afară plouă torențial și totuși foarte multă lume a venit să susțină persoanele care suferă de aceste boli rare’’

Amintim că anul trecut Asociația Cetatea Voluntarilor a reușit să creeze cea mai mare inimă umană cu ocazia Zilei Bolilor Rare pentru care au și fost premiați de către Alianța Națională a Bolilor Rare.

Sursa: Rador

Un roman dezvolta la Arad CEA MAI FRUMOASA afacere din Romania! Livada de ”Arborele Printesei” ii aduce 30.000 de euro la hectar!

Un tanar inginer a avut o idee de milioane, la propriu, si a adus o adevărată comoară în țara noastră. Este vorba despre copacul de Paulownia numit și „copacul prințesei”, lemnul căruia este extrem de rezistent și de ușor fapt ce-l face ideal în confecționarea mobilierului de lux și a instrumentelor muzicale.

Astăzi tânărul inginer agronom Paul Basoc se poate mândri ca fiind primul care a adus în țara noastră o plantație de astfel de copaci ajungând să se bucure acum de 150 de hectare cultivate cu Paulownia. Haideți să vedem împreună de la ce a început această afacere de succes.

Cunoscut și sub numele de „arborele prințesei”, Paulownia este copacul cu cel mai rapid ritm de creștere din lume. În 4 ani, arborele crește cât un brad în 75 de ani. În plus, lemnul său este extrem de rezistent și de ușor. Pe lângă aceste proprietăți, care îl fac ideal în confecționarea mobilierului de lux, a instrumentelor muzicale și chiar a avioanelor ușoare, arborele este folosit și pentru prevenirea alunerărilor de teren și în scopuri decorative, grație capacității sale ridicate de absorbție a dioxidului de carbon, scrie romaniatv.net.

Arborele de Paulownia există în țara noastră încă din anul 1973, fiind folosit multă vreme doar în scopuri ornamentale.

Inginerul agronom Paul Basoc i-a văzut însă potențialul deosebit și a realizat că îl poate valorifica. Astfel, în 2011, acesta a scos bani din propriul buzunar și, cu ajutorul familiei sale, a înființat la Arad prima plantație de Paulownia de pe plan local.

Image result for paulownia tree

A început cu o suprafață de doar 4 hectare, ca apoi să extindă cultura de la an la an pe o suprafață din ce în ce mai mare și în mai multe județe, respectiv în Bihor, Satu Mare, Botoșani și în Hunedoara. Încă din al doilea an plantațiile de Paulownia se întindeau pe 72 de hectare. În prezent, Basoc are plantații în 5 județe care acoperă 150 de hectare de teren. În plus, inginerul și-a înființat propria pepinieră.

„Mi-am înființat propria pepinieră cu laborator. În funcție de zona în care se înființează plantațiile, comercializăm soiul care se pretează la condițiile de acolo. Pe un hectar de teren agricol se plantează 600 de bucăți de răsad pentru arborii cultivați pentru cherestea. Primăvara executăm plantații cu răsaduri și toamna, plantații cu butași”, ne-a explicat antreprenorul din Bistrița.

Cultura de Paulownia poate aduce un venituri anuale de până la 30.000 de euro pe an, potrivit antreprenorului. Odată plantat, arborele Paulownia crește foarte repede.

Image result for paulownia tree

Încă din primul an, planta atinge o înălțime medie de 3 metri. În plus, copacii se plantează o dată, iar în 10 ani se taie de trei ori, având capacitate de regenerare rapidă, lucru care aduce venituri substanțiale investitorilor. Un arbore de Paulownia sănătos poate rezista timp de 80 – 100 de ani.

„Cultivăm mai multe soiuri de Paulownia: Paulownia Tomentosa, Paulownia Shang Tong, Paulownia Elongata, Paulownia Arctic, Paulownia Fortunei. Plantațiile se dezvoltă foarte repede ajungând la maturitate între anul 3 și 6. Această cultură este foarte profitabilă cu un câștig estimat după 3 ani de 30.000 euro.”, a declarat antreprenorul din Bistrița. Basoc spune că afacerea lui aduce un profit de 27.000 de euro la hectar, dintre care 20.000 de euro sunt reinvestiți.

Culturile de Paulownia pot fi valorificate diferit în funcție de tipul de exploatație pentru care optează fiecare investitor în parte, susține Basoc. Astfel, arborele prințesei poate fi cultivat în scop ornamental, pentru biomasă sau pentru cherestea. Din el se poate obține 70% cherestea și 30% biomasă.

VIDEO – Toata lumea a crezut ca a luat foc satul! Cand colo, un pompier din Arad si-a cerut prietena de nevasta cu trei masini!

O cerere în căsătorie a băgat localnicii în sperieți în localitatea Zabrani din județul Arad. Un membru al Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta din Arad a pus la cale un plan inedit pentru a-si cere in casatorie iubita.

Daniel s-a gandiat ca Alexandrei ii va fi greu sa spuna “NU” daca vede 20 de pompieri la poarta ei asa ca a venit sa o ceara de nevasta cu 3 masini de pompieri, scrie stirileportv.ro

Vezi video aici:

Locanicii din Zabrani s-au gandit ca a luat foc satul cand au vazut masinile de pompieri. Ajuns la casa AlexandreI, Daniel a coborat din autospeciala, s-a pus in genunchi in fata iubitei sale si a intrebat-o:

„Alexandra, vrei sa fi sotia mea?” Tanara a raspuns: “DA!”