30.7 C
București
marți, aprilie 16, 2024
AcasăDivertismentComentariul zileiToni Grecu, fost membru al Divertis, despre moartea lui Gyuri Pascu:Plătim de...

Toni Grecu, fost membru al Divertis, despre moartea lui Gyuri Pascu:Plătim de ne rupem pentru Sănătate şi rezultatul care e?

in:

Stiri pe acelasi subiect

O tara blocata de proteste! Medicii nu vor mai elibera niciun document de la 1 februarie

După protestele transportatorilor, ale fermierilor și amenințările altor categorii...

Investitii de 11 miliarde in spitalele din Romania! Rafila anunta o schimbare de amploare

Alexandru Rafila, ministrul sanatatii a anuntat din prima zi...

Studentii ieseni au dat lovitura in SUA cu o inima artificiala pentru copii

O echipa de tineri studenti la Universitatea de Medicina...

Ieri a fost luată prima măsură în cazul morții lui Ioan Gyuri Pascu. Administrativă. Medicul de pe prima ambulanță care a ajuns la domiciliul artistului și i-a dat un Diazepam, a fost sancționat cu 10% din salariu deoarece a mers la intervenţie fără echipamentul complet şi nu l-a pus pe pacient să semneze că refuză internarea.

Mai mult, controversa în cazul morţii artistului se adânceşte. Unii specialişti în medicina de urgenţă ridică semne de întrebare şi asupra celei de-a doua intervenţii medicale, cea a SMURD – primul echipaj ajuns nu ar fi avut medic. Coordonatorul SMURD Bucureşti neagă categoric orice fel de eroare care ar fi putut fi comisă de subordonaţii săi, informează digi24.ro.

Toni Grecu, fost membru al trupei Divertis: „Plătim de ne rupem pentru Sănătate şi rezultatul care e? Oare medicul ăla a ştiut destulă meserie, a fost destul de competent? Pun doar o simplă întrebare. Sau poate a avut doar ghinion şi spunem: Atât i-a fost lui Gyuri Pascu dat să trăiască. Şi asta te mânie.”

Nimic nu poate alina acum durerea familiei şi a prietenilor lui Ioan Gyuri Pascu. Autorităţile încearcă, însă, să răspundă la toate întrebările. Şase anchete sunt în curs. Prima demarată, cea internă, are şi primele concluzii. Şefii ambulanţei spun că medicul ajuns la primul apel, care l-a diagnosticat pe artist cu „atac de panică”, a încălcat de două ori procedura.

Alis Grasu, directoarea Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov: „Am constatat că nu a avut cu dânsa întregul echipamentul. Eu aş fi făcut electrocardiogramă, dar eu sunt mai exagerată decât alţi medici.”

Medicul care l-a consultat pe artist le-a spus şefilor săi că i-ar fi recomandat pacientului transportul la spital, dar Ioan Gyuri Pascu a refuzat. Nu are însă niciun act scris care să-i confirme varianta.

Alis Grasu, directoarea Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov: „A spus că a făcut foarte multe investigaţii, că a consultat foarte mulţi medici şi că acum doreşte doar să i se facă ceva ca să poată dormi.”

Unii specialişti în medicină de urgenţă ridică şi alte semne de întrebare, legate de cea de-a doua intervenţie, cea a SMURD.

Tudor Ciuhodaru, specialist în medicină de urgenţă: „Este un mare semn de întrebare de ce la un pacient care a avut probleme medicale în acea noapte, care a fost consultat în urmă cu o oră de un echipaj cu medic, la a doua intervenție s-a trimis personal fără pregătire medicală, paramedic, care nu are nici voie să îți dea nici măcar o aspirină, din punct de vedere legal. Dacă nu se intevine în primele 3-4 minute cu doctor şi cu asistent, prognosticul rămâne extrem de rezervat.”

Potrivit coordonatorului SMURD Bucureşti, intervenţia s-a făcut ca la carte.

Bogdan Opriţă, cordonatorul SMURD Bucureşti: „Au fost alertate cvasiconcomitent două echipaje SMURD, unul de prim ajutor şi unul de terapie intensivă mobilă, care au ajuns la cazul respectiv, echipajul cu medic la aproximativ 6 minute de la primul echipaj, care deja demarase procedurile de resuscitare cardiopulmonară avansată.”

Inspectorii corpului de Control al Ministerului Sănătăţii au anunţat că vor cere o anchetă şi din partea colegiului medicilor.

Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne: „Exista suspiciuni că poate anumite chestii nu au fost privite sau poate privite superficial. Medicul de pe prima ambulanţă nu a făcut, de exemplu, un EKG. Poate alt medic făcea. De asta Colegiul Medicilor trebuie să stea de vorbă cu el şi să vadă care era substratul că medicul respectiv a decis să nu facă EKG. Este o decizie medicală. Nu este o chestie foarte procedurată.”

Doar Colegiul Medicilor poate da un eventual verdict de malpraxis.

Ultimele stiri