Exemplu pentru toti politicienii imbuibati care s-au grabit sa-si tripleze salariile! Cea mai tanara primarita isi doneaza leafa pentru modernizarea scolii!

Imediat dupa ce ministrul Olguta Vasilescu a promovat Legea Salarizarii au aparut o multime de primari prin tara care s-au grabit sa-si dubleze sau sa-si tripleze salariile. Asa au ajuns unii, edili peste localitati sarace, sa castige peste 15.000 de lei pe luna. Multi primari marunti castiga chiar mai bine decat presedintele Romaniei. Nu este cazul si in satul Petis, unde tânără primarita îşi va dona salariul, în scop caritabil. E vorba de reabilitarea şcolii din localitate, obiectiv pentru care tot edilul a început o campanie de strângere de fonduri.

„Şcoala din vise” e numele campaniei iniţiate de Irina Onescu. Edilul vrea să strângă fonduri pentru şcoala din comună, în care învaţă peste 100 de copii. Primii bani au fost donaţi chiar de ea – 4.000 de lei, adică salariul ei pe o lună, anunta Digi24.ro.

Irina Onescu, primarul comunei Petriş: Eşalonat, pe o perioadă de 3 luni de zile, mi-am propus să donez un salariu în scopul campaniei „Școala din vise”.

Campania a început de 2 săptămâni iar până acum s-au strâns aproape 3.000 de euro.

Irina Onescu, primarul comunei Petriş: Mi-am dorit să nu aştept după procedurile clasice de a cere fonduri de la stat, de la Uniunea Europeană, copiii aceştia nu trebuie forţaţi să aştepte.

Şcoala are nevoie de mobilier nou, podelele trebuie înlocuite şi trebuie construit un teren de sport. În funcţie de câţi bani se strâng, primăria va prioritiza lucrările.

Florin Suba, profesor de religie: Ne-ar fi mult mai ok dacă am avea mobilier nou, dacă s-ar renova puţin pereţii, să se schimbe duşumeaua.

Primarul speră ca exemplu ei să fie urmat şi de localnici, pe care îi roagă să muncească voluntar.

Campania de strângere de fonduri pentru şcoala din comună continuă până la sfârşitul lunii.

O tanara profesoara a dat Marea Britanie pe Romania: Viata aici e mai buna din toate punctele de vedere!

Olivia Neville, 26 de ani, e de doar trei luni în România, dar deja s-a decis că vrea să rămână aici. Este profesoară de limba engleză la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”, un liceu recunoscut pentru profesorii vorbitori nativi de limba engleză și pentru o abordare mai modernă a curriculei tradiționale. Elevii învață de la profesorii nativi materii pe care nu le găsești în alte licee de stat, cum ar fi Drepturile Omului sau Public Speaking (Oratorie – n.r.).

Olivia a descoperit România cu puțin timp în urmă, când a petrecut trei luni vizitând toate țările balcanice. Deja călătorise foarte mult până atunci și își căuta un loc care să se potrivească cu personalitatea ei. S-a născut și a crescut în Londra, tatăl ei fiind londonez, iar mama ei fiind din Mauritius. „Am o moștenire variată, să spunem, chineză, indiană, spaniolă, portugheză, toate culorile curcubeului”, a povestit ea râzând, în interviul acordat pentru ViitorulRomâniei.ro.

Am crescut învățând franceza și engleza de când am început să vorbesc, iar la 11 ani m-am apucat de spaniolă. Mi-am terminat studiile în limbi străine, întotdeauna mi-a fost foarte ușor să le învăț, nu știu cum, dar compartimentez foarte repede în minte limbile străine. Deja învăț română și îmi place că este foarte logică gramatica, e ușor de înțeles, doar cu sunetețe ș, ț, ă și î am dificultăți fiindcă nu am mai întâlnit ceva similar până acum în limbile pe care le vorbesc”, a povestit Olivia.

Vorbește cu pasiune despre lingvistică și are o ureche muzicală foarte bună. În doar trei luni, deja poate să înțeleagă cam jumătate din ceea ce citește în română și din ceea ce aude în conversații. Faptul că vorbește două limbi romanice – spaniola și franceza – o ajută destul de mult, dar româna mai are și niște particularități slave pe care nu le recunoaște încă.

„Când auzi româna prima dată, fără să știi ce spune lumea, e ca o latină cu inflexiuni slave, nu știu cum să spun. E foarte diferită de alte limbi, o recunoști imediat când o auzi”, a explicat ea.

În mediul londonez în care a crescut a trăit din start într-o lume multiculturală. „Am avut tot felul de prieteni, englezi, africani, asiatici, e o lume foarte diversă acolo”, a povestit tânăra profesoară.

„Nu pot să spun că mi-a plăcut foarte mult școala, am vrut să călătoresc și am început să fac asta de la 16 ani. Am locuit o vreme în Barcelona, în jur de trei ani, am călătorit prin America de Sud, China, prin Balcani, așa am ajuns în România, de altfel. Eram într-o excursie prin zonă și m-am îndrăgostit de România. Mi-am zis atunci că voi locui aici într- zi”, a spus Olivia.

Olivia renunță la un loc de muncă bine plătit pentru a preda elevilor din România

Înainte să facă excursia prin Balcani, se angajase în Elveția, însă Olivia spune că până să ajungă profesoară, nu i-a plăcut niciuna din slujbele corporatiste pe care le-a avut.

„Nu-mi plăcea nimic din ceea ce făceam, munca aceea de rutină de la 9 la 5 este ceva îngrozitor, te distruge pur și simplu. Nu știam ce să fac și am decis într-un sfârșit să-mi iau certificatul CELTA (de predare a limbii engleze). Am făcut asta și m-am întors în Balcani. La vremea aceea lucram în Elveția, dar lumea de acolo e plină de reguli și lipsită de evenimente, mă plictiseam groaznic. Îmi luăsesem un concediu de o lună, aveam un bilet pentru o excursie în Macedonia. Am petrecut trei luni de zile plimbându-mă prin toată zona asta. Am fost în Macedonia, Muntenegru, Bosnia, Albania, Kosovo, Serbia și România. Ce am descoperit? Inspirație, toate țările de aici sunt într-un proces de renaștere, e un spirit tânăr, o revenire la viață și e o atmosferă care efectiv vibrează de schimbare, de nou. Sunt țări care își reclădesc identitatea culturală și oamenii de vârsta mea din Occident nu știu cum este aici. Abia după ce am văzut cu ochii mei, am înțeles și mi-am dat seama că îmi place foarte mult. Nu mă deranjează nici arhitectura comunistă pe care o văd aici, mie mi se pare că fiecare clădire și fiecare stil au o poveste de spus. E un contrast mare între mentalitatea generației noastre și generația de dinainte, am observat”, crede Olivia Neville.

În ceea ce privește imaginea României în Occident, britanica spune că țările din Est au fost portretizate negativ de presa tabloidă și asta a contribuit masiv la percepția pe care o au majoritatea occidentalilor despre Europa de Est. „Cel mai rău i-au portretizat pe romi, scriu numai lucruri rele și cumva au transmis informația că romii vin numai din România, când în realitate, cultura romă e foarte diversă și există și în Occident, în Spania spre exemplu, cultura lor e romantizată, sunt cântăreții și dansatorii de flamenco”, a spus Olivia.

15225205_10154779599579837_1137022777_o

De ce a ales România și nu o altă țară balcanică

„O mulțime de lucruri, oamenii, mâncarea, geografia, priveliștea, folclorul, superstițiile. E fantastic, e o energie a locului, o spiritualitate, am fost pe munte, în Bucegi, am urcat până la Babele, spre exemplu, și am simțit ceva special acolo, o conexiune cu pământul acesta. Nu știu cum s-a întâmplat, dar am simțit că dacă aleg să trăiesc aici, voi fi foarte fericită”, spune Olivia Neville.

S-a mutat la București după ce a decis să renunțe la un job pe care-l avea la Londra. A ajutat-o un alt profesor britanic stabilit la București, Simon Parker. Și-a găsit un job la liceul Coșbuc, a trecut de interviu și a venit aici. A descoperit că are o pasiune pentru profesorat și că se înțelege foarte bine cu copiii. „Cred că sunt mai aproape de vârsta lor decât de a mea”, spune ea râzând. „Mi-a plăcut foarte mult școala, are o atmosferă de libertate, nu știu cum să spun, te simți în largul tău aici”, povestește entuziastă Olivia.

În momentul de față, se simte atât de bine în România, încât nu vrea să mai plece, este primul job de care se bucură, iar ritmul orașului nu este nici pe departe la fel de rapid și aglomerația nu se compară cu ce este la Londra. „Imaginați-vă că acolo e oră de vârf tot timpul, că aștepți să treacă cinci metrouri ca să apuci să te înghesui într-un vagon, imaginați-vă o aglomerație îngrozitoare, mașinile efectiv nu se mișcă pe bulevard. Ceea ce voi credeți că e o aglomerație teribilă, la Londra e o zi cu trafic ușor, iar ritmul de aici nu e nici pe departe la fel de stresant. Viața nu trece pe lângă tine la fel de repede. În plus, Londra e foarte scumpă, e un chin să locuiești acolo, nu ai efectiv nicio șansă să-ți permiți vreodată o casă a ta, poluarea e mai mare decât aici. În București, viața e mai bună pe toate planurile”, a conchis britanica.

Politistul Marian Godina i-a dat o LECTIE lui Liviu Dragnea pe care o va tine minte toata viata!

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a urat „La mulţi ani” românilor de 1 Decembrie, printr-o înregistrare video publicată pe Facebook. Alături de înregistrare, Dragnea (sau cei care îi administrează pagina) a scris „La mulţi ani români! La mulţi ani România!”.

Omiterea virgulelor i-a adus lui Dragnea o ironie din partea lui Marian Godină. „Îndrăzneşte să scrii „La mulți ani, români!” şi „La mulți ani, România!” Îndrăzneşte să pui virgule! Îndrăzneşte să nu fii agramat! Îndrăzneşte să crezi că e extrem de ruşinos să scrii greşit în limba poporului al cărui drapel îl postezi la final! Hai, îndrăzneşte! Aşa cum ați îndrăznit să spuneți că Teleormanul e plin ochi de librării”, a scris Godină, cu trimitere la sloganul electoral al PSD („Îndrăzneşte să crezi în România!”).

Postarea lui Godină a strâns în mai puţin de 24 de ore peste 7200 de like-uri, peste 800 de distribuiri şi peste 300 de comentarii.

Exemplu din Ardeal pentru Teleorman! Ciolos catre Dragnea: Pentru mine, om crescut la tara, patriotismul nu inseamna discursuri sforaitoare, inseamna sa nu minti, sa iti tii cuvantul!

Premierul Dacian Cioloș, a fost chemat în Parlament de politicieni să explice de ce… „România are creștere economică de aproape 5 % iar banii de la buget nu se mai duc către clientela politică a partidelor”.

Explicaţiile premierului privind starea economiei româneşti l-au nemulţumit pe liderul social democrat, informează digi24.ro. Liviu Dragnea a afirmat că guvernarea Cioloş e un eşec, iar datele prezentate sunt, de fapt, roadele guvernării Ponta.

În replică, Dacian Cioloş spune că liderul social democrat foloseşte limba demagogiei si a populismului.

Dacian Cioloş, premierul României: „Avem o creştere economică bună dar nu cred că acesta e un motiv de prezentare triumfalistă. Această creştere economică se reflectă şi prin mai multe locuri de muncă şi un nivel de salarizare mai bun. Nu intenţionăm până la sfârşitul acestui mandat să creştemn nicio taxă, niciun impozit, nu intenţionăm să modificăm nicio indemnizaţie.”

Liviu Dragnea, preşedintele PSD: „Azi, domnul Cioloş nu a vorbit în limba română. A folosit limba tehnocraţilor, o limbă care sună străin şi e ruptă de realitate. Să prezint în mod real adevăratele cifre. Cifra 0 de două ori. 0 e procentul fondurilor UE absorbite de guvernul dumneavoastră din exerciţiul financiar 2012 – 2020. A doua cifră 0: 0 companii româneşti care au primit ajutor de stat.”

Dacian Cioloş, premierul României: „Domnul Dragnea îmi spune că nu întelege româna pe care o vorbesc, probabil. Nu ştiu şi nu vreau să învăţ limba demagogiei, populismului, a spune lucruri doar de dragul de a da bine. Spuneaţi că creşterea asta nu se vede în buzunarele oamenilor. Poate nu se vede încă. Dar poate problema este că această creştere nu s-a văzut nici în buzunarele clientelei politice, şi probabil asta afectează mai mult. Atunci când acest guvern este acuzat că nu face destul şi nu vorbeşte destul cred că ar trebui să ne uitam dacă nu cumva în trecut s-a vorbit prea mult şi s-a făcut prea puţin.”

Alina Gorghiu, copreşedinteel PNL: „Daţi-mi voie ca astăzi, când PSD solicită de la Guvernul Cioloş cifrele privind situaţia economică a României să mă îndoiesc de buna credinţă a acestui partid. Ştiţi de ce nu înţelege PSD cum e cu creşterea economică? Pentru că nu o mai simte în buzunarele liderilor PSD, ci în bugetul ţării se simte această creştere economică.”

Dacian Cioloș: ”Pentru mine, patriotismul nu inseamna discursuri sforaitoare sau declaratii. Pentru mine, om crescut la tara, inseamna sa nu minti, sa iti tii cuvantul, sa fii judecat dupa fapte.”

Cel mai DUR atac la adresa lui Iohannis: El ne da lectii? Are CASA IN MIAMI si alte doua case FURATE in Sibiu! Cat TUPEU!

Klaus Iohannis e „bombardat” din toate părţile. După ce şeful statului a spus că e foarte supărat pentru că primarii penali au fost aleşi la alegerile locale, replica a venit imediat şi e extrem de dură.

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu face dezvăluiri incendiare despre Iohannis. „Am săvârşit noi trei aceeaşi infracţiune, dar numai eu am ieşit în cătuşe de la DNA. Eu, el şi domnul Boc de la Cluj. Îşi aduce aminte domnul Iohannis de firma Concepta din Sibiu? Cea care a văruit nişte ziduri.

Eu nu am nicio proprietate, nicio maşină, nicio casă. Domnul Iohannis are 5 case în România şi una la Miami. Două din case şi le-a însuşit prin fals. De ce doar eu sunt penală şi domnul Iohannis nu? Ne înghesuie statul de drept în fiecare zi pe gât şi nu mai crede în prezumţia de nevinovăţie.

A furat două case. Şi le-a însuşit prin fals. Îmi dă mie lecţii? Are tupeul ăsta? Nu mai pot fi prostiţi românii. Să îmi trimită dosarul în instanţă ca să văd şi eu de ce sunt acuzată. Ei doi, Boc şi Iohannis au făcut aceeaşi infracţiune ca mine.”, a tunat Olguţa la RTV.

Marele Donald Trump a primit O LECTIE de bun-simt de la o tanara din Romania: Sunt mandra sa fiu copil de imigranti!

O adolescentă de origine română, elevă la un liceu din Connecticut, i-a trimis o scrisoare publică lui Donald Trump, după ce aceasta a afirmat că: „diferite tari isi forteaza oamenii rai sa plece in Statele Unite, deoarece ei spun: de ce ar trebui sa avem grija de acesti monstri, lasati Statele Unite sa aiba grija de ei”.

Adolescenta, care se semneaza Julia T., a scris că este „mandra sa fie copil de imigranti, mandra ca parintii mei au ajuns de la opresiune si saracie sa-si traiasca visul american. Ma sprijin pe o fundatie cu radacini adanci formata din oameni care si-au riscat viata ca noi sa putem fi liber”.

‘Nimeni din frumoasa si diversa mea comunitate de imigranti romani nu este un monstru. Ei nu sunt oameni rai asa cum sustine Trump. Sunt asistente medicale care au grija de pacienti, medici care salveaza vieti, stomatologi care creeaza locuri de munca, avocati care pledeaza pentru drepturile oamenilor, agenti de paza care protejeaza oamenii, lideri religiosi care aduna impreuna comunitati, cantareti care-si impartasesc cultura prin muzica, ingineri care proiecteaza avioane militare si studenti care invata la unele dintre cele mai bune institutii din tara. Ei sunt oamenii pe care i-am admirat toata viata mea’, afirma adolescenta in scrisoarea adresata lui Donald Trump, citata de aktual24.ro

Julia T. sustine ca Donald Trump nu intelege faptul ca imigrantii sunt valorosi. Mai mult, ea afirma ca ‘imigrantii reprezinta un avantaj pentru America’.

‘Ei nu sunt monstrii si criminali. Noi nu avem nevoie de un zid pentru a-i tine afara. Nu trebuie sa-i fortam sa se integreze complet si sa lase in urma cultura si limba lor diferite. Nu trebuie sa-i tratam inuman doar pentru ca sunt de alta nationalitate. In schimb, trebuie sa renuntam la prejudecatile noastre si sa imbratisam diversitatea, talentul si munca grea pe care imigrantii le aduc in tara noastra’, ii transmite adolescenta romanca magnatului american care aspira la fotoliul de la Casa Alba.

Doua eleve de origine romana au DAT O LECTIE irlandezilor!

Maria Louise Fufezan(16 ani) şi Diana Bura(15 ani), două eleve de origine română din orașul Balbriggan, Irlanda au câștigat marele premiu al concursului de ştiinţe BT Young Scientist and Technology Exhibition 2016 cu proiectul An Investigation into the Effects of Enzymes used in Animal Feed Additives on the Lifespan of Caenorhabditis Elegans.

Proiectul celor două prezintă pagubele produse fertilităţii solului de modul de hrănire al animalelor. Ideea acestui proiect a apărut când Diana şi-a vizitat bunica şi a observat că găinile din ferma acesteia sunt mult mai mici decât cele găsite în comerţ şi a decis să descopere motivul.

Maria Louise, 16 ani, şi Diana, 15 ani, provin din familii de români din Transilvania şi a fost prima lor participare la acest concurs. Elevele au fost recompensate cu un cec de 5.000 de euro şi cu posibilitatea de reprezenta Irlanda, în luna septembrie, la Bruxelles, în competiţia europeană, informează digi24.ro.

 „Suntem mândri că acest concurs continuă să fie o rampă de lansare pentru viitorii antreprenori, academicieni, oameni de ştiintă şi avem mulţi câştigători ale ediţiilor trecute care dovedesc asta. Felicitări Mariei şi Dianei, care se alătură listei de câştigători şi care vor avea ocazia să reprezinte Irlanda în competiţia europeană,”a declarat Shay Walsh, director general BT Irlanda

Profesorul Agafitei: Asistam la un INCEPUT de GENOCID CULTURAL in Romania! Nici Ceausescu N-A INDRAZNIT asa ceva IMPOTRIVA POPORULUI!

Propunerile de plan cadru, lansate în dezbatere de Ministerul Educaţiei, au stârnit indignarea unui cunoscut profesor focşănean.

Ministerul Educatiei a lansat in dezbatere publica 3 propuneri de plan-cadru pentru invatamantul gimnazial. Documentul face referire la disciplinele de învăţământ pentru elevii de la clasele V-VIII şi câte ore vor fi consacrate fiecărei materii.

Potrivit propunerilor, din programă ar urma sa dispara limba latină, o oră de limba română de la clasa a V-a, iar disciplina istorie va rămâne cu o oră pe săptămână.

Profesorul focşănean Florinel Agafiţei se arată indignat de aceste propuneri şi a adresat o scrisoare deschisă în care demontează punct cu punct propunerile Guvernului.

“DUMNEZEU SĂ-I IERTE! – ÎNCEPUT DE ETNOCID CULTURAL ÎN ROMÂNIA CONTEMPORANĂ – MĂSURI CE SE VOR A FI LUATE ÎMPOTRIVA POPORULUI ROMÂN, PE CARE NICI REGIMUL LUI CEAUŞESCU NU LE-A LUAT!

Pentru a înţelege mai bine sensul dat expresiei “etnocid cultural” ne folosim de explicaţia oferită de Enciclopedia liberă – se poate merge şi la DEX!: “Genocidul cultural, numit şi etnocid, reprezintă distrugerea culturii, limbii şi identităţii etnice a unui popor sau a unei grupări etnice fără a-i distruge biologic pe indivizii acelui popor sau grupări etnice. În concluzie diferenţa dintre genocid şi genocidul cultural este aceea că în cadrul unui genocid are loc o exterminare biologică pe când în cazul unui genocid cultural persoanele individuale sunt lăsate în viaţă dar li se distruge identitatea etnică”.

CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI