VIDEO – Copilul de doi ani salvat ieri dintr-un put, in Teleorman, este in stare critica!

Copilul de un an şi nouă luni căzut în puţ într-o localitate din judeţul Teleorman şi salvat marţi seară după aproape zece ore de încercări este în stare generală critică, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu”, Raluca Alexandru.

Potrivit acesteia, copilul a fost adus la spital ventilat şi intubat mecanic şi a avut nevoie de resuscitare după un stop cardiac.

„Diagnosticul este de hipotermie severă. Status postresuscitare – este pe suport ventilator, perfuzie de rehidratare. Va merge pe secţie de terapie intensivă”, a explicat medicul.

Marţi seară, băieţelul de un an şi opt luni salvat din fântâna de la Balta Sărată, judeţul Teleorman, a fost transportat cu elicopterul SMURD la Bucureşti, la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, după ce a fost evaluat de medicii aflaţi la faţa locului.

„Timpul este extrem de important. Am mers cu alternative încercate simultan. Copilul era conştient. Orice alternativă aleasă presupunea un risc foarte mare pentru că pământul putea să cedeze, dar şi pentru că acel copil putea să scape prin dispozitive”, a declarat locotenentul colonel Cristian Radu, împuternicit prim-adjunct al inspectorului general al IGSU, după scoaterea copilului.

După aproximativ zece ore de încercări, copilul a fost adus la suprafaţă cu tot cu pompa de sub el. Pe parcursul operaţiunilor de salvare, băieţelul a stat cu aproape jumătate din corp sub apă.

Echipele de intervenţie au încercat ridicarea acestuia cu ajutorul unor tije, dar au şi săpat un şanţ paralel cu fântâna, ca un canal de legătură cu băiatul.

Pentru scoaterea lui la suprafaţă au intervenit mai mulţi reprezentanţi ai ISU Bucureşti-Ilfov, ISU Olt şi Dolj.


loading...

RSS BUCURESTIUL.ro

PUBLICITATE

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close