Una din marile promisiuni ale guvernului Grindeanu e, de fapt, un FIASCO total!

Programul „StartUp Nation”, lansat de Guvern la începutul anului, nu a depăşit stadiul de promisiune, după ce a fost amânat deja de trei ori. Mult lăudatul program a ajuns într-un blocaj total, după ce oficialii ministerului pentru Mediul de Afaceri au descoperit în ultimul moment că nu au suficienți oameni pentru implementare, iar cei care lucrează deja în minister sunt foarte prost plătiți.

În criză de timp și de soluții, Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a trimis săptămâna trecută câte o scrisoare către Dragnea și Grindeanu, în care cerea ajutor pentru rezolvarea situației.

Vezi AICI scrisoare către Dragnea și AICI scrisoarea către Grindeanu!

„În cadrul celor opt O.T.I.M.M.C. există un număr total de 89 de posturi de natură contractuală, din care ocupate efectiv numai 76, fapt datorat în special neatractivității nivelului salarial, în medie 1200 de lei net lunar, raportat la volumul ridicat de muncă și a speficifității activității pe care o desfășoară personalul din acest structuri, implicând responsabilitatea angajării de fonduri nerambursabile”, afirmă ministrul.

În 2016, activitatea oficiilor a fost blocată de greve de două ori, iar inițiativa guvernului de a suplimenta numărul de posturi prin înființarea a nouă agenții pentru IMM, prin reorganizarea celor opt oficii teritoriale, este insuficientă dacă nu se măresc și salariile, mai spune Petrescu în scrisorile către Grindeanu și Dragnea.

Mai mult, pe 9 mai, Sindicatul OTIMMC a înștiințat conducerea ministerului că va fi declanșat conflictul general de muncă. „Vă informăm, domnule prim-ministru, că ne confruntăm cu un blocaj iminent în implementarea programului Start-up National”, scrie ministrul Petrescu în scrisorile obținute de stiripesurse.ro.


RSS BUCURESTIUL.ro

  • Topul celor mai ieftine zone ale Bucurestiului! Aici, un apartament de doua camere costa mai putin de 50.000 de euro!
    Tot mai mulţi români se înghesuie să-şi cumpere locuinţe prin Prima Casă. Dacă anul trecut programul a întâmpinat sincope din cauza apariţiei Legii dării în plată şi a încertitudinii privind continuitatea programului, autorităţile au stabilit anul trecut o strategie de continuare a acestui program pentru o perioadă de cinci ani.  Pentru acest an, plafonul de […]
  • FOTO – Mega-clopotele Catedralei Mantuirii Neamului au ajuns la Bucuresti!
    Cele şase clopote ale Catedralei Mântuirii Neamului au fost aduse azi la Bucureşti. Au costat 550.000 de euro şi s-au plătit integral din bugetul Patriarhiei. Clopotele sunt inscripţionate cu simbolurile Bisericii Ortodoxe Române: chipul Patriarhului României, stema şi crucea patriarhală. Cel mai mare dintre cele şase clopote măsoară 3,3 metri înălţime şi 3,3 metri lăţime. […]
  • Se lucreaza intens: Autostrada A3 ajunge vara aceasta in Bucuresti!
    Ministrul transporturilor a facut astazi o vizita inopinata pe santierul intrarii in Capitala a autostrazii A 3 Bucuresti- Ploiesti. Ministrul Razvan Cuc spune ca a constatat unele progrese fata de stadiul in care se aflau lucrarile, la ultima vizita de acum 3 saptamani, anunta bucurestifm.ro. Razvan Cuc afirma ca a gasit mai multi muncitori si […]

PUBLICITATE

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close