6. Tisa (Taxus baccata)
Despre:
Tisa (Taxus baccata) este un arbore putin inalt (cca. 12 m). Pe teritoriul Romaniei, tisa era considerabil mai raspandita in trecut, acesteia fiindu-i acordat insa, in prezent, statutul de specie ocrotita, fiind declarata, de asemenea, un monument al naturii, numarul actualmente scazut de indivizi fiind datorat taierii lemnului valoros. Adeseori, tisa este plantata in parcuri si gradini din motive ornamentale.
Tisa este un arbore care poate ajunge pana la 6-15 m in inaltime si 1,5-6 m in diametru, arealul acesteia intinzandu-se din Eurasia, Marea Britanie pana in Caucaz, nordul Iranului, Africa de Nord-Vest. In Romania, acesta creste prin paduri de fag, pe substrat calcaros.
Se aseamana cu bradul, de care se deosebeste prin frunzele de o culoare mai verde, iar pe fata inferioara verzi palide. Ele sunt dispuse distinct pe ramurile laterale. Spre deosebire de celelalte conifere, tisa este o planta dioica.
Infloreste din martie pana in aprilie. Creste incet, putand sa atinga chiar si 14 metri si un diametru de 6 metri sau chiar mai mult. Este un arbust cu ramuri cazatoare si frunze lucioase, verde-inchis, plate, aranjate in spirala si lungi de 2-3 cm.
Florile mascule sunt asezate in axila frunzelor anului precedent si constau din 8-10 stamine, in forma de scut (peltate), pedunculate, pe fata inferioara cu 5-9 saci polinici. Graunciorul de polen este lipsit de saci aeriferi. Florile femele sunt grupate in conuri izolate verzi, pe axe scurte. Fiecare con consta din trei verticile de carpele, dar se formeaza un singur ovul erect (in realitate sunt 2 bracteole perechi, opuse; dintr-una se dezvolta ovulul care este impins apical, iar din cealalta arilul), dispus terminal la varful axului, in interiorul ovulului se afla un numar de 5-8 arhegoane, dar dupa fecundatie se dezvolta o singura oosfera devenind embrion cu doua cotiledoane. Samanta este inconjurata la baza de un aril rosu, in forma de cupa carnoasa. Acesta serveste la diseminarea mai ales prin pasari, care consuma invelisul carnos. Tisa este o planta toxica, singura parte netoxica fiind arilul rosu.
Dupa modul de formare a semintei, tisa se aseamana cu Cycas, iar dupa cele doua cotiledoane din samanta si cu dicotiledonatele.
Lemnul de tisa, foarte greu si dur, elastic, compact poate fi lustruit, dar prelucrarea lui dureaza foarte mult. De culoare roscata, lemnul acestui arbust este foarte pretios pentru confectionarea unor piese artistice, sculpturi in lemn, garnituri de birou sau chiar obiecte uzuale. De asemenea, acesta poate fi ars ca tamaie.
De ce este ucigasa?
Cu exceptia arilului rosu, toate organele plantei sunt toxice, in popor, spunandu-se ca pana si umbra tisei este otravitoare. Toxicitatea arborelui este determinata de un alcaloid numit taxina si de un glicozid – taxacatina si este dovedit ca gradul de toxicitate a frunzelor variaza in functie de anotimp, iarna acestea fiind mai toxice decat in timpul verii. Taxina se utiliza in vechime atat la prepararea otravurilor sau a munitiei (sagetile galilor erau tratate cu o fiertura din seminte sau frunze de tisa), cat si la prepararea unor leacuri. Desi in doze infime poate avea o valoare terapeutica, aceasta substanta nu este utilizata in fitoterapia uzuala. Tratamentele empirice cu preparate din tisa pot fi deosebit de periculoase, inregistrandu-se de-a lungul vremii, numeroase cazuri de deces. Valorificarea farmaceutica sau in orice alt scop a organelor tisei salbatice este interzisa in Romania. Taxina provenita de la arborii importati sau cultivati in Romania, atunci cand este foarte precis dozata, asa cum se afla in unele produse farmaceutice sau homeopate, este folosita in combaterea unor afectiuni precum: hipertensiune, meteorism acut, sau miocardite.