16.4 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăStirea zileiVin trei zile de foc in toata tara! Temperaturile urca pana la...

Vin trei zile de foc in toata tara! Temperaturile urca pana la 37 de grade Celsius LA UMBRA!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare de căldură, caniculă şi disconfort termic în intervalul 28-31 iulie, temperaturile ajungând şi la 37 de grade Celsius la umbră, dar la sfârşitul perioadei valorile termice vor scădea semnificativ cu excepţia regiunilor din sud-estul ţării unde canicula va persista.

„În intervalul menţionat, în regiunile extracarpatice, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica. În zonele de câmpie şi podiş din Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea, vremea va fi caniculară, în orele amiezilor se vor înregistra local temperaturi maxime de 36…37 de grade, iar în cursul nopţilor minimele termice se vor situa în jurul a 20 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în Câmpia Română, dar pe arii restrânse şi în restul teritoriului.”, informează ANM.

„Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Local vor fi averse, izolat torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, posibil, grindină, în zilele de joi şi vineri (28 şi 29 iulie) mai ales în regiunile vestice, nordice şi centrale, iar sâmbătă şi duminică (30 şi 31 iulie) îndeosebi în est, centru şi zona de munte.”

Ultimele stiri