Tragedie intr-o familie, la scurt timp dupa ce a aparut in emisiunea ”Visuri la cheie”

Visul Violetei a fost împlinit de echipa “Visuri la cheie”, dar femeia s-a stins la scurt timp după ce şi-a văzut fiii în noua lor casă

Visul Violetei Vinogradof de a le oferi celor trei băieți ai săi o locuință a fost împlinit de echipa Visuri la cheie. Dragoș, Adela, Alina și Omid au mers în localitatea Urseiu din judeţul Dâmboviţa și au întâlnit o familie frumoasă, unită și luptătoare, căreia au reușit să-i construiască o casă superbă.

Din păcate, în tot acest timp starea de sănătate a mamei s-a agravat și la numai câteva săptămâni după primirea locuinței, aceasta a decedat.

Constructorii și voluntarii, împreună cu Dragoș, Adela, Alina și Omid, au construit în timp record o locuință de poveste în stil tradițional – industrial, perfectă pentru zona de munte în care este amplasată, cu un balcon de pe care se văd o priveliște minunată și râul, o casă cu flori la ferestre, cu obloane și foarte mult lemn.

După câteva săptămâni de lucru, locuința a fost gata, iar momentul în care Violeta și băieții s-au întors acasă a fost unul extrem de emoționant, cei patru bucurându-se de noul lor spațiu.

Miercurea viitoare, de la 20:30, echipa Visuri la cheie va merge în localitatea Focșani pentru a împlini visul familiei Cucu.

Sursa: Pro TV

PRO TV a fost scos la vanzare! Ce se va intampla cu postul TV

CME se pregătește să vândă la pachet operațiunile din Cehia, Slovacia și România și are deja o ofertă de 800 de milioane de dolari pentru Cehia și România, informează managerul de presă Orlando Nicoară, care citează mai multe surse. Negocierile continuă, totuși, pentru că CME vrea să obțină cu peste 200 de milioane de dolari mai mult.

„Dupa exitul din Slovenia si Croatia cei de la CME se pregatesc sa vanda si restul operatiunilor, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Romania. In Bulgaria lucrurile par a fi destul de clare, cel mai probabil va cumpara unul din playerii locali. Cehia e la pachet cu Slovacia din multe motive. Ar ramane Romania.

Conform mai multor surse CME doreste sa vanda “la pachet” Cehia, Slovacia si Romania. Au deja o oferta pe masa de $800 milioane pentru Cehia si Romania dar vor sa obtina +$1 miliard.

Din punct de vedere rezultate, diferenta dintre Cehia si Romania este de doar cateva milioane, atat la venituri, cat si la profit, televiziunile Pro reducand decalajul fata de cehi in ultimii ani. As spune ca la +$1 miliard pentru cele doua tari, Pro-ul ar valoara +500 milioane. Adica un multiplu de 8-9 OIBTDA, mult sub multiplul de 17 cu care CME a vandut in Slovenia si Croatia.”, scrie Orlando Nicoară pe blogul personal.

Dispare PRO TV din Romania? Chinezii sunt aproape sa cumpere compania!

Presa cehă spune că Central European Media (CME), compania care deține inclusiv Pro TV, ar fi în tratative cu un grup de investitori de chinezi, pentru vânzarea unor active. Aceste zvonuri apar în condițiile în care reprezentații grupului CME au declarat în rânduri repetate în vara această că nu vor vândă alte active, după ce au cedat posturi din Croația și Slovenia.

Central European Media (CME), proprietarul Pro TV, s-ar afla în negocieri de vânzare a celor patru stații de televiziune pe care le mai deține în acest moment în Europa Centrală și de Est, potrivit portalului ceh Echo 24, care citează mai multe surse interesate, scrie bursa.ro.

Echo 24 susține că televiziunea cehă TV Nova se va vinde la pachet cu TV Markiza din Slovacia și cu stațiile din România și Bulgaria. „Prețul pentru toate aceste televiziuni va fi mai mare de 1 miliard de dolari”, spune site-ul din Cehia.

„Nu comentăm speculațiile care apar în legătură cu firma noastră”, a spus Pavel Bednar, purtătorul de cuvânt al CEFC, pentru o publicație slovacă. Portalul ceh mai infomează că există şi alţi interesaţi, potrivit bursa.ro.

Potrivit Hotnews.ro, CEFC este compania chineză care a semnat în decembrie anul trecut acordul pentru preluarea a 51% din KMG International, fostul Rompetrol Group.

Compania-mama a Pro TV, CME, declara în iulie că în trimestrul al doilea cota sa din piața publicității TV din România s-a ridicat la 58%. Deși a atras venituri din reclamă ușor mai mici comparativ cu trimestrul al doilea din 2016, CME se declară mulțumită de operațiunile sale din România, potrivit unor prezentări susținute după anunțarea rezultatelor financiare aferente celui de-al doilea trimestru. În acelasi timp, șefii companiei spun că în prezent nu mai au în plan vânzarea altor active, după recentul acord de a vinde televiziunile operate în Croația și Slovenia.

CME e deținut de Time Warner, gigantul media fiind cumpărat în acest an de AT&T. În presa din SUA au apărut informații că AT&T ar vrea să renunțe la operațiunile media din Europa Centrală și de Est deținute de Time Warner prin intermediul CME.

Acasa TV dispare din Romania! Decizie neasteptata a companiei care detine PRO TV!

Compania internationala care detine PRO TV in Romania a luat decizia ca televiziunile mai mici: Sport.ro, Acasă TV și Acasă Gold, sa isi schimbe denumirile, logo-urile si imaginea pentru prima dată de la înființarea stațiilor.

Pentru a face asta, Pro TV a înregistrat deja la OSIM mai multe mărci ce vor fi folosite si ca logo pentru televiziunile amintite.

În această toamnă, universul PRO își propune să reunească toate canalele TV din grup sub același concept grafic, vizual, dar și la nivel de denumiri”, spun oficialii canalului, citati de Pagina de media.

Grupul Pro va avea o singură identitate, un singur concept, în lumina căruia vor fi dezvoltate toate elementele de branding ale celor șase canale TV, adică Pro TV, Acasă TV, Acasă Gold Pro TV Internațional, Sport.ro și Pro Cinema.

Aleksandras Cesnavicius, CEO Pro TV, explică mutarea:

“Până în acest moment, fiecare dintre canalele noastre secundare era perceput ca o entitate distinctă. Din această toamnă, ne dorim ca universul PRO să devină mai mare, mai puternic, iar grupul PRO să fie perceput ca un întreg. Avem canale secundare foarte puternice, cu o istorie bogată și ne dorim ca fiecare dintre acestea să funcționeze sub aceeași umbrelă PRO. În două cuvinte, suntem PRO!”.

Pentru schimbarea de nume, Pro TV a înregistrat la OSIM mai multe mărci.

Este vorba de Pro 2Pro X și Pro Gold. Extrasele de la OSIM au fost publicate de blogul PaulNistor.ro. Paul Nistor a trecut în revistă toate numele luate deja de la Pro TV.

Pe lângă aceste nume noi, la OSIM sunt înregistrate și mai multe variante grafice pentru brandul umbrelă PRO.

PRO Tv aduce o vedeta noua pentru 60.000 de euro! Va realiza un reality show nou, de mare succes in afara!

Mai marii PRO TV au pus-o pe carismatica impresară de fotbaliști în fruntea celui mai nou format internațional achiziționat cu misiunea de a sparge audiențele. Astfel, în curând, Anamaria Prodan Reghecampf va prezenta formatul ”Gospodar fără pereche” (Farmer Wants A Wife)!

Anamaria Prodan are asigurate două sezoane la PRO TV în urma unui contract în valoare de 60.000 de euro, anunță Libertatea. Femeia-impresar se pregătește să debuteze într-un format uriaș, la ”concurență”, după ce, ani întregi, a făcut reality-show cu viața ei privată la Antene, în trustul rival.

”Știu ce înseamnă viața la țară, nu m-am ferit niciodată de muncă și promit că o să le testez abilitățile de fermieri și, mai ales, dorința de a-și găsi jumătatea atât gospodarilor, cât și doamnelor și domnișoarelor care visează să le fie partenere!”, a declarat Anamaria Prodan.

Pentru cei aproximativ 30.000 de euro care îi primește pentru un sezon filmat, Prodanca va filma 20 de zile, va participa la câteva ședințe foto și ca invitată în emisiunile postului PRO TV.

”Gospodar fără pereche” este un reality-show ce are la bază viața la țară, prezentată prin intermediul a 10 fermieri burlaci care își vor selecta câte 10 fete moderne dintre care doar una va putea visa să-i devină soață. Însă după multe probe și încercări…

”Uite cine danseaza!” s-a incheiat cu SCANDAL la PRO TV! Vezi cine a castigat!

Scandal mare la PRO TV imediat după ce s-a decis marele câştigător al emisiunii ‘Uite cine dansează’. Trei cupluri au ajuns în ultimul act al competiţiei, dar câştigătorii au fost Marius Manole și Olesea.

Cei doi câştigători au primit un cec de 100.000 de euro, sumă ce va merge mai departe la fundația Hope and Homes for Children.

Fanii emisiunii au fost revoltaţi pentru că, în opinia lor, cei doi nu meritau să câştige. Marii favoriţi erau Liviu Teodorescu și Marica Derdene, dar şi cuplul format din Alex Velea si Ecaterina Dosan.

 

Dupa 20 de ani PLEACA de la PRO Tv!

După 20 de ani, Raluca Arvat a decis să plece din Pro tv, anunță Cancan.ro. Vedeta s-a retras din televiziune o vreme, fiind în concediu de maternitate.

Se pare că fosta prezentatoare a știrilor sportive se va muta la TVR, unde va prezenta principalul jurnal de știri.

Deocamdată informația nu a fost confirmată de vedetă sau de postul ProTV.

Raluca, şi-a început cariera în ProTV în 1996, ca reporter la Pro TV Brasov, oraşul ei natal. În 2000, Raluca Arvat a devenit prima femeie care a prezentat un jurnal de stiri din sport la o televiziune comercială.

Image result for raluca arvat

PRO TV a dat afara cateva dintre cele mai indragite vedete ale postului! Doua mari emisiuni au fost ANULATE!

Mari probleme la ProTV. Şefii celui mai important post TV din România au decis să scoată din grilă două emisiuni foarte importante.

Chiar dacă au fost anunţate cu mare tam-tam, emisiunile „Vocea României Junior” şi „Master Chef” nu vor intra în grila de toamnă la Pro TV. Aceste show-uri au fost puse, deocamdată, pe lista de așteptare.

Se pare că nu se vor difuza anul acesta „Vocea României Junior” şi nici sezonul nou din „MasterChef”. Pentru prima emisiune, motivul ar fi că nu se dorește difuzarea a două emisiuni cu acelaşi profil în acelaşi timp. Filmările sunt, însă, în toi. În ceea ce privește „MasterChef”, lucrurile stau puţin altfel.

Din păcate, juriul a suferit modificări şi nu se ştie încă ce vedete vor fi cooptate. De filmări nici nu se pune problema, în condițiile în care anul trecut pe vremea aceasta se lucra de zor.

„Emisiunea va fi difuzată abia în primăvară, pentru că sunt mici probleme în sânul echipei de producţiei. Se pare că vor fi schimbați toți jurații, se vehiculează mai multe nume, dar nu se ştie nimic oficial. Dacă încep filmările toamna aceasta, emisiunea se va transmite la începutul anului viitor”, au povestit surse apropiate echipei de filmare, conform click.ro.

O vedeta PROTV face lumina in scandalul reportajului trucat de Sky News: Nici cel mai prost traficant nu sta in fata camerei de filmat!

România este zguduită în aceste zile de un scandal imens. Un reportaj realizat de reporterii Sky News despre niște presupuși traficați de arme din România care le-ar vinde teroriștilor a deschis toate jurnalele de ştiri. 

DIICOT a analizat imaginile celor și a deshis o anchetă. S-a ajuns la concluzia că așa zișii traficanți de arme ar fi fost plătiți de jurnaliștii britanici, iar reportajul respectiv a reprezentat o înscenare.

O vedetă a celor de la ProTV s-a decis să spună totul. George Buhnici şi-a amintit ce i s-a întâmplat în urmă cu zece ani. I s-a cerut, contra unei sume de bani, să gâsească un loc cât mai sărac din țara noastră, acolo unde copii duc o viață mizeră. ” Când nu îți iese investigația cu traficanții din Balcani, ce faci? Dacă ești jurnalist Sky News scoți banul și o rezolvi?

1. La câtă investigație mai știu și eu, niciun traficant, oricât de fraier, nu stă la cameră în fața unui jurnalist. Iar traficanții adevărați nu prea sunt fraieri.

2. Și eu am fost fixer (omul bun la toate) pentru jurnaliști străini. Atunci când vin în România, marea majoritate a nemților, britanicilor și francezilor caută exemplul negativ ca să dea lovitura acasă. Șefii nu vor reportaje despre frumusețile românești, că nu fac audiență și nu prea filmează în orașe. Ați observat ca la televiziunile străine se văd mai ales sate sărace de la noi? În cazul meu trebuia sa găsesc neapărat orfelinate nenorocite cu copii chinuiți. Banii erau buni în 2006, înainte de intrarea în UE, dar am făcut ce ar fi trebuit să facă toți colegii mei sau alți fixeri de ocazie. Am văzut dincolo de mia de euro.”, a scris reporterul pe facebook.

”De la PRO TV n-am primit NICIUN BAN!”. Cea mai frumoasa voce a Romaniei FACE SCANDAL dupa ”Romanii au talent!”

Fata care a uimit o lume întreagă la concursurile de talente din România şi Statele Unite îi atacă pe cei de la ProTV. Laura Bretan spune că nu a primit încă niciun ban după ce a câştigat „Românii au talent”.

Câștigătoarea de la „Românii au talent” susține că nu ar fi încasat încă marele premiu de 120.000 de euro.

„Bună tuturor! Vreau să scriu despre ceva ce mă deranjează au adevărat. Nu îmi vine să cred că există atât de mult negativism. Da, am participat la Românii au talent. Am făcut-o pentru a-i îndeplini dorinţa bunicului mei. A murit în luna ianuarie şi am făcut-o în memoria lui. Am fost în România pentru a participa la înmormântare şi au auzit că sunt audiţiile Românii au talent. Am fost la audiţii pentru că ştiam cât de mult i-ar fi plăcut să mă vadă pe acea scenă. Am făcut-o în memoria lui şi i-am dedicat lui acel moment. Era cel mai mare fan al meu, m-a sprijinit mereu şi m-a sfătuit să fiu perseverentă şi să nu renunţ niciodată.

Dar cine ştia că mă voi califica, de asemenea, şi la Americanii au talent? A fost mereu un vis să cânt pe scena de la Americanii au talent, SUA este ţara şi casa mea şi m-am născut aici. Şi, din moment ce există mai multe versiuni ale show-ului «Got Talent», nu sunt singurul concurent care a mers la audiţii în mai multe ţări.

laura bretan

Am câştigat „Românii au talent” (premiul de 120.000 de euro), dar tot ce vreau să înţelegeţi este că nu am făcut-o pentru banii, ci pur şi simplu pentru a-i îndeplini dorinţa bunicului meu. Deşi am câştigat primul lor, încă nu am văzut niciun penny din premiu. Dacă îl voi primi, voi dona o mare parte, aşa cum am făcut şi până acum, pentru orfani şi persoane fără adăpost, aceastea fiind două cauze în care cred foarte mult. Lăsaţi-mă să vă întreb: dacă un atlet câştigă medalia de aur, ar trebui să se oprească din a participa la competiţii? Doar pentru că a câştigat o dată? Nu! Continuă să joace în toată lumea. La fel e pentru toată lumea. Trebuie să munceşti mult în continuare, să înveţi, să te îmbunătăţeşti şi să faci tot ce poţi. Singurul meu scop este de a împărtăşi cu voi darul cu care Dumnezeu m-a binecuvântat, să îi fac pe toţi fericiţi cu vocea mea.”, a scris ea, pe Instagram.

PRO TV l-a scos pe Maruta din grila de programe!

Serialul turcesc ”Iarna răzbunării” va fi difuzat, începând din 25 iulie, de luni până vineri, de la ora 18.00, oră de la care obişnuia să fie transmisă emisiunea ”La Măruţă”.

În serialul turcesc, doi oameni de afaceri decid să îl ucidă pe partenerul lor, iar singurul martor al crimei este fiul victimei. Ucigaşii decid ca tânărul să aibă aceeaşi soartă ca tatăl său, însă cel angajat pentru a-l ucide nu poate duce la bun sfârşit misiunea şi îl trimite pe băiat departe de oraş, scrieNews.ro.

Emisiunea ”La Măruţă” va intra în vacanţă din 25 iulie şi va reveni în grila de toamnă a postului de televiziune Pro TV.

Demisie SOC la PROTV! Lucra de 15 ani pentru ei!

Plecare la vârful Pro TV. Sorina Big, cea care a ocupat funcția de director de achiziții programe la Pro TV, a părăsit compania după 15 ani.

Informația a fost confirmată chiar de ea pentru presa străină, declarând că „va lua o pauză în perioada următoare.”

Sorina Big coordona departamentul care se ocupa de achiziția de programe, filme, seriale și formate. Drepturile sportive erau discutate împreună cu departamentul de profil al Pro TV. „Motivele sunt personale. A fost o decizie personală”, a declarat Sorina Big, pentru paginademedia.ro, fără alte detalii. „Deocamdată, după 15 ani, „respir” un pic înainte de următorul pas”, a continuat ea.