9.1 C
București
marți, aprilie 23, 2024
AcasăACTUALITATEInternationalVladimir Putin, prezent la Marea Neagra pentru a verifica personal manevrele militare!

Vladimir Putin, prezent la Marea Neagra pentru a verifica personal manevrele militare!

in:

Stiri pe acelasi subiect

1putinVladimir Putin a sosit vineri in regiunea Krasnodar pentru a verifica personal manevrele militare de amploare de la Marea Neagra, pe care le-a ordonat cu o zi inainte, potrivit Interfax.

Vladimir Putin a coborat de la bordul unui avion, la Anapa (coasta de nord a Marii Negre), venit de la Rostov-pe-Don, unde presedintele rus a participat la prima conferinta a Frontului Popular Rus. De la aeroport, Putin, insotit de ministrul Apararii Serghei Soigu, a urcat la bordul unui elicopter pentru a survola zona de efectuare a manevrelor militare.

Manevrele, care nu au fost planificate, au drept obiectiv sa testeze capacitatile de lupta si nivelul cooperarii dintre diferite unitati ale fortelor ruse, a explicat Dmitri Peskov, un purtator de cuvant al Kremlinului.

Peksov a adaugat ca Rusia nu si-a informat in prealabil partenerii straini in privinta acestor manevre, precizand ca nu era necesar, deoarece vor participa mai putin de 7.000 de militari, potrivit presei ruse.

Cu toate acestea, anuntul efectuarii unor manevre militare de amploare in Marea Neagra a fost primit cu multa nedumerire in strainatate.

Un diplomat dintr-o tara membra NATO a afirmat ca „partenerii nu procedeaza astfel. Membrii NATO incearca mereu sa informeze Moscova cu privire la manevrele viitoare, deoarece am convenit sa consolidam increderea reciproca si transparenta”, potrivit Kommersant.ru.

O reactie mai virulenta a venit din partea opozitiei ucrainene. Deputatul partidului „Svoboda” Igor Mirosnicenko a precizat ca efectuarea unor asemenea manevre reprezinta o incalcare a acordurilor internationale si a celor de la Harkov, semnate de Rusia si Ucraina in primavara anului 2010.

Cu toate acestea, un oficial din cadrul Ministerului de Interne al Ucrainei a anuntat joi seara ca autoritatile de la Kiev au fost informate de Moscova cu sase zile inainte de efectuarea exercitiilor militare. In plus, oficialul si-a exprimat increderea ca aceste manevre „nu pot aduce vreo amenintare pentru interesele Ucrainei”, conform Kommersant.ru.

Sursa: mediafax.ro

Ultimele stiri