Rares Bogdan lanseaza o ipoteza devastatoare despre Liviu Dragnea! Cu ce il santajeaza pe ambasadorul SUA?

Jurnalistul Rares Bogdan lanseaza o ipoteza ingrijoratoare pentru Romania despre Liviu Dragnea si modul in care acesta isi negociaza libertatea cu partenerii americani. Realizatorul emisiunii „Jocuri de Putere” de la Realitatea TV considera ca Dragnea i-a pus pe reprezentantii SUA sa aleaga daca o lasa mai moale cu justitia pentru a nu bloca achizitia de rachete Patriot.

”Au fost trei ani in care Klaus Iohannis a incercat sa aduca un nou fel de a face politica in Romania si a reusit doar partial, pentru ca un an de zile l-am avut pe Victor Ponta, care a tinut sa ne spuna si incercat din rasputeri sa ne explice ca a fost o greseala in 2014 cu alegerea lui Iohannis. Apoi au venit tehnocratii lui Dacian Ciolos, care au incercat sa faca cate ceva, au fost mai mult sau mai putin de buna credinta, dar s-au incurcat total in hatisul guvernamental. Acum avem un Guvern care de un an de zile are un sigur scop: cum sa-l scape pe domnul Dragnea si pe prietenii domnului Dragnea. Este un haos politic, o incoerenta si o coalitie care este impotriva dezvoltarii Romaniei, in situatia asta ne-a adus guvernarea PSD. Doi ani de zile din trei presedintele a trebuit sa tina cu umerii o baricada ca sa nu derapam total. A intarit relatia cu SUA prin vizitele si intalnirile la nivel foarte inalt, dar cei de la PSD vor sa faca praf totul. Prin gestul lor de a pune frana achizitionarii de rachete Patriot, cei de la PSD incearca o negociere cu SUA”, a declarat Rares Bogdan, pentru stiripesurse.ro.

Jurnalistul sustine ca Liviu Dragnea este gata sa arunce in aer relatia cu SUA pentru a-si rezolva problemele din justitie.

”Conform surselor mele si ma bazez doar pe aceste surse, ca nu am fost o musca pe perete in biroul domnului Dragnea, se pare ca in discutia in care a avut-o cu Klemm la Parlament, Dragnea l-a conditionat pe Klemm cu achizitionarea rachetelor Patriot si chiar i-a reprosat ca o parte dintre problemele pe care le are se datoreaza americanilor. De partea cealalta, domnul Tariceanu ataca la baioneta tot ceea ce inseamna Occident, in timp domnul Dragnea este persoana non-grata in toate cancelariile occidentale. Nu a fost primit in Germania, in Austria, in Franta si in alte cancelarii occidentale. Avem un domn Dragnea care nu are nici macar viza de SUA si nici nu cred ca o va primi. Cand a fost in SUA a avut o viza pe sapte zile. Daca luati pasaportul domnului Dragnea veti vedea ca el nu are viza de intrare in SUA.El incearca prin tot felul de consultanti israelieni sa construiasca o relatie cu SUA. El nu intelege ca acei oameni sunt simpli consultanti si nu factori de decizie in SUA, iar cei din SUA nu vor sa-si lipeasca sub nicio forma imaginea de numele lui Liviu Dragnea. Un astfel de lider nu poate sa duca partidul decat spre zid si asta cred ca se va intampla. Problema este ca trag si Romania dupa ei, acesti veseli inconstienti de la PSD”, a mai spus Rares Bogdan.

Un nou masacru la un concert in SUA: Atacatorul a deschis focul asupra multimii!

Dupa masacrul din Las Vegas un nou atac armat zguduie Statele Unite ale Americii. Un barbat care este inca in libertate a deschis focul asupra publicului la un concert din statul Atlanta.

Două persoane au fost ucise şi alte două rănite, duminică noapte, în timpul unui incident armat care a avut loc la un concert rap care se desfăşura la The Masquerade din Atlanta.

Focul a fost deschis la concertul rap din centrul Atlantei după ce doi oameni au urcat pe scenă în pauza dintre reprezentaţiile artiştilor, potrivit Billboard.

Poliţia a anunţat că cele două persoane care au urcat pe scenă au fost ucise de cineva din public, care s-a enervat. Alte două au fost rănite, a mai spus purtătoare de cuvânt a poliţiei, scrie news.ro.

Agresorul, care a reuşit să scape, în timp ce lumea ieşea din club, a tras mai multe focuri de armă spre sol.

„Atacatorul, încă armat, a fost remarcat de paza neînarmată, dar nu a putut fi reţinut”, a mai spus ea.

Poliţia îl caută încă pe suspect.

Una dintre victime a fost împuşcată în piept, o alta a fost dusă la spital, unde a murit. Viaţa celorlalţi doi răniţi nu este în pericol. Ei au fost împuşcaţi în picioare.

Pe scena clubului, în seara respectivă concertau Cousin Stizz, Levi Carter, Big Leano şi Givon.

Noi nu avem nici autostrazi, iar in SUA se introduce taxiul aerian UberAir!

Romania pare la ani lumina distanta de tarile dezvoltate. In vreme ce noi nu suntem in stare nici macar sa construim autostrazi care sa lege tara, in SUA compania UBER se pregateste sa lanseze servicii de tip taxi aerian.

Uber a dezvăluit că a încheiat un parteneriat cu NASA pentru a dezvolta taxiuri zburătoare, despre care spune că vor fi economice, și un sistem de control al traficului aerian la joasă altitudine, relatează AFP.

Compania a mai anunțat că Los Angeles va fi adăugat altor două locuri pilot deja anunțate, Fort Worth (Texas) și emiratul Dubai, pentru acest program numit UberAir.

Metropola californiană ar putea deci în curând să arate ca în imaginile din filmul regizorului Ridley Scott „Blade Runner”, cu taxiuri zburătoare care să evite ambuteiajele sale epice. Împreună cu California, Texas este statul american cu cele mai multe automobile.

„Participarea Uber la proiectul de gestionare a traficului vehiculelor fără pilot — drone — ale NASA ar urma să ajute societatea să-și atingă obiectivul de a demara zborurile UberAir în mai multe orașe americane până în 2020”, explică un comunicat.

Uber vrea „să exploreze alte posibilități de colaborare cu NASA care vor juca un rol important în deschiderea noilor piețe de mobilitate aeriană”.

Primele zboruri demonstrative sunt prevăzute să aibă loc în 2020 și trecerea la faza comercială în 2023, având în vedere faptul că Jocurile Olimpice din 2028 ar urma să aibă loc la Los Angeles.

Zborurile se vor face inițial cu pilot, deși acestea ar putea deveni automatizate în viitor, a precizat Matthew Wing, un purtător de cuvânt.

„În cadrul proiectului său Elevate, Uber intenționează să lanseze în circulație o rețea de mici vehicule aeriene electrice în mai multe orașe din întreaga lume pentru a le permite oamenilor să împartă zboruri în zone urbane dens populate”, a adăugat Uber în comunicatul său.

De exemplu, o deplasare cu UberAir între aeroportul din Los Angeles și sala sa de spectacole Staples Center ar dura 27 de minute, de trei ori mai puțin decât cu mașina, promite dosarul de presă consultat de AFP.

Aceste vehicule cu decolare și aterizare verticală (VTOL) „sunt diferite de elicoptere pentru că sunt mult mai silențioase, sigure și abordabile și protejează mai mult mediul”, dă asigurări compania în comunicat.

Aceste dispozitive ar putea decola, ateriza și se reîncărca pe o rețea de „vertiporturi (porturi verticale n.r.)”, instalate pe zonele de aterizare de pe clădiri prevăzute în prezent pentru elicoptere sau pe terenurile neutilizate din jurul ieșirilor de pe autostrăzi.

Uber a difuzat miercuri o înregistrare video în care poate fi văzută o utilizatoare comandând un Uber Air de pe telefon, așa cum ce se întâmplă în cazul unei mașini, apoi urcând la ultimul etaj al unui imobil pentru a ajunge la un „Uber Skyport”. Apoi femeia își scanează telefonul pentru a urca în vehiculul care seamănă cu un hibrid între un elicopter și o dronă.

Pascal Pincemin, asociat la filma Deloitte, a declarat la salonul aerian de la Bourget, din Franța, că nu crede că aceste taxiuri autonome vor deveni ceva obișnuit înainte de 2050, pentru că va trebui ca înainte să li se demonstreze fiabilitatea.

VIDEO – Atac terorist incheiat cu 8 morti si 11 raniti, in New York!

Atac terorist în Manhattan, New York, marți seară. Un bărbat a lovit mai multe persoane cu o dubă, ulterior fiind arestat de polițiști. Atentatul s-a soldat cu 8 morți și 11 răniți, informeaza Digi24.ro.

Atacatorul este Sayfullo Saipov, un uzbec de 29 de ani, care a ajuns în Statele Unite acum 10 ani, anunță presa americană. În camioneta folosită în atac, poliţiştii au găsit o armă cu aer comprimat şi una cu bile de vopsea, dar şi o scrisoare în care bărbatul susţine că acţionează în numele organizaţiei teroriste Stat Islamic. Potrivit ultimelor informaţii, atacatorul de 29 de ani este originar din Uzbekistan.

O primă reacție din partea președintelui american cu privire la atacul terorist. Donald Trump a scris pe Twitter: „Încă un atac din partea unui om foarte bolnav. Forțele de ordine anchetează îndeaproape. NU ÎN SUA!”

Poliția din New York a anunțat oficial că este un incident terorist, iar până la această oră este vorba despre opt persoane decedate și 11 răniți. Din primele informații, este vorba despre un lup singuratic și nu un complot. Atacatorul are 29 de ani iar duba cu care a lovit în New York a fost închiriată.

„Nu-i vom lăsa pe teroriști să câștige”, a declarat Bill de Blasio.

Prima doamnă a Americii, Melania Trump, a reacționat pe Twitter: „Mi se rupe inima pentru New York. Gânduri și rugăciuni în timp ce monitărizăm situația”.

Mai multe surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru CNN că incidentul este investigat ca fiind unul terorist. În plus, mai mulți martori au declarat că l-au auzit pe atacator strigând „Allah Akbar”.
FBI a preluat conducerea anchetei..

Atacatorul a fost reţinut. Poliția a sfătuit oamenii să evite zona.

Presa susţine că un bărbat ar fi tras cu arma după ce ar fi intrat cu maşina în oamenii aflaţi pe o pistă de biciclete. El a fost ulterior împușcat de polițiști. Deocamdată nu se știe starea de sănătate a atacatorului.

Un martor a declarat pentru CBS News: „A fost un accident și cineva a strigat: pistol!” Un alt martor a povestit că o dubă albă a intrat pe pista de biciclete și a lovit mai multe persoane, adăugând că a văzut ulterior mai mulți oameni întinși pe jos.

Deocamdată e neclar care este motivul incidentului, dar poliția nu exclude încă nicio variantă, luând în calcul inclusiv in atac terorist. Potrivit unor informații neconfirmate, ar fi vorba despre un adept al extremei drepte.

Cine este teroristul din Las Vegas care a omorat 50 de oameni si ranit alte cateva sute?!

Bărbatul care a ucis cel puțin 50 de oameni și a rănit alți 200 la un concert de muzică country din Las Vegas a fost identificat de poliție drept Stephen Paddock, relatează BBC News.

Paddock, un bărbat de culoare albă, în vârstă de 64 de ani, este din Mesquite, Nevada. El a deschis focul de la etajul 32 al hotelului Mandalay Bay și a tras în mulțimea care participa la festivalul Route 91 Harvest, pe faimoasa Las Vegas Strip. Potrivit poliției, în camera de hotel ocupată de Paddock au fost descoperite mai multe puști.

Ulterior, bărbatul a fost ucis de polițiști. Șeriful din Las Vegas a anunțat că o femeie, care se afla în mașină cu Paddock înainte de atac, este căutată de poliție pentru a fi supusă unui interogatoriu.

Paddock nu era cunoscut autorităților federale din SUA, însă a mai avut în trecut probleme cu poliția locală, relatează NBC News. Bărbatul nu ar avea conexiuni cu terorismul, iar poliția a evitat să numească atacul drept unul terorist.

Sursa: Digi24.ro

VIDEO – Atac terorist cu mitraliera in Las Vegas: Mai multi morti si zeci de raniti!

Poliţia din Las Vegas intervine după ce a primit sesizări referitoare la împuşcături lângă Hotelul Mandalay Bay, unde cel puţin o persoană ar fi tras focuri de armă, transmite BBC. Potrivit forțelor de ordine, două persoane au decedat, iar 70 sunt rănite. Unul dintre atacatori a fost anihilat de polițiști.

Conform martorilor, cel puţin un bărbat înarmat a deschis focul în timpul unui festival de muzică country în Las Vegas, anunță News.ro.

Înregistrările video apărute pe reţelele de socializare arată sute de oameni fugind de la locul incidentului, pe fundalul zgomotelor produse de o armă autromată.

În prezent, la faţa locului, se află poliţişti înarmaţi.

Au fost înregistrate mai multe victime, iar oamenii sunt avertizaţi să evite zona.

Un purtător de cuvânt al unui spital a indicat că au sosit mai multe persoane împuşcate.

Incepe Loteria Vizelor! Aici ai tot ce trebuie sa stii despre cum poti aplica!

Ambasada Statelor Unite ale Americii in Romania a anuntat oficial debutul Loteriei Vizelor 2019.

Când începe perioada de înregistrare pentru DV-2019?

Înregistrarea electronică în Programul Diversity Visa al Statelor Unite va începe marţi 3 octombrie 2017 la orele 19:00 (ora României).  Va rămâne disponibilă numai până marți 7 noiembrie 2017 la orele 19:00 (ora României). Pentru a participa în programul din acest an, vă rugăm să accesaţi pagina de internet a Departamentului de Statwww.dvlottery.state.gov în cursul perioadei de înregistrare.  Acolo veţi găsi formularul de participare (E-DV) şi informaţiile complete pentru a trimite cererea dvs. de înregistrare.

Nu se percepe nicio taxă!  Cum mă înscriu?

Departamentul de Stat acceptă cereri de înregistrare NUMAI pe pagina de internet E-DV.  Îi încurajăm cu tărie pe cei care doresc să participe să îşi completeze şi să îşi trimită singuri cererile de înscriere.  Participanţii pot alege ca altcineva să trimită cererea în numele lor, dar ar trebui să fie precauţi dacă persoana care se oferă să îi ajute încearcă să le ceară o taxă.  Reţineţi: formularul online este simplu şi NU SE PERCEPE NICIO TAXĂ pentru a participa.  Fie că o persoană trimite o cerere de participare direct, fie că un avocat, un prieten, sau o rudă îi oferă asistenţă, numai o singură cerere de participare poate fi trimisă în numele fiecărei persoane.

Este important să îmi tipăresc pagina de confirmare generată online?

Este foarte important ca participanţii la program să îşi tipărească pagina de confirmare generată online şi să o păstreze până la data de 30 septembrie 2019.  Dacă cererea a fost selecţionată, doar cu numărul unic de confirmare se poate verifica dacă o cerere de participare a fost selecţionată şi se pot obţine informaţii despre solicitarea de viză şi despre programarea la interviu.  Participanţii nu trebuie să permită altor persoane să le rețină pagina de confirmare, ci să şi-o păstreze ei înșiși astfel încât să poată verifica independent situaţia cererii lor de participare.  Vă atragem atenţia asupra unei noi cerinţe de a trimite o fotografie recentă, din ultimele şase luni, în care nu purtaţi ochelari.  Cererile de participare însoţite de fotografii care au mai fost trimise în programe anterioare vor fi descalificate.

Cum voi şti că am fost selecţionat?

Începând cu data de 1 mai 2018, participanţii la programul DV-2019 vor putea folosi numărul lor de confirmare pentru a verifica online pe Entrant Status Check la adresa de internet www.dvlottery.state.gov dacă cererea lor a fost selecţionată.  Pe pagina Entrant Status Check participanţii selecţionaţi vor fi informaţi despre modalitatea de a solicita vize de imigrare DV pentru ei şi membrii de familie eligibili.  Departamentul de Stat nu foloseşte poşta electronică (e-mail) pentru a îi înştiinţa pe participanţi că au fost selecţionaţi pentru programul Diversity Visa.  Informaţia este disponibilă NUMAI pe Entrant Status Check. 

Vă atenționăm să nu daţi crezare niciunui e-mail care vă informează că aţi fost selecţionat să solicitaţi o viză în programul DV.  Aceste emailuri înşelătoare sunt trimise de persoane de rea credinţă cu intenţia de a obţine sume de bani sau datele dvs. personale.  Rețineți: guvernul american nu a trimis niciodată e-mailuri de înștiințare a participanților că au fost selecționați și nici nu intenționează acest lucru pentru programul DV-2019.  Departamentul de Stat nu va solicita niciodată bani prin poștă sau servicii de tipul Western Union.

Programul Loteria Vizelor DV-2019

Infomații importante

Când:             Transmiteți cererile de înregistrare pentru programul DV-2019 începând de marți, 3 octombrie 2017, orele 19:00 (ora României) până marți, 7 noiembrie 2017, orele 19:00 (ora României).

Unde:             Înregistrările electronice sunt acceptate NUMAI la www.dvlottery.state.gov

Taxe:             NU există nicio taxă pentru transmiterea unei înregistrări electronice.

Cum:              Instrucțiunile complete se pot găsi la www.dvlottery.state.gov sau pe pagina de internet a Departamentului de Stat la www.usvisas.state.gov/dv/instructions

Câte cereri de înregistrare pot să trimit?

                        Legea permite numai o singură cerere de înregistrare în numele unei persoane.

Reguli noi:    Participanții trebuie să transmită o fotografie recentă, făcută în ultimele șase luni.  Participanții care vor folosi fotografii transmise în programele anterioare vor fi descalificați automat.  Nu se acceptă fotografiile în care persoanele fotografiate poartă ochelari.

Câștigători:  50,000 de participanți vor fi selecționați aleatoriu iar, începând cu 1 mai 2018, participanții vor putea folosi numerele unice de confirmare, pentru a verifica dacă au câștigat, pe pagina de internetEntrant Status Check (Verificarea Statutului Înregistrării) la www.dvlottery.state.gov.  Însă, nu toți cei selecționați vor solicita o viză sau se vor califica pentru obţinerea ei, așadar numărul de selecţionaţi va fi mai mare. De aceea trebuie să păstrați numărul dvs. de confirmare până în ultima zi a programului DV-2019, adică 30 septembrie 2019.

Atenție!          Departamentul de Stat NU va trimite o notificare că un participant a câștigat Loteria Vizelor și nu va cere bani prin Western Union.  Aceasta este fraudă – nu deveniți o victimă!  Folosiți numai Entrant Status Check (Verificarea Statutului Înregistrării) la www.dvlottery.state.gov pentru a verifica dacă ați fost selecționați.

Coreea de Nord, in fata tuturor reprezentantilor ONU: Atacul asupra SUA este inevitabil!

Coreea de Nord a afirmat că atacarea cu rachete a teritoriului Statelor Unite este inevitabilă, după ce preşedintele Donald Trump l-a numit pe Kim Jong-un „omul-rachetă” (”Rocket-Man”) şi în contextul în care sâmbătă bombardiere americane au survolat apele din largul coastei de est nord-coreene, relatează News.ro.

În această săptămână, preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-un s-au insultat reciproc, Trump făcându-l pe nord-coreean „nebun”, vineri, la o zi după ce Kim l-a numit pe el „senil american nebun”.

Sâmbătă, jignirile au continuat, Ri Yong Ho numindu-l pe Trump „persoană cu probleme psihice, plină de megalomanie şi automulţumire”, care încearcă să transforme ONU într-un „cuib de gangsteri”. Oficialul nord-coreean a menţionat că Trump se află într-o „misiune sinucigaşă”, după ce preşedintele american a spus că liderul nord-coreean este într-o astfel de misiune.

„Preşedintele malefic”, l-a mai numit Ri pe Trump, avertizând că ţara sa este pregătită să se apere dacă Statele Unite dau semne că ar desfăşura „o operaţiune de decapitare a conducerii ţării sau un atac militar” asupra Coreei de Nord.

„Acum suntem în sfârşit la doar câţiva paşi de ultima fază a finalizării forţei nucleare a statului”, a spus Ri la reuniunea anuală a liderilor mondiali.

El a precizat că sancţiunile nu ar avea niciun efect asupra hotărârii nord-coreenilor de a-şi dezvolta armele nucleare, scopul suprem fiind „echilibrarea puterii cu SUA”.

Joi, Donald Trump a semnat un nou ordin prin care înăspreşte sancţiunile vizând Coreea de Nord, pentru programul nuclear. Trump a afirmat că măsurile sunt create pentru „a tăia sursele de venit care finanţează eforturile Coreei de Nord de a dezvolta cele mai letale arme cunoscute omenirii”. Sancţiunile vizează industriile textilă, a pescuitului, IT şi manufacturieră.

În această lună, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, la iniţiativa Statelor Unite, o nouă serie de sancţiuni impuse Coreei de Nord, care interzic exporturile de textile şi reduc aprovizionările acestei ţări izolate cu petrol şi gaze naturale. Această este a opta serie de măsuri – susţinută de China şi Rusia, cele mai apropiate susţinătoare ale Coreei de Nord – şi vizează să pedepsească regimul din cauza unui testului nuclear efectuat la 3 septembrie.

Prin sancţiunile sale, de fiecare dată mai dure, ONU vrea să determine Phenianul să-şi negocieze programele de înarmare nucleară şi convenţională, considerate o ameninţare la adresa stabilităţii lumii.

Situatia escaladeaza periculos in Siria: Rusia a bombardat Fortele Democratice sustinute de SUA!

Forţele Democratice Siriene (FDS), o alianţă arabo-kurdă sprijinită de Washington care luptă împotriva grupării Statul Islamic în Siria, au acuzat sâmbătă Rusia, aliat al regimului de la Damasc, că le-a bombardat poziţiile din provincia Deir Ezzor din estul ţării, relatează AFP şi Reuters, conform agerpres.ro

Departamentul Apărării Statelor Unite a confirmat bombardamentul aviaţiei ruse asupra unei poziţii la est de Eufrat. Rusia ştia că în zona respectivă sunt staţionate efective ale FDS şi consilieri din partea coaliţiei internaţionale, a menţionat Pentagonul. În rândul personalului militar al coaliţiei nu s-au înregistrat victime, dar au fost răniţi câţiva luptători din FDS, mai precizează o declaraţie oficială.

Este pentru prima dată când Forţele Democratice Siriene afirmă că au fost ţinta raidurilor aeriene ruseşti. FDS a acuzat în trecut regimul sirian că le-a bombardat poziţiile în provincia vecină Raqqa.

Sâmbătă, raiduri aeriene ruseşti şi ale regimului de la Damasc au vizat FDS în provincia Deir Ezzor, ultima provincie aflată în mâinile grupării Statul Islamic în Siria, unde au loc ofensive separate ale regimului şi forţelor FDS pentru a alunga organizaţia jihadistă.Ofensiva forţelor guvernamentale siriene sprijinite de aviaţia rusă se concentrează pe oraşul Deir Ezzor, capitala provinciei.

FDS, o alianţă de luptători arabi şi kurzi sprijiniţi de aviaţia americană, urmăreşte să-i alunge pe jihadişti din estul provinciei; capitala se află în vest.

„Forţele noastre au fost vizate în această dimineaţă (sâmbătă) de un atac lansat de forţele aeriene ruseşti şi de cele ale regimului sirian în zona industrială”, la nord-est de oraşul Deir Ezzor, a informat FDS într-un comunicat. „Şase dintre luptătorii noştri au fost răniţi”, se precizează în comunicat.

„În momentul în care forţele noastre obţin victorii importante împotriva SI în Raqqa (nord) şi în Deir Ezzor (…), unele părţi încearcă să împiedice avansul trupelor noastre”, a acuzat FDS, referindu-se la forţele regimului sirian şi aliatul lor Rusia.

GALERIE FOTO-Uraganul care a lovit SUA a scos la iveala o creatura misterioasa!

Uraganul Harvey nu a adus doar pagube materiale și victime, ci și creaturi ciudate din adâncuri. Preeti Desai, comunicator specializat pe ştiinţă, a făcut o descoperire uimitoare pe o plajă din Texas, imediat după furtună. O creatură ciudată a fost găsită zăcând fără viață: nu avea ochi, în schimb avea colți ascuțiți și o coadă lungă.

Monstrul marin a fost descoperit de Preeti Desai în timp ce se plimba pe plajă. Creatura intrase deja în putrefacție. Preeti a postat pe pagina sa de Twitter imaginile cu ciudatul animal și i-a întrebat pe biologi despre ce ar putea fi vorba. Unii au spus că putea fi un fel de țipar.

View image on TwitterView image on TwitterView image on Twitter
Dr Kenneth Tighe de la Smithsonian crede că ar putea fi o anghilă electrică cu colți. Acest monstru,  Aplatophis chauliodus,  stă pe fundul mării, îngropat în nisip, la o adâncime de 30 până la 90 de metri, și mănâncă crustacee și pești cu oase. Prin urmare, uraganul Harvey trebuie să fi răscolit bine oceanul de a reușit să scoată afară creatura și să o aducă până pe coastele Texasului.

Iată cum arată un astfel de pește viu:

Monstrul, din familia Opichthidae, are ochi, numai că sunt foarte mici, iar în momentul în care Preeti l-a găsit pe plajă s-ar putea ca ei să fi intrat deja în descompunere.

Sursa: Digi24

Autoritatile din SUA ii roaga pe americani sa nu mai impuste uraganul Irma pentru ca se pot rani singuri!

Un bărbat din Florida care a sugerat ca oamenii să tragă cu armele înspre uraganul Irma pentru a-l face să se întoarcă a aprins imaginația a peste 46.000 de oameni, care s-au arătat interesați de un eveniment special creat pe Facebook, scrie digi24.ro.

Ryon Edwards, în vârstă de 22 de ani, spune că i-a venit ideea din cauza stresului și a plictiselii.

O combinație între stres și plictiseală m-a făcut să creez acest eveniment pe Facebook. Răspunsul a fost o surpriză însă, n-am crezut că va căpăta o asemenea amploare”, a spus tânărul, pentru BBC.

Singurii care nu au fost amuzați de evenimentul care a strâns peste 46.000 de oameni interesați au fost polițiștii din statul american afectat de uraganul Irma. Pe contul de Twitter al poliției din comitatul Pasco a apărut un avertisment în acest sens.

Ca să fim bine înțeleși, NU trageți cu arma înspre Irma. Nu veți întoarce uraganul, vor fi efecte foarte periculoase”, a fost mesajul însoțit de o ilustrație în care se arată că, din cauza curenților, gloanțele se pot întoarce către locul din care au fost trase.

Duminică, Donald Trump a declarat starea de catastrofă naturală în Florida, permiţând astfel deblocarea unor mijloace suplimentare în vederea ajutorării peninsulei măturate de uriaşul uragan Irma. Preşedintele american a anunţat că se va duce „foarte repede” în sud-estul Statelor Unite.

În noaptea de duminică spre luni, uraganul Irma străbătea coasta de vest a Floridei, răsturnând palmieri, smulgând stâlpi electrici şi deversând ploi diluviene, afectând o zonă extrem de frecventată de turiştişi vulnerabilă la creşterea nivelului apelor.

„Irma ar urma să se îndrepte către nord-nord-vest în noaptea” de duminică spre luni, anunţă NHC.

Însoţit de rafale violente de vânt, de până la 155 de kilometri pe oră, uraganul urca pe coasta de vest a Floridei cu 22 de kilometri pe oră către nord, la ora 3.00 GMT (6.00, ora României), ameninţând oraşul Tampa, după ce a afectat sud-vestul peninsulei.

Uraganul Irma a atins uscatul prima oară duminică dimineaţa, cu rafale de vânt de 215 kilometri pe oră, ca uragan de categoria a 4-a, pe Keys, un mic arhipelag de insule aflate în largul Floridei continentale, cauzând pagube importante. El s-a îndreptat apoi către coasta de vest a statului, unde a atins uscatul a doua oară duminică după-amiaza.

Irma a fost retrogradată ulterior la la categoria a 2-a pe o scală de cinci trepte, a anunţat Centrul americane la uraganelor (NHC).

După ce a trecut din nou pe deasupra oceanului, ea a atins din nou Florida duminică după-amiaza, la ora 19.35 GMT (22.35, ora României), de această dată la Marco Island, pe coasta de vest, cu rafale de vânt de 185 de kilometri pe oră – categoria a 3-a -, după care a fost retrogradată la categoria a 2-a.

„Irma va aduce rafale de vânt şi maree de furtună potenţială mortale pe Keys şi într-o vastă parte a centrului şi vestului Floridei în această (duminică)seara şi luni”, a avertizat NHC, potrivit News.ro. Ar urma să devină luni, mai târziu, o furtună tropicală.

După ce a devastat mai multe insule în Caraibe şi a ucis 27 de oameni în această regiune, bilanţul uraganului Irma a crescut în Florida cu trei victime, ucise în accidente rutiere sâmbătă şi duminică dimineaţa.

Sursa: Digi24

Donald Trump anunta ca SUA sunt gata oricand sa arunce bomba nucleara in Coreea de Nord!

Statele Unite ale Americii sunt pregatite sa-si foloseasca capacitatile nucleare in cazul in care Coreea de Nord continua sa le ameninte sau sa-i ameninte pe aliatii lor, a declarat duminica Casa Alba, relateaza AFP, citata de Agerpres.

Dupa noul test nuclear efectuat de Coreea de Nord, presedintele american Donald Trump a vorbit duminica la telefon cu premierul nipon Shinzo Abe, a indicat Casa Alba intr-un comunicat.

„Cei doi lideri au condamnat continuarea actiunilor de destabilizare si de provocare din partea Coreii de Nord si au confirmat angajamentele reciproce de neclintit intre cele doua tari in materie de aparare si s-au angajat sa continue sa coopereze indeaproape”, se afirma in text.

„Presedintele Trump a reafirmat angajamentul SUA de a apara patria noastra, teritoriile noastre si pe aliatii nostri folosind intreaga gama de capacitati diplomatice, conventionale si nucleare de care dispun”, precizeaza comunicatul presedintiei americane.

Cu cateva ore mai devreme, Statele Unite au avertizat Coreea de Nord ca ar putea declansa „un raspuns militar masiv” daca aceasta din urma le va ameninta teritoriul sau pe cel al aliatilor lor.

Avertismentul a fost formulat de ministrul apararii american Jim Mattis in finalul unei reuniuni de urgenta convocata de Donald Trump cu consilierii sai in domeniul securitatii nationale.

Reuniunea a vizat examinarea consecintelor celui de-al saselea test nuclear nord-coreean care, potrivit Phenianului, a fost unul cu bomba cu hidrogen sau o bomba H, mult mai puternica decat bomba atomica sau bomba A.