Verdict FINAL in cazul TEZEI DE DOCTORAT: Laura Codruta Kovesi NU a plagiat!

Verdict FINAL in cazul TEZEI DE DOCTORAT: Laura Codruta Kovesi NU a plagiat!

Consiliul General al CNATDCU va vota joi raportul Comisiei de Ştiinţe Juridice referitor la acuzaţia de plagiat în cazul procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi. Verdicul nu a fost făcut public oficial, însă sursele consultate de stiripesurse.ro au dezvăluit opinia comisiei de experţi: Kovesi nu a plagiat.

Cei trei specialişti desemnaţi de CNATDCU pentru a analiza teza de doctorat a şefei DNA au ajuns la concluzia unanimă că şefa DNA nu se face vinovată de plagiat. Mai precis, fragmentele din lucrarea sa de doctorat care pot fi incriminate reprezintă un procent nesemnificativ.

Comisia juridică a CNATDCU şi-a însuşit raportul comisiei de specialişti, pe care l-a înaintat Consiliului General al CNATDCU, cu propunerea de păstrare a titlului de doctor.

Comisia care a dat verdictul a fost formată din trei specialişti: prof. univ. dr. Vlad Constantinesco, de la Facultatea de Drept a Universităţii „Robert Schumann” din Strasbourg (Franţa), prof. univ. dr. Claudia Ghica-Lemarchad, de la Facultatea de Drept a Universităţii din Rennes 1 (Franţa), şi prof. univ. dr. Radu Chiriţă, de la Facultatea de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Anterior,  pe 17 noiembrie, Comisia de Etică a Universității de Vest din Timișoara a constatat că sesizarea de plagiat formulată de Grupul de Investigații Politice cu privire la teza de doctorat a Laurei Codruța Kövesi este „parțial îndreptățită și fundamentată”.

Detalii AICI!

Share this post