Un MEDIC celebru, cu reputatie internationala impecabila, e FERICIT ca dupa 20 de ani a reusit sa primeasca cetatenia romana!

Un MEDIC celebru, cu reputatie internationala impecabila, e FERICIT ca dupa 20 de ani a reusit sa primeasca cetatenia romana!

Un medic renumit în Timişoara şi Arad a anunțat, cu mândrie, pe Facebook, că a obținut cetățenia română după 21 de ani, fotografiindu-se cu drapelul național în mână.

Originar din Kochi, India, absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universității din Oradea și rezident al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, Facultatea de Medicină, Abdul Vahab Nouphal a devenit medic gastroenterolog cu competențe în ecografie și endoscopie.

Este căsătorit cu o arădeancă, având împreună trei copii, două fete și un băiat.

Medicul își desfășoară activitatea la două clinici private, una din Timişoara şi alta din Arad.

Sursa: newsar.ro



Citeste pe aceeasi tema:  Singurul judet din Romania unde NU EXISTA nicio librarie e condus de omul care vrea sa aiba tara pe mana!

Share this post