VIDEO- Celebru politician roman: Isus era blond, cu ochi albastri, dac de-al nostru, a vorbit limba stramosilor nostri!

VIDEO- Celebru politician roman: Isus era blond, cu ochi albastri, dac de-al nostru, a vorbit limba stramosilor nostri!

„Fiul Domnului era de-al nostru, din neamul nostru, a vorbit limba strămoşilor noştri”, a concluzionat fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar la târgul „Gaudeamus“, cu ocazia lansării cărţii sale „Aflăm adevărul despre biografia Fiului lui Dumnezeu?!”.

Isus s-ar fi născut în Geto-Dacia, mai arată fostul primar în carte. „Aflăm adevărul despre biografia Fiului lui Dumnezeu?!”, acesta este titlul cărţii lansate de fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar, la Gaudeamus, conform adevarul.ro.

„În această carte găsiţi adevăruri ascunse de 2.000 de ani despre fiul lui Dumnezeu. Noi nu ştim adevărul despre anul în care s-a născut fiul lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeul nu s-a născut acum 2.017 ani. El a trăit în vremea lui Irod cel Mare, marele rabin şi conducător al Iudeii, iar Irod a murit cu 4 ani înaintea erei noastre. Deci trebuie modificat calendarul şi fixat la 2021”, a spus fostul primar în faţa a circa 20 de persoane prezente la lansare.

„Nu ştim localitatea unde s-a născut Isus Hristos. Foarte mulţi cred că s-a născut în Israel, în Betleem, dar nu este adevărat. Sfinţii Părinţi au scris despre Isus nazarineanul, despre Isus galileanul, niciunul n-a scris despre Isus din Betleem”, a continuat Funar.

În carte, el arată: „Patriarhu Ierusalimului, Teofil, recunoaşte în această carte, «Ghidul creştinului ortodox prin locurile de pelerinaj ale ţării sfinte», care prezintă ştiinţific şi obiectiv istoria locurilor de pelerinaj din Israel, că pentru Isus Hristos Galileea era natală, adică acolo s-a născut, în Beteleemul de lângă Nazaret. Pe plăcile de aur de la Sinaia este scris că Ili, Îi sus, Fiul lui Dumnezeu s-a născut în Geto Dacia.

În Sfânta Evanghelia după Marcu scrie clar: „Isus a venit în Galileea propovăduind Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu. (Marcu 1,14) De unde a venit în Galileea? Din ce ţară?”.

Funar mai doboară un mit în faţa audienţei de la Gaudeamus: Isus nu avea înfăţişarea cu care e reprezentat în icoane. ”El avea părul blond şi ochii albaştri, aşa cum l-a reprezentat părintele Arsenie Boca”.

În carte este prezentată şi sursa acestei informaţii: raportul lui Pilat din Pont.    Cea mai mare dezvăluire a venit însă la final: „Fiul Domnului vorbea în limba aramaică, limba aramaică se trage din limba persană, care la rândul ei provine din limba geţilor, deci Fiul Domnului era de-al nostru, din neamul nostru, a vorbit limba strămoşilor noştri”.

Citeste mai mult pe adevarul.ro



Citeste pe aceeasi tema:  Imaginea lui Ion Tiriac facuta PRAF: E un PROFITOR! Tatal meu l-a facut mare apoi ne-a JECMANIT!

Share this post