VIDEO – Părintele Necula: Îi văd pe oameni foarte triști, e foarte periculos prin ce trecem!

VIDEO – Părintele Necula: Îi văd pe oameni foarte triști, e foarte periculos prin ce trecem!

Preotul Constantin Necula a acordat, în ajunul Floriilor, un interviu Agenției Naționale de Presă AGERPRES, în care a vorbit despre încercările poporului român și regăsirea valorilor. „Rugăciunea e un exercițiu de simplificare a vieții noastre cotidiene”, spune părintele Necula care a vorbit și despre momentul în care l-a găsit pe Dumnezeu, despre fericire și tristețe, dar și despre cum ar trebui să fie așteptată Învierea Domnului.

Părintele susține că Biserica nu trebuie să fie vocală: ”Ea nu are nevoie de vocalize ca să fie ascultată. Gălăgia din jur chiar ar putea fi asanată de tăcerea Bisericii”.

Despre rugăciune, preotul spune că este un ”exercițiu” de simplificare a vieții cotidiene.

”Suntem prea complicați în ce facem. Și când sunăm să vorbim cu cineva, să îi cerem ceva, inventăm introduceri, conținuturi, sfârșituri, rugăciunea e mai shortcut. E mai scurtă și e întotdeauna foarte obiectivă, ea trebuie să fie sinceră. Nu ceri loc de muncă în speranța că vei câștiga bani. Îi spui dacă ai nevoie de finanțe, îi spui direct asta. Dar, mie mi se pare că l-am redus pe Dumnezeu prea mult la un fel de angajat al nostru. Rugăciunea noastră e ca în fața unui angajator, nu e ca în fața unui angajament”, spune Necula în interviu.

Profesor universitar la Facultatea de Teologie din Sibiu, unul din cei mai iubiți preoți din România, părintele Necula îi îndeamnă pe români să nu-și piardă niciodată speranța. ”Poate oboseala arogantă este unul din cele mai mari păcate care ne paște (…) uneori suntem prea ușor dispuși să lăsăm armele jos, chiar împotriva propriei noastre demnități”, spune el.



Citeste pe aceeasi tema:  Premiera in justitia romaneasca: A dat in judecata statul roman dupa ce a lovit un caine pe autostrada si a castigat despagubiri!

Share this post